alege_allplan

Întâlnire la muzeu. Ioan Stanomir, Angelo Mitchievici și Magda Cârneci – dialog despre totalitarism în spațiul cultural

În cadrul programului Întâlnire la muzeu,  Muzeul Național de Artă al României  vă invită la un dialog care își propune să pună în discuție momentele-cheie pentru înțelegerea fenomenului totalitar reflectat în spațiul cultural, reluând din unghiuri diverse interogații fundamentale cu privire la societatea comunistă și moștenirea pe care o transmite.

Prilejuit de deschiderea expoziției Artă pentru popor? Plastica oficială românească între 1948-1965, dialogul va fi purtat pe de o parte între Ioan Stanomir și Angelo Mitchievici, autorii recent apărutei cărții Comunism inc. și Magda Cârneci, autoarea lucrării Artele Plastice în România 1945-1989. Ambele lucrări focalizează din perspective diferite asupra perioadei comuniste, dar au ca platformă comună intenția de a revela felul în care regimul instituit prin presiunea Uniunii Sovietice și a armatei sale de ocupație a supus societatea românească unui experiment radical de transformare a fundamentelor ei care-i defineau profilul european și modernitatea.

Întâlnirea va fi moderată de Călin Stegerean, directorul general al MNAR și va avea loc miercuri 14 decembrie 2016, ora 18.00, în spațiul special dedicat acestui gen de activități din expoziția Artă pentru popor? Plastica oficială românească între 1948-1965.

Lucrarea Comunism. inc. Istorii despre o lume care a fost, Editura Humanitas, 2016, va putea fi achiziționată în cadrul evenimentului.

Accesul la eveniment este liber. Pentru a participa, utilizați butonul Înscrie-te online.

 

 

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog