alege_allplan

Continuitate prin re-inventare

Ileana TUREANU, președinte UAR din 2016

Este un număr aniversar al Societății Arhitecților Români. Sper să nu se transforme într-unul festivist…

Foștii președinți pot face bilanțuri. Eu n-aș vrea, la câteva luni de la asumarea acestei funcții care obligă enorm, să încep făcând promisiuni. N-o voi face pentru că suntem, cu toții, sătui de promisiuni, adică de bune intenții, majoritatea neonorate, desigur… din vina celorlalți.

Nu există strategie cu valabilitate atemporală. Ca asociație responsabilă, suntem forțați să adoptăm „o strategie adecvată priorităților momentului”. Conjunctura este cea care dictează temele majore ale activității noastre și nu programul propriu „din sertar”.

Cum văd, în câteva rânduri, momentul în care ne aflăm? Ce are el specific, deci, demn de luare-aminte?

În primul rând, o imensă capacitate creatoare irosită de o societate, în mare măsură, confuză, incultă, snoabă și ipocrită, lipsită de empatie, sufocată de informații, trenduri și branduri, golită de valori morale și culturale, de mentori și modele. Și asta, mai ales… din lipsă de REPERE.

Avem parte, în schimb, de un adevărat bombardament mediatic: vești, știri, informații (de ultimă oră) și descoperiri (de senzație), workshopuri, ateliere formale și informale, adunări selecte și serbări câmpenești la firu’ ierbii (în amintirea unor strămoși autentici sau preluați la repezeală), expoziții-concurs sau concursuri cu expoziții, concursuri reale și virtuale, consultări, sfătuiri, adunări. Toate de-a valma, până la sufocare…

În acest context, au apărut și personajele momentului: inventatorul de evenimente și, bineînțeles, consumatorul de evenimente. Suntem „pierduți în tranziții și în traduceri”. Nu suferim de lipsă de informații, ci de prea-plinul acestora. Și asta… din lipsă de REPERE.

Un dispreț suveran combinat cu lipsa de interes pentru valorile românești, fie ele biserici de lemn, ruine dacice, arhitecți-creatori de școli și instituții, cărturari, meșteșuguri tradiționale, arhitecți care au avut ghinionul să profeseze în perioada socialistă (câtă „lipsă de moralitate” să alegi să te naști și să muncești într-o perioadă compromisă sau compromițătoare!!!)…

Un amfiteatru gol, în care vorbitorii veniți de la sute și mii de kilometri povestesc între ei și organizatorilor despre proiectele, ambițiile, intențiile și aprecierile internaționale de care se bucură. Conferențiarii părăsesc dezamăgiți sala și străbat foaierul în care se bulucește, la o prezentare de „saune cu bulbuci”, un furnicar de participanți (cu canapeaua cu somon într-o mână și cu o cupă de șampanie în cealaltă).

Utilizarea abilă a unor posibile confuzii lingvistice (ușurată de gâlcevile dintre profesioniști) a șmecherilor „europenizați” pentru a scurtcircuita și ridiculiza studiile de planificare urbană durabilă, urmată de eliminarea, tiptil, a profesioniștilor din organismele de decizie.

Absența specialiștilor români din echipele și organismele care croiesc noua arhitectură a continentului, în noua sa formulă organizatorică, și impunerea ei prin mecanismele de finanțare.

Pensionari cu venituri cât o pereche de pantofi, pe care breasla nu-i poate ajuta decât cu echivalentul a câteva kilograme de banane.

Apariția, atunci când nu mai speri nimic, a unor voluntari care se joacă DE-A ARHITECTURA cu copiii din clasele primare.

Descoperirea unor colegi care, de ani buni, în orașele lor, se luptă să facă ARHITECTURA iubită și înțeleasă unor liceeni talentați, viitori arhitecți sau nu, dar, cu certitudine, viitori locuitori instruiți și avizați, interlocutorii arhitecților și urbaniștilor.

Artiști care, în deplin anonimat, învață copii din sate cu nume exotice meșteșuguri tradiționale și dragostea de patrimoniu.

Un tânăr coleg care, la întrebarea: „Ce așteptați VOI de la noi?”, nu cere nici burse, nici premii, nici concursuri (deși toate ar fi necesare), dar cere: „SPRIJIN, atunci când am dreptate, normalitate, moralitate, implicare, asumare, REPERE”.

Precum vedeți, răspunsurile sunt logice și evidente. Dacă sunt și posibile, vom vedea.

Dar, pentru asta, TREBUIE să încercăm să punem valorile în ordine, să stabilim ierarhii, să reperăm valorile și să le promovăm.

TREBUIE să profităm de creatorii pe care, încă, îi avem și ale căror chipuri și cuvinte au fost uitate, șterse sau batjocorite pe nedrept.

TREBUIE să promovăm valorile naționale atât timp cât le mai putem găsi și le mai putem salva.

TREBUIE să prezentăm Europei bogățiile noastre, fie că este vorba de biserici din lemn, case cu pridvor, cule oltenești, arhitecți interbelici sau contemporani.

TREBUIE să înțelegem că putem să îmbogățim cultura europeană cu personalități cu destine fascinante și creatori de excepție (precum Henrieta Delavrancea, Horia Creangă, G. M. Cantacuzino și, de fapt, toată generația lor).

În lumea globalizată în care peștele cel mare îl înghite pe cel mic, o lume care șterge granițele birocratice, financiare, dar și pe cele identitare, TREBUIE să ne cramponăm, cu încrâncenare, de REPERELE noastre.

TREBUIE să facem mai mult pentru ca arhitectura să fie prezentă în oraș și în preocupările locuitorilor. Dar locuitorii trebuie să fie informați și pregătiți. Vom sprijini toate aceste inițiative. Conștienți de faptul că arhitectura nu există decât în simbioză cu locuitorii, arhitecții trebuie să-și crească și să-și educe publicul încă din primii ani de școală.

Profesia trece printr-o perioadă grea. Breasla TREBUIE să abandoneze disputele interne, să strângă rândurile și să-și asume condiția, valorile, acțiunile, opțiunile și opiniile.

Asociațiile profesionale TREBUIE să acorde mai multă atenție și respect tinerilor colegi, cărora au datoria să le asigure sprijin competent, atitudine profesională și repere de moralitate.

Arhitecții par hotărâți să-și exploreze resursele și să-și reașeze căile de conlucrare cu societatea.

Bienala Națională de Arhitectură 2016 s-a desfășurat recent sub deviza RECUPERAREA REPERELOR. Este expresia sub care ne căutăm izvoarele, figurile inspiratoare și emblematice, valorile autentice. Preocuparea pentru recuperarea și valorificarea arhitecturii autentice se face simțită și a fost premiată exemplar. Nu întâmplător, premiul OPERA OMNIA a fost acordat salvatorului bisericilor din lemn maramureșene, arhitectului Niels Auner.

Manifestările desfășurate în zilele Bienalei au găzduit expoziții-dezbatere: Duiliu Marcu, Ștefan Balș, mișcarea DADA. În căutarea identității și a reperelor…

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog