RDW

Expoziţie de fotografie „România din colț în colț” a artistului fotograf arh. Sebastian Vasiu

Afis-Expo-UAR5mic

Uniunea Arhitecților din România și Asociația Exposure, sub patronajul Asociației Artiștilor Fotografi din România, organizează miercuri, 13 august 2014, ora 17.00, în spațiul expozițional al Centrului de Cultură Arhitecturală al U.A.R., din strada Jean Louis Calderon nr.48, vernisajul Expoziţiei de fotografie „România din colț în colț” a artistului fotograf arh. Sebastian Vasiu.

Evenimentul îşi propune redescoperirea și promovarea României, a locurilor pitorești și a oamenilor autentici ai țării noastre.

Expoziţia va cuprinde imagini reprezentând câteva genuri clasice ale fotografiei cum ar fi: peisaj, portret sau fotojurnalism. Stilul propriu este în zona fotografiei documentare, instantanee sau pasagere, surprinzând peisaje la momente deosebite ale zilei – răsărit și apus – sau ipostaze inedite ale diverselor personaje, beneficiind de tehnica digitală de ‚developare’.

Sebastian Vasiu este membru al: Asociației Artiștilor Fotografi din România – AAFR, Asociației Bucureștiul Meu Drag – BMD, Photosharp, Uniunii Arhitecților din România – UAR, Ordinului Arhitecților din România – OAR Filiala București, The American Institute of Architects – AIA Washington, Architectural Association School of Architecture – AA London, Asociației A|R|A – Arhitectură|Restaurare|Arheologie și Pro Patrimonio.

Laureat al concursului de fotografie Ochiul Magic organizat de Primăria Municipiului București în Mai 2014 și câștigător al premiului de notorietate al concursului de fotografie de portret Simeze Pe Roți organizat de AnziSoft și Revista Foto4All împreună cu Școala de Fotografie Freelancer și RATB, a mai expus lucrări în cadrul: Expoziției Marea Hoinăreală -2013 și al Expoziției Labyrinth – iulie 2014 – care mai este încă pe simeze în aceste zile.

Mai multe informaţii despre autor precum și portofoliul fotografic le puteţi găsi la: www.aafro.ro/membri/sebastian-vasiu sau pe pagina de fotografie de pe Facebook: www.facebook.com/sebastiaen.photography .

Locația va putea fi vizitată în perioada 13-29 august 2014 la Centrul de Cultură Arhitecturală al UAR, strada Jean Louis Calderon nr. 48, de luni până joi, între orele 10.00 – 16.00, și vinerea între orele 10.00 – 14.00, intrarea fiind liberă.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog