RDW

A 13-a ediţie a Bienalei de Arhitectură de la Veneţia: „Common Ground”

Pe 17 ianuarie, la sediul central al Fundaţiei Bienalei de la Veneţia (Ca’ Giustinian, San Marco 1364/a, „Sala delle Colonne”) a avut loc reuniunea pregătitoare a ţărilor participante la cea de-a 13-a ediţie a Bienalei de Arhitectură de la Veneţia.

Din partea României, la reuniune a participat Cristian Alexandru Damian, coordonatorul programelor în domeniul artelor vizuale la IRCCU Veneţia, vicecomisar al României la Bienală.

Ediţia din acest an a Bienalei de Arhitectură de la Veneţia va avea loc în perioada 29 august – 25 noiembrie, cu inaugurarea în zilele 27 şi 28 august.

În cursul reuniunii, Sir David Chipperfield, curatorul general, a anunţat titlul celei de-a 13-a ediţii a Bienalei de Arhitectură 2012: „Common Ground”. „Doresc ca această Bienală să aducă omagiu unei culturi arhitecturale vitale şi interconectate, care să se interogheze asupra spaţiilor comune, intelectuale şi fizice. […] Aş dori ca proiectele expuse la Bienală să cerceteze profunzimea semnificaţiei spaţiilor create de construcţii: mediile politice, sociale şi publice din care arhitectura face parte. Nu doresc să «pierd» tematica arhitecturii în speculaţii sociologice, psihologice sau artistice, ci să încerc să fac mai bine înţeleasă contribuţia specifică pe care arhitectura o poate da în definirea spaţiului comun al oraşelor” a afirmat în cadrul reuniunii Sir David Chipperfield.

În Regulamentul acestei ediţii (pe care il puteti consulta aici), se menţionează următorul calendar: 1 martie – confirmarea comisarilor şi a vicecomisarilor; 10 aprilie – prezentarea cererilor pentru instalaţiile outdoor; 25 martie – trimiterea materialelor pentru turneul de presă; 14 mai – predarea materialelor pentru catalogul Bienalei (echivalentă cu transmiterea datelor finale din partea ţărilor participante); 25 iunie – transmiterea materialelor pentru kitul de presă.

Odată cu anunţarea temei oficiale, IRCCU Veneţia propune celor patru instituţii implicate în organizarea participării României (MAE, MCPN, ICR, UAR) la ediţia din acest an a Bienalei de Arhitectură de la Veneţia continuarea şi finalizarea, de urgenţă, atât a Protocolului inter-instituţional, cât şi a regulamentului concursului naţional, în vederea desemnării proiectelor câştigătoare.

 

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog