RDW

Lansarea volumului „Ieri și azi în București” de Cezar Petre Buiumaci

Muzeul Municipiului București anunță lansarea volumului „Ieri și azi în București” semnat de Cezar Petre Buiumaci, joi, 9 februarie 2017, orele 18:00. Evenimentul va avea loc în Sala Nicolae Grigorescu, Grand Hotel Continental (Calea Victoriei nr. 56).

Volumul va fi prezentat de Augustin Ioan, Prof. univ. dr. arh., prorector studii doctorale la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti și de Adrian Crăciunescu, Lect. univ. dr. arh. la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti, Departamentul de Istoria şi Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului.

„Ieri şi azi în Bucureşti” reaminteşte despre un oraş închipuit de Carol I, despre modificările intervenite în capitala României Mari în timpul lui Carol al II-lea şi prezintă aspecte ale intervenţiei puterii comuniste în aspectul urban. Dacă înfăţişarea Bucureştilor este marcată de prevederile Regulamentului Organic, arhitectura oraşului capătă valenţe occidentale după Unirea Principatelor Române. Sistematizările, bombardamentele şi cutremurele modifică semnificativ aspectul urban. În mai puţin de un secol apar şi dispar atât monumente de for public cât şi monumente de arhitectură. Volumul, realizat după conceptul „atunci şi acum”, face o trecere în revistă a celor mai importante transformări suferite de Bucureşti în secolul al XX-lea.

Cu bucurie, pe alocuri, găsind imagini sau referinţe la locuri şi edificii despre care fie nu ştiam deloc, fie nu ştiam cum vor fi arătat. Mi se pare că strevăd în acest volum validitatea a cel puţin două proiecte viitoare: unul în care un acelaşi loc din Bucureşti, de preferinţă spaţiu public, să fie surprins în devenirea să măcar din vremea când există informaţii cartografice, desene sau fotografii. Un asemenea proiect eminent şi, aproape, exhaustiv, ne-a oferit profesorul Teofil Mihăilescu despre Braşov şi cred că unul despre Bucureşti este urgent necesar; al doilea ar fi un proiect al Bucureştilor care ar fi putut să fie şi nu a fost niciodată: real, imaginar, utopie sau neterminare – de la Sforzinda, crezută de Dana Harhoiu ca fiind baza de geometrie ideală pentru Bucureşti, în strania sa lucrare de doctorat Bucureşti între Orient şi Occident, până la concursurile din secolul al douăzecilea pentru Piaţa Palatului, pentru Piaţa Unirii, pentru Catedrala Patriarhală şi Piaţa Victoriei. Cred că acestea două sunt straturi care trebuie intercalate, pentru o înţelegere completă, a unui discurs istoric riguros şi faptic, edificat, precum cel evocat în paginile care urmează. Augustin Ioan

Volumul „Ieri și azi în București” (trad. Eliana Isabella Radu) este publicat de Editura Municipiului București și va fi disponibil la standul de cărți de la Palatul Suțu, la prețul de 17 lei.

***

Expoziții deschise la:

Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu nr.2), marți – duminică, orele 10.00 – 10.00

  • Pinacoteca Bucureştiului – un proiect interbelic
  • Vindecări miraculoase – Theodor Pallady
  • Scurtă istorie a revanșei. Duel sau crimă?
  • Fotografii din Bucureştiul interbelic marca Ebner

 

Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151), miercuri – duminică, orele 10.00 – 18.00

  • Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute

 

Muzeul de artă populară Dr. Nicolae Minovici (Str. Dr. Nicolae Minovici nr. 1), miercuri – duminică, orele 10.00 – 18.00

  • Fraţii Minovici – pionierat medical şi univers spiritual
  • Semne și simboluri – Viziuni apophenice în domeniul fractalic

 

Muzeul George Severeanu (Str. Henri Coandă nr. 26), marţi – duminică, orele 10:00-18:00

  • Obiecte preistorice din colecţia Severeanu
  • Istoria circulației monetare în București și în împrejurimi

 

Observatorul Astronomic amiral Vasile Urseanu (Bd. Lascăr Catargiu nr. 21), miercuri, 11:00-19:00/joi-sâmbătă, 14:00-22:00/ duminică 11:00-16:00

  • Salonul Internațional de Artă Fotografică al României Ediția a 21-a

 

 

Vizitați și:

Casa memorială Gheorghe Tattarescu (Str. Domnița Anastasia nr.7)

Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck (Str. Vasile Alecsandri nr.16), miercuri – duminică, orele 10:00-18:00

Colecția CI şi CC Nottara (Bd. Dacia, nr. 105)

Palatul Voievodal Curtea Veche

Muzeul Victor Babeș (Str.Poet Andrei Mureşanu 14A), marți – duminică, orele 10:00-18:00

Colecția Ligia și Pompiliu Macovei (Str. 11 iunie nr. 36-38), marți – duminică, orele 10:00-18:00

Muzeul Theodor Aman (Str. C.A. Rosetti nr.8), miercuri – duminică, orele 10:00-18:00

 

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog