RDW

Invitație în Art Fusion

Art Out Banner

De patru ani, împreună!

La ceas aniversar, revista Art Out are deosebita onoare de a vă invita la Gala Art Out, un eveniment dedicat artiștilor, tinerilor și oamenilor iubitori de frumos. Art Out este revista care nu doar că răspunde nevoilor pieței, dar reușește și să lărgească publicul pasionat de artă și arhitectură, propunând o abordare dinamică, actuală și mereu atractivă.

Dacă prima ediție a reprezentat conceptul unui eveniment public noncomformist, ediția a doua, din acest an, se va concretiza într-un eveniment cultural-artistic de amploare, cu public țintă, format din profesioniști ai artelor și industriilor creative, personalități ale mediului de afaceri și reprezentanți ai societății civile.

Gala Art Out 2015 își deschide ușile Luni, 23 Martie, începând cu ora 19.00, la Teatrul Național București, sala Pictură, unde îmbinarea artelor va surpinde și vor crea o atmosferă exclusivistă. Prezența la eveniment se face doar pe baza invitației.

Art Out este o revistă de artă, arhitectură, patrimoniu şi restaurare. Fondată în ianuarie 2011, revista a evoluat prin colaborări cu specialiști din țară și din străinătate, devenind una din revistele de primă importanță la nivel național pe plan cultural – artistic.

În februarie 2015, Art Out a împlinit 4 de activitate, definindu-se ca un actor important pe scena presei, artei și culturii românești, fiind un promotor și organizator de evenimente cultural-artistice remarcabile.

Art Out și-a propus să devină o revistă de profil puternică, lider pe piața publicaţiilor de artă la nivel național, cu o bună promovare la nivel internațional.

Expoziții, spectacole, piese de teatru, prezentări de modă, lansări de carte și conferinţe interactive, proiecţii de film, festivaluri, workshopuri şi ateliere creative – toate reprezintă vizualizarea lumii Art Out, a societăţii artistice, un concept ce promovează experienţele multilaterale într-un cadru prietenos şi accesibil.

Art Out s-a dovedit liman de convergență între disciplinele artistice și umaniste. Art Out are șansa să devină oază în deșertul care ne acaparează. Art Out merită să fie mai mult decât este.” Daniel Spânu – Arheolog, Cercetător științific în cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române.

Misiunea Art Out constă în propunerea unor dezbateri vii, actuale, în jurul problemelor artei, arhitecturii, patrimoniului şi restaurării, prin eliberarea de clişee, de idei preconcepute și elaborarea unor alte filtre de gândire prin abordarea unei viziuni personale, spirituale și inedite. În plus, Art Out îşi propune să descopere şi să dezvolte capacităţile, abilităţile artistice şi redacţionale ale tinerilor, încurajând dialogul şi colaborarea între studenţi și specialiştii din domeniile sus-numite.

Prin acest eveniment, Art Out își propune facilitarea accesului artiștilor la început de carieră și a celor deja consacrați pe scena culturală românească, unind această parte artistică cu oameni din domenii umaniste şi cu reprezentanţi ai presei, păstrând totul în strânsă legatură cu publicul larg.

Vă invităm astfel să rezonați cu arta, alături de echipa Art Out, Luni 23 Martie 2015, ora 19 00, la Teatrul Național București, sala Pictură!

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog