RDW

Curing Nostalgia, Remedies for a Historical Emotion

 

Julie Cockburn
No Means No (Woman)
2012
Intervenţie pe fotografie găsită
24.6 cm x 19.3cm
Courtesy: Julie Cockburn

Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal, Sibiu

Curator: Cătălina Bolozan

 

În perioada 27 iulie-24 august 2012, la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal, în cadrul Secţiunii Curatorilor Tineri, se poate vizita expoziţia organizată de curatorul Cătălina Bolozan, Curing Nostalgia, Remedies for a Historical Emotion.

Secţiunea Curatorilor Tineri a fost lansată în anul 2007, plecând de la raţionamentul că, în vremuri incerte din punct de vedere social și economic, stabilitatea și backgroundul de istoria artei pe care îl oferă muzeul compun un cadru pentru curatorii tineri. Acest context inovativ și intens îi învață funcțiile muzeului și ale galeriei și îi ajută să gândească diferit programele lor curatoriale. 

Inspirată de dezbateri actuale provocate de problematica nostalgiei în zona artistică, expoziţia reuneşte lucrări de fotografie, pictură, ceramică şi colaj care problematizează relația dintre nostalgie şi progres, conexiunile narative dintre istoria personală şi cea colectivă, provocând limitările și constrângerile mentale impuse de conceptul de timp.

Artiştii selectaţi de Cătălina Bolozan – Julie Cockburn, Alexandra March, Kazuya Tsuji, Luke Twigger, din Marea Britanie – încearcă să analizeze impactul nostalgiei asupra conștientului colectiv contemporan şi asupra modului în care acest proces afectează produsul artistic contemporan.

 

Cătălina Bolozan este jurnalist și manager cultural independent din București; trăiește la Londra. Este interesată să iniţieze proiecte curatoriale bazate pe cercetare şi să susţină iniţiative artistice participative, care investighează istoriile personale și modul în care acestea pot deveni colective, formarea și propagarea trendurilor culturale și legăturile care iau naștere între aceste concepte. A studiat Management Cultural la London Metropolitan University din Londra și colaborează cu diverse spații artistice din Marea Britanie și România.

Julie Cockburb este o artistă din Londra care lucrează cu fotografii și picturi vintage, pentru a produce imagini ce interpretează trecutul

într-un limbaj vizual nou și neașteptat. Julie Cockburn a studiat la Central „St. Martin” College of Art and Design și Chelsea College of Art și a expus în muzee și galerii din Europa și America. 

Alexandra March este o artistă emergentă nominalizată în Caitlin Guide 2012, ghidul celor mai promițători 40 de absolvenți ai facultăților de arte din Marea Britanie. Alexandra March a absolvit Wimbledon College of Art în 2011.

Kazuya Tsuji este un artist japonez care trăiește și lucrează la Londra. Lucrările sale încearcă să reactiveze atracția către imagini banale, repetitive, care ne înconjoară zilnic: reviste de modă, cărți second-hand sau fotografii vechi. Kazuya Tsuji a absolvit Chelsea College of Art în 2010.

Luke Twigger este un artist britanic a cărui practică desconsideră și provoacă ideile preconcepute și limitările comune asociate cu ideea de kitsch.. Luke Twigger este student la Royal College of Art în Londra  și a fost nominalizat la Debut Contemporary Art School Awards 2012.

  

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog