RDW

Despre concept, reciclare și matière grise

Visuel-exposition

Conceptul este exprimarea sintetică a unei teorii, a unui anumit mod de a gândi caracteristic unei epoci. Poate fi echivalat cu un mijloc de comunicare. Popularitatea prezentă a conceptului o atribui asocierii sale cu o activitate intelectuală superioară, artistică. Adoptarea sa frecventă devine logică în condițiile dematerializării producției1, a reorientării dinspre obiectele palpabile devenite curente către experiențe2. Răspândirea lui este justificată și de globalizare, care impune un mod de exprimare și limbaj comun, la nivel internațional, pentru a facilita înțelegerea.

Conceptele suferă alterații ori sunt înlocuite când apar nuanțe, noi interpretări. Adesea substituirea termenilor consacrați cu neologisme reflectă avansarea unui proces înspre o anume direcție. Spre exemplu „up-cycling” este preferat noțiunii de „reciclare”  pentru a sublinia valoarea adăugată căpătată de materie printr-o refolosire superioară, implicând o contribuție intelectuală semnificativă.

Dincolo de invențiile esențiale care influențează societatea, majoritatea schimbărilor de optică se datorează mai curând unor procese de redescoperire și reinterpretare. Tendințele, modurile de organizare și modelele anterioare sunt revăzute și adaptate din perspectiva condițiilor curente. Reciclarea, spre exemplu, nu este nicidecum nouă, mai mult ori mai puțin formală, acceptată ori ponegrită, a existat de când e lumea. Ține de necesitate, pragmatism și o anumită inventivitate inerentă supraviețuirii și evoluției. În istorie, după ieșirea din uz a cetăților ori amfiteatrelor, materialele lor de construcție au fost adesea întrebuințate pentru ridicarea ori renovarea caselor din preajmă. Mai recent, însuși Le Corbusier a reutilizat pietrele unei biserici anterioare (distruse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial) pentru construirea pereților din spatele cojilor de beton ale faimoasei sale capele Notre-Dame-du-Haut de la Ronchamp.

Acum însă, ca urmare a conștientizării limitării resurselor în condițiile creșterii exponențiale a nevoilor, reciclarea este ridicată la nivelul de practică dezirabilă, recomandată, curentă, încurajată – virtute chiar în unele contexte. De pildă, în cadrul laboratorului LABEX Futurs urbains al Universității Paris Est se studiază posibilitățile implementării sistemelor urbane ciclice. Inspirate din modul de funcționare a ecosistemelor naturale, acestea presupun reciclarea 100% tradusă prin folosirea locală a tuturor deșeurilor ca materie primă pentru dezvoltare, reducând astfel consumul și poluarea, implicit, costurile. Ideea de reciclare a evoluat în directă legătură cu rafinarea conceptului de sustenabilitate. Conform celor mai avansate rigori, performanța și impactul unei clădiri ar trebui evaluate nu numai pe durata ei de viață, ci și în timpul construcției și a dezafectării, reciclarea fiind considerată încă din faza de proiectare inițială a oricărui lucru. Aceasta implică luarea în calcul de la bun început a mutațiilor ulterioare care ar putea interveni (necesitând schimbarea utilității și a modului de desfășurare a variilor activități) pentru a asigura nu numai maleabilitatea spațiilor, ci și varii posibilități de convertire/ refolosire cât mai facilă, logică, cu efort minim, directă.

Inevitabil, multe dintre cercetările, discuțiile profesionale, academice ori curente, dar și manifestările artistice sunt dedicate avansării acestui concept și a aplicațiilor sale practice. O experiență edificatoare în acest sens a fost propusă prin intermediul expoziției „Matière grise”, deschisă la Pavillon de l’Arsenal din Paris (26 septembrie 2014-4 ianuarie 2015), a publicației și a seriei de evenimente (ateliere, prezentări, discuții) asociate. Așa cum explică autorii, „Matière grise” (materia cenușie) sugerează, pe de o parte, resursele secundare, materiale ascunse, deja utilizate, dar care pot redeveni materii prime, iar pe de altă parte, inteligența colectivă care permite utilizarea eficientă a resurselor și evoluția societății.

Expoziția prezintă 75 de clădiri recente care au implicat diverse forme de reciclare sau utilizare alternativă a materialelor, de la construcții modeste destinate uzului cotidian al unei familii până la edificii importante în cazul cărora materialele capătă conotații simbolice, iar reciclarea este adusă la nivelul de artă ori transformată în concept de bază. Din această a doua categorie face parte noul sediul al Consiliului Uniunii Europene din Bruxelles proiectat de Philippe Samyn and Partners, aflat în curs de execuție și prevăzut a fi dat în folosință anul viitor. Fațada acestei clădiri este compusă din vechi tocuri de ferestre din lemn de stejar, colectate din țările membre UE. Tot din rame de ferestre uzate, dar mai impresionant din punct de vedere cromatic și prin varietate, este și clubul balnear de lux (arhitect Andramatin) inaugurat în 2010 în Indonezia.

Dacă unele dintre construcțiile expuse par clar rezultate în urma unui proces de improvizație în căutarea convenienței (cum ar fi sera din parbrize făcută de Batmuhk & Chluntogoo, Tinshed House a lui Raffaello Rosselli ori Spencer’s Art House a lui Andrew Perkins), altele oferă o imagine sofisticată, reciclarea nefiind adoptată din necesitate, ci din convingeri ideologice, pentru demonstrarea viabilității unor asociații și întrebuințări neașteptate ori folosită în mod explicit ca limbaj de exprimare artistică. Elding Oscarson, de pildă, îmbină în mod fericit aspectele practice cu cele simbolice prin amenajarea sediului agenției de presă Oktavilla într-o fostă uzină textilă, cu pereți despărțitori din teancuri de reviste recuperate la fața locului.

Adoptarea unor materiale cât mai ieftine a căror pregătire și punere în operă nu afectează mediul reprezintă una dintre preocupările principale. Pentru a reduce la maximum impactul negativ și a înlesni realizarea lucrărilor, Doepel Strijkels Architects experimentează amenajarea sălii de conferințe Haka utilizând haine vechi pe post de materiale de construcție. G Studio refolosesc plăcile de la organizarea șantierului pentru finisarea fațadei dinspre curtea interioară a ansamblului rezidențial G100 Greenobyl 002 din Strasbourg.

La polul opus, tapetarea barului-restaurant Cortxo Gastrobar din Santa Cruz de Tenerife de Nexus Estudio cu 107.000 dopuri din plută nu poate fi considerată nicidecum o simplificare, utilizare judicioasă a materialelor ori economie de timp, energie sau resurse, ci mai curând un manifest. Tot din rândul manifestelor cu valoare experimentală face parte și casa făcută din sticle (The Wobo – World Bottle), în 1963, de către John Habraken pentru Alfred Heineken, impresionat de multitudinea sticlelor aruncate pe plajele din Caraibe și raritatea materialelor de construcție.

Comisari expoziție: Encore Heureux architectes, Nicola Delon, Julien Chopin

NOTE:

1 Creșterea relevanței aportului teoretic, spiritual, al inteligenței în raport cu producția efectivă a unui obiect teoretizată de AKERLOF George A., KRANTON Rachel E. (2000) Economics and Identity in The Quartely Journal of Economics, 115, issue 3/ August, p. 715-753.

2 SACCO Pier Luigi, TAVANO – BLESSI Giorgio, NUCCIO Massimiliano (2008) Culture as an Engine of Local Development Processes: System-Wide Cultural Districts in DADI/ WP_5/08, Università Iuav di Venezia B. J. Pine II, J. H. Gilmore (1999) The Experience Economy. Work Is Theatre & Every Business a Stage, Harvard Business Review Press, Boston.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog