RDW

ARGUMENT România urbanistică: de la vis la coșmar

„WE ARE SUCH STUFF AS DREAMS ARE MADE ON.”

WILLIAM SHAKESPEARE

În spiritul unei pretinse încurajări a investitorilor, se încearcă o nouă modificare a Legii urbanismului, mărind posibilitatea derogărilor. Astfel, se conturează revenirea la haosul oraşelor româneşti postdecembriste datorat, după cum atenționează în repetate rânduri Ordinul Arhitecţilor din România, „aplicării   iresponsabile a urbanismului derogatoriu”. Ca şi cum am fi lipsiți de istorie, propunerile ignoră o parte din tradiţia ţării noastre. La 1902, spre exemplu, primăria refuza o abatere urbană de un metru pentru biserica grecească, motivând că, „dacă s-ar admite cererea Legaţiunii Elene astăzi, pentru ce s-ar mai refuza mâine altuia?”. Prin disciplină, seriozitate şi tenacitate, oraşele României au ajuns în acea epocă, din amestecul de contraste de la începutul secolului al XIX-lea, să fie considerate adevărate vârfuri mondiale.

Odată cu dreptul de liber comerţ atribuit prin Tratatul de la Adrianopol, din 1829, oraşele portuare româneşti sunt printre primele    beneficiare ale ridicării monopolului turcesc: Giurgiu în 1830 sau Brăila în 1867. La rândul său, conform mărturiei diplomatului francez Bois le Comte, din 1834, „Bucureştiul, pustiit de războaie, de tulburări civile şi de incendii, se reface cu rapiditate: amestec de frumoase palate şi sărace bordeie, uneori cu aspectul unui mare sat, alteori cu acela al unui oraş european, acest oraş are în întregul său înfăţişarea şi felul de a fi al unei capitale. Luxul, care a rămas considerabil încă, s-a despuiat de formele sale asiatice şi este mai apropiat de moravurile noastre…”.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, intervin importante schimbări legate de progresul economic al României. Puterea mecanizată se triplează între anii 1901 şi 1915, depăşind astfel maxi­mul creşterii economice americane din seco­lul al XIX-lea. La începutul secolului al XX-lea, capitala depăşeşte faza asimilării modelelor europene pentru a intra în faza sincroniei. Dacă la Bucureşti prima străpungere „haussmanniană” datează încă din 1865, Bruxelles-ul începe în 1867, Roma în 1871, Praga după 1893, iar Madridul va aştepta secolul al XX-lea. Maturitatea de atunci a capitalei se traduce prin Concursul pentru realizarea unui proiect general de urbanism al oraşului Bucureşti din 1906, devansând mari metropole europene: Berlinul – 1908, Parisul – 1919 și Milano – 1927. Experienţa de restructurare şi extindere urbană a Bucureştiului duce, începând cu anul 1919, la crearea unui învăţământ specializat, în sincronie cu lumea occidentală. Publicaţiile româneşti sunt citite în lumea întreagă.

Fiind deja cunoscută la nivel mondial, România ajunge să fie apreciată la cel mai înalt nivel. În 1934, raportul vicepreşedintelui german K. Jeserich, prezentat la Conferinţa Preliminară a Uniunei Internaţionale a Oraşelor şi Autorităţilor Locale din Lyon, precizează: „Alături de Franţa, trebuie citată România, singura ţară europeană care încearcă să întocmească o ştiinţă comunală individuală”. Lucrările edilitare ale capitalei sunt răsplătite, în 1939, cu prilejul Expoziţiei Internaţionale a Apei de la Liège, când uzinele comunale din Bucureşti primesc Medalia de Aur pentru lucrările hidraulice şi, de asemenea, Marele Premiu pentru lucrări edilitare şi de urbanism.

Emblematic pentru tradiţia anilor interbelici este idealul de atunci exprimat în Albumul lunei Bucureştilor din 1936: „Bucureştiul nu este chemat însă a juca numai în viaţa economică a naţiunei noastre primul rol, el are o misiune cu mult mai mare de îndeplinit, o chemare care depăşeşte fruntariile ţărei şi anume de a deveni în această parte a Europei cel dintâi centru apusean, o primă metropolă occidentală, cu utilajul, cadrele, atmosfera şi energia creatoare civilizatorie pe care le include spiri­tul cu adevărat european. Cum a spus, cu multă înţelegere şi cu multă dreptate, un observator străin ce ne-a vizitat ţara acum câţiva ani în urmă, «Bucureştiul e prima capitală a Peninsulei care se modelează în Europa ». E cel mai frumos omagiu şi în acelaşi timp cel mai încurajator pronostic ce se poate face asupra viitorului cetăţei lui Bucur”.

Bucureştiul interbelic era recunoscut la nivel mondial şi visa la rolul său civilizator. Capitala de azi, supusă derogărilor urbanistice, se menţine încă la porţile Europei, negându-şi propriile tradiţii. România întreagă are de ales între a visa la oraşe mai bune sau a pregăti coşmarul unui haos urban.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog