RDW

Rândurile de mai jos sunt un mănunchi de gânduri, și atât.

Când mă gândesc la experiența mea în Nepal, îmi imaginez doi îndrăgostiți ce se uită unul la altul în tăcere. Zâmbesc, se privesc și își transmit gânduri pline de înțeles. Cam asta este relația mea cu acel loc și cu oamenii pe care am avut plăcerea să îi întâlnesc.

Nu am fost în Nepal în calitate de turist. Acum 3 ani am început niște cursuri de grafică în Danemarca, iar cele 3 luni în Nepal au făcut parte din stagiul meu de practică. Am lucrat la o mică firmă de web design în Kathmandu, capitala țării. Nu cred că sunt mulți care ar vedea acest loc ca o soluție viabilă pentru cineva dornic să își construiască o carieră, însă șederea mea acolo a însemnat mai mult decât o experiență pe plan profesional. A fost o uitare și o regăsire. A fost viață, fără compromisul unui scop prestabilit. Trecerea dintr-o țară scandinavă într-o țară precum Nepal a fost, cu siguranță, un eveniment ce mi-a amețit simțurile. Odată ajuns în Kathmandu, am avut impresia că mă sufoc, că nimic nu este la locul lui, mă pierdeam și încercam să găsesc puncte de reper, ceva care să mă țină pe linia de plutire, să îmi dea încredere. Observam sărăcia, haosul, mizeria, poluarea ce te face să tușești necontrolat, lipsa aparentă a oricărei reguli de conviețuire socială, traficul nebunesc, animalele circulând libere pe șosele… toate „lovindu-te” în același timp…

Mă întrebam: „De ce am ales să vin aici?”.

Viața în Kathmandu se desfășura într-un ritm atât de alert încât păream a fi o jucărie alimentată de niște baterii ce îsi dădeau ultima suflare. Nu prea este timp să reflectezi asupra a ceea ce se întâmplă. Tot ce poți face este să iei lucrurile așa cum sunt, să respiri adânc, să înveți, să redescoperi…

Nepal este printre cele mai sărace țări din lume. Nouă luni pe an, în zonele electrificate, sunt tăieri de curent pentru mai bine de 12 ore pe zi. Oamenii lucrează folosind baterii de mașină ca sursă de curent sau generatoare improvizate. Așa au decurs lucrurile și în mica firmă la care am lucrat.

În pauza de masă ne adunam într-o mică baracă lângă clădirea de birouri și găteam dal bhat, o mâncare foarte populară în Nepal. Este o combinație de orez fiert cu supă de linte. Pe traseele din Himalaya, pot spune că nu există o mâncare mai hrănitoare ca aceasta.

Nepalezii nu folosesc tacâmuri. Mănâncă cu mâna. Deși poate părea primitiv la început, după un timp devine ceva firesc, chiar plăcut. Ceea ce nu am reușit să aplic a fost folosirea cantităților industriale de ardei iute în mâncare. Acesta a fost un detaliu cu care organismul meu nu s-a putut obișnui.

Drumul către locul de muncă și înapoi era o poveste în sine. Mergeam pe o motocicletă veche, cu un batic pe față, pentru a nu mă sufoca din cauza aerului poluat și al prafului. Nu prea sunt reguli de circulație, iar accidente vezi la tot pasul. Vacile, animale sfinte in religia hindusă, circulau libere pe șosea. Orice mijloc de semnalizare sonoră era folosit din plin, deși adeseori fără rost. Nu văd cum cineva își poate da seama cine a claxonat și de ce, într-o astfel de ciorbă rutieră. Nu credeam că voi putea numi vreodată mersul la muncă o aventură, însă aceasta era, de fapt, partea cea mai dificilă a unei zile de lucru.

Nu am fost decât o dată în zona destinată turiștilor în Kathmandu. Se cheamă Thamel și e împânzită de buticuri în care găsești mai orice, totul negociabil, restaurante, cluburi și oferte de cazare. E ca o mică oază în care turiștii pot sta cât timp se află în capitală. Găsesc tot ce vor acolo și nu simt nevoia să iasă din acea zonă. Majoritatea nu stau foarte mult însă, mergând spre zone mai primitoare, precum Pokhara – o localitate turistică – sau spre nenumărate alte locuri departe de nebunia capitalei. Sincer, nu mi-a plăcut Thamel. E ca și cum ai aplica un strat de fard gros unei fețe mult prea îmbătrânite. Totuși turiștii văd acest loc bine-venit. Pentru mulți însă, Kathmandu e prea „brutal”. Cei care vin în Nepal în vacanță nu sunt neapărat în căutarea unei realități. Mai degrabă încearcă să își hrănească o idee, o stare. Kathmandu nu e potrivit pentru așa ceva, în opinia mea. Pokhara, în schimb, e un oraș situat la aproximativ 200 de km de capitală și e foarte apreciat de turiști. Am ajuns acolo exact în ziua când în Nepal se sărbătorea prima zi de Holi, festivalul primăverii, sărbătorit în principal de cei din religia hindusă. Partea interesantă e că, în decursul acestei zile, oamenii au obiceiul să arunce cu pulbere colorată și apă unii către alții. Dacă încerci să scapi „neatins”, cu siguranță vei fi urmărit până în momentul în care vei deține aceeași paletă cromatică precum restul participanților.

În Nepal sunt multe sărbători. Anul Nou, de exemplu, se sărbătorește de 9 ori în decursul a 365 de zile, conform diferitelor religii și caste.

Pokhara e locul din care începe în mod normal faimosul traseu de trekking către tabăra de bază Annapurna. E considerat de mulți iubitori ai muntelui ca fiind cel mai frumos traseu de trekking din lume. Nu am fost în atâtea drumeții încât să-mi dau cu părerea în această privință, însă pot spune că se găsește cu greu o rețetă mai bună pentru un iubitor de munte.

Nepalul este o fântână nesecată de frumusețe, fie ea spirituală, culturală sau umană.

Oamenii sunt deschiși, primitori și generoși. Oriunde ai merge te simți bine-venit. În această țară există un loc pentru fiecare. Diversitatea pe această bucată de pământ e uimitoare. Odată ce ai ajuns acolo, nu ai cum să nu îți dorești să te mai întorci, să descoperi, să te pierzi. Toate acestea par a fi în antiteză cu ceea ce am spus la început, legat de primele mele impresii, însă Nepalul este o colecție de contraste. Într-un astfel de loc, te poți contrazice de nenumărate ori, fără a greși.

Am întâlnit mulți străini stabiliți în Nepal și le-am pus intrebarea: „De ce ați ales să rămâneți aici?”. Mi-au răspuns la unison: „Pentru că aici simt că trăiesc!”.

Poate că asta înseamnă Nepal pentru cei ce îl vizitează, și nu numai.. un loc în care se pot regăsi…  un loc în care nu se mai simte nevoia pentru acel „de ce?”.

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog