RDW

VIC – Very Important Chair 7.12.2012 – 2.02.2013

 

VIC – Very Important Chair | 7.12.2012 – 2.02.2013

vineri, 7 decembrie, ora 18

Baril, Fabrica de pensule, Cluj, expoziţie de grup

 

VIC spune povestea acomodării la un dublu hybris, pe care Alexandru Popovici, iniţiatorul proiectului, încearcă să-l depășească punând la bătaie, în mod paradoxal, atât arma ironiei, cât și leacul compasiunii.

Primul hybris – inaugural – este cel stahanovist, al proletarului supranormat și supravegheat. Proletar care, fiindu-i interzis gestul elementar al repausului – șezutul pe un scaun, reușește într-un mod confortabil și subversiv să-și bricoleze un taburet de care să se servească în timpul programului de lucru. Istoric, ne aflăm în comunism, anii ceaușismului, iar locul e fabrica Simerom din Sibiu, astăzi închisă.

Al doilea hybris este cel faustic: un taburet al acelor proletari e redescoperit, după ani, de către un specator întârziat la o reprezentaţie cu Faust găzduită de o hală a fostului Simerom. Spectatorul avea nevoie de un minim confort pentru a urmări Faustul, așa că a rătăcit prin fabrica pustie până l-a descoperit pe VIC.

Alexandru Popovici preia obiectul familiar și provoacă alţi artiști să-l multiplice. De aici ironia: un obiect-protest faţă de normare, înseriere și industrializare dezumanizantă trebuie multiplicat în 2 200 de exemplare. Multiplicarea nu e copiere însă, iar aici intervine compasiunea: avem 2 200 de scaune, pentru că fostul Simerom a produs, post-revoluţionar, 2 200 de șomeri.

Spune Alexandru Popovici: „Am zis ok, am să fac 2 200 de taburete VIC, simbolizând cei 2 200 de oameni. Parte din vânzarea acestora va fi direcţionată spre fundaţii și asociaţii. Sunt și mulţi artiști sau artizani mici implicaţi… eu nu caut celebritatea. Dar sunt de acord cu faptul că uneori e bine să fie un motor – de asta sunt și invitaţi oameni care deja au un nume, ca să dea impulsul și credibilitatea acestei mișcări.”

Pentru a se multiplica în 2 200 de chipuri, VIC servește drept model unui număr (poate) la fel de mare de artiști sau meșteșugari. VIC e un proiect internaţional care a produs deja aproape 40 de scaune personalizate de artiști precum Alexandru Ciobotariu, Mihai Stănescu, Dorin Ștefan, Șerban Sturza, Radu Cioca, Guillaume Baychelier, David Kramer, Şerban Savu, Mircea Suciu, Felix Deac, Vlad Olariu, Laurent Tourette, Fabien Monestier ș.a.

Parteneri ai evenimentului sunt revista ARHITECTURA și revista Arte și Meserii.

 

BARIL

Strada Henri Barbusse 59-61

Fabrica de pensule, etajul 3

www.baril.ro| contact[at]baril.ro

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog