RDW

Pixel Enlargement – 3D pe înțelesul tuturor

Sky Tower şi Promenada Mall Client:  Raiffeisen Property  International GmbH

Sky Tower şi Promenada Mall
Client:
Raiffeisen Property
International GmbH

Pixel Enlargement este un grup prezent pe piaţa românească din 2006. Până în prezent, a realizat imagini şi animaţii 3D pentru promovarea unora dintre cele mai complexe şi de succes proiecte imobiliare. Cu o experienţă de peste cincisprezece ani în domeniul vizualizării de arhitectură, livrăm cele mai bune instrumente de comunicare vizuală pentru proiecte de arhitectură sau concepte de design.

 

Fiecare proiect imobiliar are în spate o armată de arhitecţi, project manageri şi constructori. Asta e clar. Dar în faţă? Păi… o altă armată: marketing, vânzări, închirieri. Dacă primul contingent lasă în urmă noroiul de pe bocancii de şantier sau praf înecăcios de glet, a doua categorie, evident, dâre competente de parfum. Despre asta vă voi spune câteva cuvinte, despre rolul nostru în crearea ambalajului unui proiect. Despre ce înseamnă „ceva frumos, ceva deosebit” în domeniul imaginilor şi clipurilor video de prezentare a proiectelor încă neconstruite.

Cum am ajuns aici? Se pare că o nişă te poate absorbi uneori fără ca măcar să îţi dai seama.

Pasiunea pentru imagine, fotografie și artele vizuale, în general – completare firească a profesiei de bază – combinată cu o experiență importantă de lucru în 3D Max, încă de când rula în MS-DOS și se chema doar 3D Studio, m-au ajutat mult să redactez proiectele din facultate la un nivel destul de îndrăzneț la capitolul imagini. De aici, primele mici lucrări. Evident, la momentul respectiv era doar un mod de a strânge bani de vacanță, nimeni nu își punea problema să facă un business din asta. Sau din arhitectură. „Business”? Cât de mercantil suna atunci… Doar lumea era a mea, mediatecile şi MOMA-urile aşteptau cuminţi la rând să fie proiectate, iar gândul la case cu şarpantă îmi aduceau în nări un miros de boală – Alzheimer are miros? În fine, să nu alunec în ceva prea personal. Micile lucrări au devenit proiecte mai mari, ocazional, animaţii. Iar atunci suna cel puţin ciudat să realizezi un filmuleţ 3D… timpul de render era enorm şi pentru o simplă imagine!

Dar, cu multe optimizări, multă răbdare și încercări, am reușit să găsesc o soluție optimă care să dea rezultate mai mult decât onorabile pentru anii 2000. Secretul s-a dovedit a nu fi puterea de calcul, ci abordarea problemei. Frustrările nu au lipsit. Cei care au sau au avut cât de cât tangenţă cu imaginile 3D au trecut, cu siguranţă, prin etapa în care îşi priveau chiorâș calculatorul ca pe ultimul hârb, visând la alăturarea salvatoare a cuvintelor „staţie” și „grafică”.

Toate astea s-au petrecut în timpul şi după terminarea facultăţii, în paralel cu ceea ce se cheamă acum „a real job” cu proiecte, comandamente, şantier, project manageri, vizite la furnizori, e-mailuri tăioase. Din inerţie sau încăpăţânare, nici acum nu am încetat să facem şi arhitectură (şi aici mă refer la întreaga echipă), avem şantiere în derulare şi ne împărţim timpul cu rigurozitate maximă. Interesant e că am obţinut contracte de proiectare chiar de la câţiva clienţi pentru care am realizat imagini 3D.

Printre primele lucrări mai mari a fost o animaţie pentru Westfourth – ansamblul Asmita Gardens. Era ceva destul de consistent şi complicat de realizat. Nici nu ştiam că face parte din „segmentul” rezidenţial. Cunoşteam funcţiunea, bineînțeles, dar nu aveam nici cea mai vagă idee de „geometria” pieţei imobiliare. Segmente? Cum? Prin urmare, deşi tehnic am produs ceva de care eram mai mult decât mândri, iar arhitecții erau foarte mulţumiţi, am primit din partea consultantului brusc apărut în scenă o listă de vreo 50 de puncte de îndreptat. Acolo a început colaborarea cu firmele mari de consultanţă imobiliară. Pentru că, tehnic, filmuleţul era „nemaivăzut”, dar neorientat către cumpărător (hopa! trebuia?), am obţinut primul contract mai mare: refacerea filmului, ţinând cont de cele 50 de puncte. La fel de frumos realizat, dar „targetat”. A fost începutul şcolarizării noastre în comunicare şi marketing, am învăţat multe lucruri care acum mi se par evidente, ne-am întâlnit însă şi cu altele la care, sincer, nu ne-am fi gândit niciodată. Îmi amintesc cum se dorea ca Lacul Văcărești, cu care proiectul se învecinează, să apară în 3D ca o zonă cu vegetaţie luxuriantă. Atunci era doar o groapă cu buruieni. În prezent? Cumva zonă protejată? Stranie finalitate a crescendoului: abandonat, buruieni, bălării apoi, brusc: rezervaţie naturală. Egal… vegetaţie luxuriantă?

După Asmita și succesul cu care remake-ul a fost primit, au urmat foarte multe lucrări. Nişa de care vă spuneam ne-a absorbit pe nerăsuflate. Concurenţa? Practic, inexistentă. Primeam multe cereri de ofertă care se materializau în contracte, pe unele chiar eram nevoiţi să le refuzăm, devenisem din ce în ce mai exigenţi şi ridicam standardul la fiecare proiect – lucru care continuă, de altfel. Modelasem 3D zeci de clădiri, de multe ori din aceeaşi zonă. Şi acum, de exemplu, avem clienţi din nordul Bucureştiului cu proiecte enorme care sunt, practic, învecinate.

Criza? A adus o perioadă de linişte maximă, venită după nişte investiţii uriaşe în soft şi echipamente. Dar nu a durat mult. Atunci am realizat site-ul Pixel Enlargement – www.pixelenlargement.com (liber la zâmbete). Şi așa am început să avem lucrări în afara ţării. Aici – mai ales arhitecţi. Avem deja colaborări „tradiţionale” cu câteva birouri din Franţa, Germania, Belgia și Marea Britanie. Iar cu unii dintre ei nu ne-am văzut niciodată, comunicarea limitându-se la skype sau la simple e-mailuri. Proiecte cu imagini realizate de noi au câştigat concursuri internaţionale de arhitectură. Arhitecţii sunt foarte mulțumiţi, mai ales pentru imaginile curate, clare, apropiate de materialele de marketing de cea mai bună calitate pe care le producem pentru dezvoltatori. Asta în contextul în care, în general, imaginile „de arhitectură, de concurs” sunt făcute în mare viteză, sunt mai curând „atmosferice”, nu tocmai detaliate, ușor suprarealiste, iluminate nenatural până la S.F., cel puţin neglijent realizate atunci când sunt privite la rezoluţie 100% şi ornate cu specificele halouri de lumină venită de te miri unde.

Pe piaţa locală – inboxul nostru se reconfirmă ca fiind cel mai de încredere barometru imobiliar. Suntem printre primii care află când un nou proiect se apropie de o formă finală şi urmează să fie lansat – în Bucureşti, cel puțin. Acum, de exemplu, mare parte a dezvoltatorilor care au început proiecte noi sunt clienţi de-ai noştri, aici numărându-se Raiffeisen, Skanska sau Atenor. Cu alţi câţiva suntem în discuţii, dar proiectele lor sunt încă în stadiu incipient.

În viitorul apropiat, plănuim un salt într-o nouă direcţie importantă. Semnalele sunt mai mult decât încurajatoare: avem o firmă parteneră în Germania, alături de care am lucrat deja pentru nişte dezvoltatori importanţi precum Redevco sau Strabag Immobilien şi cu care avem, în continuare, mai multe proiecte. Prin urmare, deşi suntem în permanentă căutare de noi colaborări cu birouri de arhitectură din Europa de Vest, acum ţintim şi dezvoltatorii. Din experienţă, o astfel de relaţie e practic imposibilă fără contact direct, aşa că partenerii germani fac asta pentru noi. Şi o fac foarte bine. E flatant ca animaţii de-ale noastre, făcute acum 3-4 ani, să fie foarte apreciate de dezvoltatorii germani. Unele dintre ele concurează cel puţin de la egal cu ce se realizează acum în Germania, de multe ori pe nişte sume greu de imaginat.

Gândindu-mă la o frază de final, mi-am amintit de nişte întrebări care reapar an de an: ce se va întâmpla cu micuţa nişă atunci când softurile de proiectare vor realiza cu mare uşurinţă imagini 3D? Vom dispărea? Va fi toată lumea… artist 3D? Răspunsul e același de ceva vreme încoace: cam toate softurile de proiectare deja realizează imagini fotorealiste. Internetul e plin de biblioteci de obiecte 3D. Totul e acolo şi e, în mare parte, gratuit. Există şi cursuri online (aşa-numitele „tutoriale”) cu toţi paşii de urmat de la zero absolut până la imagini spectaculoase. Din ce văd însă, ecoul e cel puţin timid. Iar pentru noi, asta înseamnă două lucruri: primul – cel încurajator – concurenţa se lasă aşteptată; al doilea – nu tocmai plăcut – găsim din ce în ce mai greu colaboratori.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog