RDW

Stardust Architects*

2_AP_AC BT_01_CMYK

Despre noi. Încă ne este dificil să ne identificăm cu designerul de obiect. Suntem arhitecți, nu avem studii de design și am învățat să gândim lucrurile la scară ceva mai mare, răspunzând unor nevoi precise, creionând funcțiuni bine definite. Experiența de a face design de obiect a fost, mai degrabă, un proces autodidact de a ne elibera de toate regulile apropriate în școala de arhitectură. Am început să ne uităm la lucruri „mici”, la o scară pe care o puteam controla, care nu ne copleșește prin propria-i greutate. În lucruri „mici” am căutat experiențe, am încercat să extragem din obiectele ce alcătuiesc scenariul nostru cotidian esența unor experiențe dincolo de forma unui obiect prestabilit.

Astfel, scaunul nu a mai fost scaun, ci o experiență a așezării (solitare), lavoarul nu a mai fost lavoar, ci o experiență a întâlnirii cu apa, iar masa, care într-un fel ne-a urmărit ceva mai mult, nu a rămas doar masă, ci a încercat să aducă în această întâlnire din jurul ei amintirea unui moment uitat sau a propus o experiență nouă care venea din afara familiei obiectului de mobilier „masă”. Poate că arhitectul contaminat de forme ce urmăresc funcțiuni a încercat să privească lucrurile din nou, cu o privire primă, pură, nedeformată de construcții ulterioare, iar unul dintre gesturile fundamentale de înlăturare a acestor construcții a fost o încercare de a renunța la funcțiune. Ni s-a părut restrictiv și forțat să propunem noi o funcțiune închisă a unui obiect, să-i limităm posibilitățile de a fi utilizat în diferite scenarii de către potențialul utilizator/ beneficiar. Treptat, urmându-ne intuiția și firescul modului nostru de a lucra împreună, am început să experimentăm cu diferite materiale, căutând poetica unei experiențe, o dorință, un gând ascuns și am materializat întâmplări-obiecte de design sau poate că încă sunt experimente și atât, care vor să întrerupă un pic procesul automat de utilizare a obiectelor, propunând o experiență nouă sau doar provocând o pauză, o respirație.

Unul dintre proiectele noastre (TLP) a început de la nostalgia de a împietri senzații efemere, de a provoca timpul, în încercarea de a păstra intact ceva ce este menit să dispară. Am lucrat cu petale de flori și, pentru o perioadă de timp, am căutat o manieră de a reuși să le păstrăm într-un obiect, sfătuindu-ne cu diferiți oameni, de la vânzători de flori din Piața George Coșbuc până la chimiști și profesori de la UNArte. Am reușit să găsim o formulă și, prin sprijinul acordat de Robert Savu și Ekero, am gândit un obiect din corian în care am încastrat petale de flori în rășină epoxidică bicomponentă. Ne-am jucat cu limitele materialului în întâlnirea dintre procesul industrial/ tehnologic de producție și un fel de manufactură, o zonă în care ne implicăm noi foarte mult în producția obiectului.

Ceva mai târziu, am gândit un nou obiect (MLC) care, pe de-o parte, reactualizează un gest nostalgic al copilului care se joacă cu franjurii feței de masă și, pe de altă parte, propune o analogie cu bijuteria ce perforează pielea, reiterând printr-un fir de argint ce pătrunde în masa de corian prezența unei fețe de masă cu falduri și elemente decorative.

Canvas, ultimul nostru proiect, a presupus un proces similar de aducere împreună a unui material avansat (ciment polimeric) cu diferiți pigmenți de culoare și de a provoca un fel de întâlnire. Din nou, am beneficiat de sprijinul unor oameni precum Cristina Budu și Constantin Dobre, care ne-au pus la dispoziţie materialul și cadrul necesar punerii lui în operă. În plus, au susținut participarea noastră cu acest obiect la Târgul de mobilier de la Milano. Am încercat să învățăm să lucrăm cu materialul, să-i cunoaștem și să-i intuim limitele. L-am turnat în strat foarte subțire (1 cm), l-am străpuns cu matrițe din diferite materiale, l-am pigmentat cu diferite culori în intensități graduale, încercând să obținem o difuzie de culoare, un fel de acuarelă pe o pânză delicată – în masa unui material obișnuit să fie folosit diferit.

Sub presiunea nevoii de a-l încadra într-o categorie de obiecte de mobilier, noi l-am denumit masă modulară. De altfel, una dintre întrebările de care ne-am lovit cel mai des a fost cea legată de funcțiune. „La ce folosește?”, întrebare la care răspundeam inevitabil tot cu o întrebare : „Tu cum l-ai folosi?”. Am obținut astfel nenumărate răspunsuri ce propuneau utilizări pe care nici nu le luasem în calcul.

foto: Anca CIOAREC, Brîndușa TUDOR

 

Citiți textul integral în numărul 2 / 2015 al Revistei Arhitectura

2_AP_AC BT_02_CMYK

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog