RDW

Vecinătate de calitate în marile ansambluri – se poate!

str-Belizarie-2009-intrare-in-bloc

În 2009, pe lângă finalizarea lucrării de doctorat1, am făcut parte dintr-o echipă de consultanță care a lucrat pentru o Metodologie de ameliorare a calității spațiilor publice din marile ansambluri. Era un studiu de cercetare aplicată realizat la comanda Ministerului Dezvoltării Regionale care, la acea dată, avea numele de Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței. Am lucrat ca reprezentant ATU – Asociația pentru Tranziție Urbană, împreună cu GEA – Grupul pentru Economie Aplicată, iar consorțiul era coordonat de Space Syntax Londra. Aveam, astfel, o componență a echipei care permitea abordarea interdisciplinară și era asigurată perspectiva internațională, dar și înțelegerea nuanțată a realităților din marile ansambluri românești.

Câteva din provocările elaborării acestui studiu sunt tot atâtea motive de reflecție pentru a face ca vecinătatea din marile ansambluri să fie de calitate: definirea specificității marilor ansambluri, analiza unor practici internaționale cu privire la intervențiile de ameliorare a calității locuirii în marile ansambluri, identificarea indicatorilor și a metodelor de analiză a spaţiului public din cadrul marilor ansambluri, identificarea unei tipologii de probleme des întâlnite şi a metodelor de intervenţie posibile cu prezentarea responsabilităţilor pentru locuitori, pentru autoritățile publice locale, identificarea unor instrumente și scheme de finanțare.

Metodologia a fost predată ministerului și a fost apreciată. Din păcate, în ultimii 5 ani, prioritățile de politici publice la nivel central nu cuprind nici măcar satisfacerea necesarului de locuințe, deci nu intră în discuție resurse de la bugetul central pentru ameliorarea spațiilor publice din marile ansambluri. Nu a fost deci posibil vreun program de finanțare guvernamental care să încurajeze autoritățile publice locale să se preocupe de aceste aspecte. Consider că această relatare poate fi considerată ca un îndemn către optimism privind viitorul unor locuri care îmbie mai degrabă la pesimism. Cred că este nevoie de mobilizarea profesioniștilor care să se implice în pregătirea unor proiecte pentru intervenții la scara vecinătăţilor care compun un mare ansamblu. (…)

Citiți textul integral în numărul dublu 4-5 / 2014 al Revistei Arhitectura


foto: Vera Marin

 

baneasa-vecinatate-usa-individuala

Notă:

1 Politici de locuire – ameliorarea locuirii colective în marile ansambluri din București, teză de doctorat susținută în mai 2009, la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București.

 

 

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog