RDW

Carta Patrimoniului Industrial: definiții, terminologie, principii și concepte

Carta Patrimoniului Industrial:
definiții, terminologie, principii și concepte

Eusebi CASANELLES,
preşedinte TICCIH, Director, Museu de la Ciència i de la Tècnica de Catalunya, Rambla d’Ègara 270, 08221 Terrassa, BARCELONA, Spania
Stuart B. SMITH,
secretar TICCIH, „Chygarth”, 5 Beacon Terrace, CAMBORNE, Cornwall TR14 7BU, UK
Eugene LOGUNOV,
organizatorul celui de-al XII-lea Congres Internaţional al TICCIH Moscova, 2003

   Carta Patrimoniului Industrial – adoptată de TICCIH (Comitetul Internaţional pentru Conservarea Patrimoniului Industrial şi consultantul de specialitate al ICOMOS – Consiliul Internaţional pentru Monumente şi Situri – cu privire la patrimoniul industrial) la congresul său de la Moscova/Nizhny Tagil în 2003, reprezintă un document de referinţă pentru domeniul arheologiei industriale, încununarea unei evoluţii continue în a doua jumătate a secolului al XX-lea şi a unor eforturi remarcabile pentru recunoaşterea legitimităţii acestui nou câmp de cercetare.

Termenul de „arheologie industrială” a fost lansat la debutul anilor 1960 de către istoricul britanic Kenneth Hudson (Senior Lecturer la Adult Studies la Universitatea din Bath şi prim editor al revistei Journal of Industrial Archaeology), fiind oficializat în 1959 de către „Council for British Archaeology”. Legitimitatea domeniului este consolidată prin înfiinţarea în 1973 a TICCIH şi prin Recomandarea (prima în domeniu) Consiliului Europei (nr. 872 /1979), politicile de protecţie a patrimoniului incluzând treptat studii de cercetare şi conservare a patrimo­niului industrial.
Deşi au trecut aproape 20 de ani de la apariţia Cartei, termenul de „arheologie industrială” este şi astăzi contestat, chiar dacă noua disciplină are acum un fundament teoretic şi s-a impus ca domeniu interdisciplinar complex a cărui arie de cercetare cuprinde mărturiile, materiale sau imateriale, ale modului de viaţă şi producţie industrială, în evoluţia lor istorică. Interpretând aceste mărturii din punct de vedere economic, tehnologic, arhitectural, arheologia industrială face, în secolul al XXI-lea, un important pas înainte, luând în considerare puternica semnificaţie culturală a patrimoniului industrial ca element determinant al evoluţiei societăţii umane. Politicile de protecţie a patrimoniului ţin astăzi cont de această semnificaţie.

Prin campanii sistematice de inventariere (ca primi paşi indispensabili în protecţia patrimoniului industrial) s-au putut identifica tipurile de valori de patrimoniu industrial precum şi riscurile la care acestea erau supuse, putându-se astfel lua deciziile necesare pentru salvarea unor situri considerate semni­ficative şi ameninţate cu dispariţia. Au existat unele pierderi inevitabile, însă numeroase monumente au fost recuperate, mai ales începând cu anii ’90 şi, odată cu recunoaşterea internaţională a importanţei domeniului, mai multe situri industriale având valoare universală excepţională au fost incluse în Lista Patrimoniului Mondial.
Carta Patrimoniul Industrial cuprinde, pe de o parte, un mic glosar de termeni indispensabili înţelegerii specificităţii domeniului – patrimoniu industrial, arheologie industrială, perioada istorică de interes principal, valorile patrimoniului industrial – şi, pe de altă parte, clarifică noţiuni legate de importanţa identificării, inventarierii şi cercetării, de măsurile de protecţie legală, de mentenanţă şi conservare, educaţie şi formare profesională, de modurile de prezentare şi interpretare, de stimularea interesului publicului pentru patrimoniul industrial.
Având în vedere că există încă lacune în ceea ce priveşte cunoaşterea ariei de referinţă a termenului de arheologie industrială, considerăm necesară prezentarea integrală a Cartei Patrimoniului Industrial. (M.M.)

Carta Patrimoniului Industrial
elaborată de TICCIH/ICOMOS/UNESCO
Preambul

Perioadele cele mai îndepărtate ale istoriei umane sunt cunoscute prin vestigii arheologice care depun mărturie despre schimbările fundamentale ale procedeelor de fabricaţie ale obiectelor vieţii cotidiene. Importanţa conservării şi studierii dovezilor acestor schimbări este universal acceptată.
Apărute în Europa începând cu Evul Mediu, inovaţiile privind utilizarea energiei şi comerţul au condus, către sfârşitul secolului al XVIII-lea, la schimbări la fel de importante ca și cele care au avut loc între Neolitic şi Epoca Bronzului. Aceste schimbări au generat evoluţii sociale, tehnice şi economice ale condiţiilor de producţie, destul de rapide şi profunde încât să se poată spune că au provocat o adevărată Revoluţie. Revoluţia Industrială a constituit începutul unui fenomen istoric care continuă şi în zilele noastre şi care a marcat o mare parte a umanităţii şi toate celelalte forme de viaţă de pe planetă.
Mărturiile materiale ale acestor schimbări atât de profunde au valoare umană universală, iar importanţa studiului şi conservării acestora trebuie recunoscută.
Delegaţii care s-au reunit în 2003 la Congresul Comitetului Internaţional pentru Conservarea Patrimoniului Industrial organizat în Rusia doresc să afirme că structurile şi construcţiile edificate pentru activităţi industriale, procesele şi uneltele folosite, oraşele şi peisajele în care acestea sunt localizate, împreună cu toate celelalte manifestări ale acestora, tangibile şi intangibile, sunt de o importanţă fundamentală. Ele trebuie studiate, istoria acestora trebuie cunoscută, înţelesul şi semnificaţia lor trebuie explicate astfel încât să fie clare tuturor, iar cele mai semnificative şi relevante exemple trebuie identificate, protejate şi conservate în conformitate cu prevederile Cartei de la Veneţia1, spre beneficiul prezentului şi viitorului.
1.     Definiţia patrimoniului industrial
Patrimoniul industrial este constituit din vestigiile culturii industriale care au valoare istorică, tehnologică, socială, arhitecturală sau ştiinţifică. Aceste vestigii includ: clădiri, maşini şi instalaţii, ateliere, mori şi fabrici, mine şi situri pentru procesare şi rafinare, antrepozite, depozite, centre de producţie, transmisie şi utilizare a energiei, structuri şi infrastructuri de transport, precum şi locuri folosite pentru activităţi sociale legate de industrie (locuinţe, lăcaşuri de cult, clădiri pentru educaţie).
Arheologia industrială este o metodă interdisciplinară care studiază toate mărturiile, materiale sau imateriale, documentele, artefactele, stratigrafia şi structurile, aşezările omeneşti şi peisajele naturale şi urbane create pentru sau de către procesele industriale2. Arheologia industrială se foloseşte de metodele de investigaţie cele mai potrivite pentru a creşte gradul de înţelegere a trecutului şi a prezentului industrial.
Perioada istorică de interes principal pentru acest studiu este cea cuprinsă între debuturile Revoluţiei Industriale, respectiv a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, până în prezent, fără a neglija rădăcinile sale preindustriale şi proto-industriale. În plus, studiul perioadei istorice se referă şi la tehnici şi meşteşuguri.
2.     Valorile patrimoniului industrial

Patrimoniul industrial este martorul activităţilor care au avut şi continuă să aibă consecinţe istorice profunde. Motivele pentru care trebuie protejat patrimoniul industrial au la bază valorile universale ale acestei mărturii

Patrimoniul industrial capătă o valoare socială prin faptul că reconstituie vieţile oamenilor obişnuiţi, femei şi bărbaţi deopotrivă, şi le conferă un sens identitar important. În istoria industriei, a ingineriei, a construcţiilor, are o valoare ştiinţifică şi tehnică. Poate avea şi o valoare estetică dată de calitatea arhitecturii sale, designului sau concepţiei.
Aceste valori sunt intrinseci sitului în sine, structurilor, componentelor şi maşinilor sale, peisajului său industrial, documentaţiei sale scrise şi amintirilor intangibile ale memoriei colective şi cutumelor lor.

Raritatea, în termenii supravieţuirii meşteşugurilor particulare, tipologiei siturilor sau peisajelor, adaugă o valoare particulară şi ar trebui evaluată cu atenţie. Exemplele cele mai vechi sau de pionierat au o valoare deosebită.

3.     Importanţa identificării, inventarierii şi cercetării

Toate colectivităţile teritoriale ar trebui să identifice, să inventarieze şi să protejeze vestigiile industriale pe care vor să le păstreze pentru generaţiile viitoare.

Amploarea patrimoniului industrial ar trebui cunoscută prin relevee de teren şi elaborarea de tipologii industriale. Prin utilizarea acestor informaţii, ar trebui realizate inventare ale tuturor siturilor identificate. Acestea ar trebui concepute pentru a permite accesul facil şi liber al publicului. Informatizarea şi accesul online sunt obiective majore.

Inventarul este o parte fundamentală a studiului patrimoniului industrial. Inventarul complet al caracteristicilor fizice și de mediu ale unui sit ar trebui realizat și păstrat în arhive publice, înaintea oricărei intervenţii. Pot fi obținute numeroase informaţii dacă inventarul este făcut înaintea unei intervenții sau a închiderii unui sit. Inventarele ar trebui să includă descrieri, desene, fotografii şi un film realizat în timpul funcționării uzinei, cu referințe la sursele documentare existente. Anchetele orale, înregistrate și clasate în arhive, constituie o sursă de documentare unică și de neînlocuit în efectuarea inventarelor.

Cercetarea arheologică în siturile istorice industriale este o tehnică fundamentală în studiul acestora, care ar trebui realizată la aceleași standarde riguroase care se aplică la alte tipuri de cercetări istorice.

Programele de cercetare istorică sunt necesare pentru a susţine politicile de protecţie a patrimoniului industrial. Având în vedere interdependenţa numeroaselor activităţi industriale, studii internaţionale pot ajuta la identificarea siturilor şi tipurilor de situri de importanţă mondială.

Criteriile de evaluare a calității clădirilor industriale ar trebui definite şi publicate, astfel încât publicul să poată cunoaşte standardele raţionale şi coerente. Pe baza unor cercetări adecvate, aceste criterii ar trebui folosite pentru identificarea celor mai importante peisaje, aşezări, situri, tipologii, clădiri, structuri, maşini şi procese care au supravieţuit.

Acele situri şi structuri identificate ca fiind importante trebuie protejate prin măsuri legale suficient de puternice pentru a le asigura conservarea. Lista Patrimoniului Mondial UNESCO ar trebui să recunoască impactul excepţional pe care industrializarea l-a avut în cultura umană.

Ar trebui definită valoarea siturilor importante şi ar trebui stabilite reguli pentru intervenţiile viitoare. Totodată, ar trebui adoptate toate măsurile legale, administrative sau financiare care se impun pentru a le conserva autenticitatea.

Siturile aflate în pericol de dispariție ar trebui identificate astfel încât să poată fi adoptate măsurile necesare pentru a reduce acest risc şi pentru a facilita proiectele de restaurare şi reutilizare a lor.

Cooperarea internaţională este o abordare deosebit de favorabilă pentru conservarea patrimoniului industrial prin iniţiative coordonate şi resurse comune. Ar trebui dezvoltate criterii compatibile pentru punerea în comun a inventarelor și a bazelor de date internaţionale.

4.     Protecţia legală

Patrimoniul industrial trebuie considerat ca parte integrantă a patrimoniului cultural, în general. Cu toate acestea, protecţia sa legală trebuie să aibă în vedere natura sa specifică. Ar trebui să fie capabilă să protejeze uzinele și maşinile lor, elemente subterane și structurile de la nivelul solului, ansamblurile de clădiri și peisajele industriale. Zonele de deșeuri industriale și siturile industriale abandonate ar trebui protejate pentru potențialul lor arheologic şi pentru valoarea lor ecologică.

Programele pentru conservarea patrimoniului industrial ar trebui integrate în politicile economice şi în planificarea la nivel regional și/sau naţional.

Cele mai importante situri ar trebui protejate integral şi nu ar trebui autorizată nicio intervenţie de natură să le compromită integritatea istorică sau autenticitatea construcției. Adaptarea şi reutilizarea pot constitui o cale adecvată și rentabilă de a asigura supravieţuirea clădirilor industriale şi ar trebui încurajate prin controale legale adecvate, consultanţă tehnică, o fiscalitate incitativă și subvenții.

Comunităţile industriale ameninţate de schimbările structurale rapide ar trebui susţinute de către autorităţile centrale şi locale. Potenţialele ameninţări ale patrimoniului industrial generate de aceste schimbări ar trebui anticipate şi ar trebui elaborate planuri pentru a se evita recurgerea la măsuri de urgenţă.

Ar trebui stabilite proceduri de reacție rapidă la închiderii siturilor industriale importante, pentru a putea fi prevenite și stopate deplasarea sau distrugerea elementelor lor semnificative. După caz, autoritățile competente ar trebui să aibă autoritatea legală de a interveni pentru protecția acestor situri.

Autorităţile ar trebui să dispună de organisme de consultanță specializate, care să poată furniza o consiliere independentă privind problemele legate de protecția și conservarea patrimoniului industrial, iar avizul lor ar trebui solicitat în toate cazurile importante.

Ar trebui depuse eforturi pentru a se asigura consultarea şi participarea comunităţilor locale la protejarea şi conservarea patrimoniului lor industrial.

Asociaţiile şi societăţile de voluntari sunt actori indispensabili în domeniul protecției patrimoniului industrial, prin rolul lor important în identificarea siturilor, prin facilitarea participării publicului la conservarea acestora şi prin contribuția lor semnificativă la diseminarea informaţiei şi cercetării.

5.     Mentenanţă şi conservare

Conservarea patrimoniului industrial este dependentă de păstrarea integrităţii funcţionale a sitului, iar intervenţiile asupra unui sit industrial ar trebui să aibă în vedere menținerea integrității acestuia cât mai mult posibil. Valoarea şi autenticitatea unui sit industrial pot fi semnificativ reduse dacă au fost înlăturate maşini sau dacă au fost distruse elemente secundare care fac parte dintr-un ansamblu.

Conservarea siturilor industriale presupune o cunoaştere aprofundată a scopului sau scopurilor pentru care au fost create şi a diverselor procese industriale care s-au desfăşurat în situl respectiv. Este posibil ca toate să se fi schimbat de-a lungul timpului, dar utilizările anterioare trebuie examinate şi evaluate.

Ar trebui ca întotdeauna să se acorde prioritate păstrării in situ. Dezmembrarea şi relocarea (transferul) unei clădiri sau a unei structuri nu pot fi acceptate decât în cazul în care, din necesităţi economice şi sociale imperative, se impune distrugerea sitului.

Adaptarea unui sit industrial la o nouă utilizare, pentru a asigura conservarea acestuia, este, în general, acceptată, cu excepţia siturilor cu semnificaţie istorică deosebită. Noile utilizări ar trebui să respecte materialul specific şi schemele de circulație și producție originale, fiind, pe cât posibil, compatibile cu utilizarea anterioară. Este recomandat ca noua amenajare să evoce vechea activitate industrială.

Adaptarea şi reutilizarea vechilor clădiri industriale contribuie la reducerea pierderilor de energie şi la o dezvoltare economică durabilă. Patrimoniul industrial poate juca un rol important în regenerarea economică a regiunilor defavorizate sau în declin. Continuitatea pe care o implică reutilizarea vechilor situri industriale, prin reangajarea forței de muncă locale poate avea ca efect echilibrul psihologic al comunităţilor confruntate cu pierderea bruscă a locurilor de muncă.

Intervenţiile în siturile industriale trebuie să fie reversibile şi să aibă un impact minim. Orice schimbare care nu poate fi evitată şi actele de suprimare a elementelor semnificative ar trebui inventariate, înregistrate, inventariate şi stocate într-un mediu sigur. Multe procese industriale conferă un plus de valoare, care se poate constitui ca element de interes esenţial al sitului.

Reconstrucția sau revenirea la o stare anterioară cunoscută ar trebui considerată o intervenţie excepţională, permisă doar în cazul în care contribuie la reconstituirea integrităţii sitului ca ansamblu sau în cazul distrugerii violente a unui sit important.

Cunoștințele implicate în numeroase procese industriale, vechi sau ieşite din uz, constituie surse de documentare foarte importante, a căror pierdere poate fi de neînlocuit. Ele trebuie atent înregistrate şi transmise noilor generaţii. Păstrarea documentelor, a arhivelor companiilor, a planurilor clădirilor precum şi a mostrelor produselor industriale trebuie încurajată.

6.     Educaţie şi formare profesională

O formare profesională specializată care tratează aspecte metodologice, teoretice şi istorice ale patrimoniului industrial trebuie realizată în institutele de învăţământ tehnic şi în universităţi.

Ar trebui elaborat un material didactic specific privind patrimoniul industrial și diseminarea cunoștințelor legate de acesta, pentru elevii din ciclul primar şi secundar.

7.     Prezentare şi interpretare

Interesul şi preocuparea publicului pentru patrimoniul industrial, aprecierea valorilor sale sunt căile cele mai sigure pentru a-i asigura conservarea. Autorităţile publice ar trebui să explice activ sensul și valoarea siturilor industriale, prin publicaţii, expoziţii, emisiuni televizate, internet şi alte mijloace de comunicare, să asigure acces permanent la siturile importante şi să promoveze turismul în zonele industriale.

Muzeele industriale şi tehnice specializate şi siturile industriale conservate sunt modalităţi importante de a proteja şi interpreta patrimoniul industrial.

„Traseele” regionale și internaţionale ale patrimoniului industrial3 pot promova studiul transferurilor continue de tehnologie industrială şi să antreneze o afluență masivă a publicului interesat printr-o nouă abordare a patrimoniului industrial.

 

Ovidiu Micsa-2016/2017

NOTE

1. „Carta de la Veneția pentru Conservarea și Restaurarea Monumentelor și Siturilor”, 1964
2. În înţelesul prezentului document, termenul „situri” se referă la peisaje, ansambluri, clădiri, structuri, instalaţii şi maşini, dacă nu sunt menţionaţi explicit aceşti termeni.
3. ERIH – European Routes of Industrial Heritage, the tourism information network of industrial heritage in Europe – Traseele Patrimoniului industrial european, rețea de informații turistice privind patrimoniul industrial în Europa. ERIH este o rețea inițiată în 1999 și finanțată, din 2001, prin fonduri europene, în cadrul proiectului Interreg II C. Membrii ERIH sunt: Republica Cehă, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Marea Britanie. Cele 13 trasee tematice ale ERIH (cu 36 subcategorii) – Energia produsă de apă și vânt, Locuire și arhitectură, Industrie și război, Fier și oțel, Peisaje industriale, Minerit, Hârtie, Producție și meșteșug, Sare, Turism și petrecerea timpului liber, Textile, Transport și comunicații, Tehnologii Construcții pentru utilizarea apei – alcătuiesc o bază de date care ilustrează conexiunile dintre principalele teme ale patrimoniului industrial european prin prisma istoriei industriei și arheologiei industriale. Rezultatul este o „diagramă circuit” care leagă monumente industriale de pe întregul continent. http://www.erih.net/.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog