RDW

MUZEU COMUNITAR LA CHIOJDU. IDEI ŞI STUDIU DE ATELIER

Dosar Tematic

MUZEU COMUNITAR LA CHIOJDU.
IDEI ŞI STUDIU DE ATELIER

text: Mihaela PELTEACU, Daniela PUIA, Bogdan Mihăilă
fotografii: Daniela PUIA

Casa cu Blazoane
Monument istoric de arhitectură ţărănească de secol XVIII, Casa cu Blazoane1 reprezintă, de ceva timp, Centrul de Cultură Arhitecturală Rurală al Uniunii Arhitecților din România. Starea avansată de degradare la care ajunsese şi complexitatea lucrărilor de refacere au fost motivele care, în urmă cu câţiva ani, au convins comunitatea locală şi Uniunea Arhitecţilor că remodelarea funcţională şi transformarea în muzeu sunt singurele posibilităţi prin care mai poate continua să existe.
Aparţinând unei tipologii specifice zonei subcarpatice, Casa cu Blazoane are o particularitate specială conferită deopotrivă de expresivitatea arhitecturală şi de blazoanele circulare care decorează parapetul foișorului. În plus, fiind amplasată într-o zonă mai înaltă în raport cu restul caselor din Chiojdu, pare situată într-o poziţia strategică, precum un turn de observaţie pentru a veghea la bunul mers al vieţii comunităţii.
Problema a fost nu numai conservarea şi restaurarea unei structuri tradiţionale de excepţie, a lemnului şi pietrei, ci şi prezervarea memoriei unui mod de locuire specific satelor de moşneni2.
Dacă până în urmă cu puţini ani, pentru locuitorii Chiojdului, Casa cu Blazoane era doar o altă casă cu care se învecinau, o gospodărie situată între terenul din spatele şcolii generale şi câmpurile cu livezi, ea a devenit deodată un reper cultural important la nivel naţional. Prin grija şi efortul unei echipe extraordinare de a o recupera şi restaura, Casa cu Blazoane a suferit tranziţia benefică şi totodată dramatică de la locuinţă la muzeu, de la o gospodărie privată la un spaţiu deschis publicului, inclus în traseele turistice ale judeţului.
Când am vizitat prima dată Chiojdu şi am întrebat de Casa cu Blazoane (deşi e situată aproape de vatra comunei, casa nu este vizibilă trecătorului grăbit) am fost surprinşi să vedem cât de bucuroşi erau oamenii să ne arate drumul, mândri că au izbutit să pună umărul la această prefacere, pentru care, atunci când a fost nevoie, şi-au donat cu generozitate amintiri de familie, piese de mobilier, obiecte casnice care să fie păstrate aici şi cunoscute de toată lumea; în acelaşi timp însă, ceva se schimbase: chiar dacă era în acelaşi loc în care o ştiau de o viaţă, fosta gospodărie avea acum altă temporalitate şi altă relaţie cu teritoriul.
Muzeul viu – studiu de atelier
Sesizând şi fiind preocupaţi de paradoxul acestei noi situări care, într-un timp relativ scurt, a produs o modificare a percepţiei topografiei locale, am propus studenţilor anului 2 cazul acestui muzeu, ca studiu de atelier.

Discutând împreună la faţa locului, intrând mai întâi în curte şi casă, petrecând apoi câteva ceasuri afară, pe iarbă, cu ochii spre dealuri, la umbra nucilor înalţi care mărginesc incinta, am convenit cu toţii că această „casă cu blazoane” din Chiojdu nu este un muzeu în sensul obişnuit al cuvântului; mai întâi pentru că nu se bazează în mod esenţial pe o colecţie de obiecte „înrămate” într-o construcţie şi nici nu este constituit din case reasamblate, mutate din contextul lor de origine. O comparaţie la îndemână între Gospodăria Chiojdu Mic, din muzeul lui Gusti3, şi Casa cu Blazoane a accentuat această impresie: dacă prima face parte dintr-o colecţie de obiecte de patrimoniu, organizată de profesionişti în cadrul unui muzeu în aer liber, cea de-a doua a fost locuită continuu timp de 300 de ani şi restaurată o singură dată. Mai mult, statutul actual a fost posibil prin contribuţia decisivă a comunităţii locale4.
Drept urmare, deşi fără consistenţa teoretică necesară, titulatura de „muzeu viu” ne-a părut pentru început mai potrivită, observând că, în esenţă, este vorba de o structură prezervată in situ, o locuinţă moşnenească din secolul al XVIII-lea, în care, graţie felului în care a fost restaurată, chiar se mai poate locui.
Depăşind dificultatea definiţiilor, ne-am concentrat asupra unei probleme de departe mai interesantă şi actuală, aceea a vocaţiei acestui loc de a deveni mai mult decât o destinaţie turistică şi loc de petrecere a timpului liber. Istoria recentă a casei-muzeu a relevat potenţialul unui rol clar şi semnificativ pe care îl poate deţine în cadrul comunităţii rurale, acela de a contribui la conştientizarea schimbărilor sociale actuale şi la creşterea nivelului de trai al comunei. Evenimentele deja organizate aici în cei câţiva ani de la inaugurare – serbări tradiţionale, târguri etc. – ne-au încurajat să ne putem imagina un muzeu care să se angajeze, în viitorul apropiat, în mod semnificativ în serviciul societăţii, al comunităţii locale.

Consolidarea şi restaurarea au prilejuit deja crearea de funcţiuni noi, mai exact, un punct de informare – construit pe locul cuhniei amintite în documentele de epocă – prevăzut cu o mică sală pentru conferinţe şi un spaţiu expoziţional care poate fi folosit şi pentru organizarea unor workshopuri. Astfel, plecând de la ideea de a consolida caracterul comunitar, studenţii au imaginat scenarii prin care programul actual al muzeului să fie îmbogăţit, făcând posibilă prezenţa reînnoită a Casei cu Blazoane în viaţa de zi cu zi a comunei, generând noi activităţi cu potenţial de reorientare a spaţiului muzeului către preocupările, nevoile şi aspiraţiile oamenilor. Studenţii s-au mobilizat exemplar într-un studiu a cărui complexitate depăşeşte limitele arhitecturii. Convinşi că muzeul Casa cu Blazoane este o resursă valoroasă, o oportunitate pentru oamenii din Chiojdu de a-şi face cunoscută cultura locală, cele mai multe propuneri s-au străduit să formuleze şi să răspundă întrebărilor următoare: Cum se poate realiza un echilibru între casa-muzeu, înţeleasă ca atracţie turistică, şi păstrarea autenticităţii/protejarea valorilor moştenite, prin mijloacele pe care le avem astăzi la dispoziţie? Cum se pot asigura continuitatea şi relevanţa muzeului Casa cu Blazoane în contextul actual al Chiojdului?
Pornind de la ipoteza că fiecare vizitator – turist sau localnic – trebuie să trăiască aici o experienţă importantă pentru conştientizarea locului şi înţelegând că un muzeu nu trebuie evaluat astăzi numai din perspectiva obiectelor pe care le deţine, ci şi din perspectiva beneficiilor aduse oamenilor/comunităţilor, proiectele atelierului au fost elaborate pornind de la sesizarea a două circumstanţe distincte, independente una de cealaltă: (1) nevoia de a asigura spaţii de depozitare mai încăpătoare decât cele existente pentru acţiunile uzuale ale muzeului şi (2) dorinţa de a transforma muzeul într-o prezenţă activă în viaţa localnicilor, prin multiplicarea activităţilor care se pot desfăşura în incintă şi care pot trezi interesul comunitar.
Schiţele selectate arată preocuparea pentru a plasa Casa cu Blazoane într-un context similar cu cel original5, imaginat sub forma unei gospodării cu anexe, construcţii simple din lemn, care deservesc locuinţa.
Toate proiectele se orientează către comunitatea locală văzută drept catalizatorul muzeului, propunând nu doar evenimente, ci mai degrabă făcând posibile activităţi permanente care pot modela/remodela imaginea locului şi peisajului: ateliere pentru deprinderea unor meşteşuguri tradiţionale (ex.: tâmplărie, ţesături, restaurare mobilier vechi) amenajate pe actualul amplasament al organizării de şantier; locuri de întâlnire şi lectură pentru copiii din comună, sală pentru lecţii deschise sau serbări comunitare; spaţii care pot fi simultan locuri de depozitare a lemnelor de foc şi adăpost pe timp de ploaie, depozitare temporară a fructelor şi loc de odihnă, spaţiu pentru expunerea unor obiecte de mobilier tradiţional, ateliere în aer liber ş.a.m.d.

Studiul a avut în vedere înţelegerea calităţilor structurale şi expresive ale lemnului şi lucrul cu limita şi înţelegerea naturii sale duale. În ipoteza unei intervenţii posibile în incintă, problematica limitei a constituit principala provocare a studiului, considerând muzeul ca un ansamblu unitar, în care componentele vechi şi noi se află într-o relaţie ierarhică: Casa cu blazoane, construcţia multifuncţională nou construită, construcţia temporară din lemn (fosta organizare de şantier), spaţiul curţii văzut ca spaţiu major, spaţiu servit, care face posibile inter-relaţiile şi desfăşurarea diverselor activităţi.
Propunerile şi scenariile studenţilor au pornit de la înţelegerea acestei situaţii, în care curtea este elementul ordonator, iar toate celelalte construcţii devin servante pentru activităţile desfăşurate afară. Din acest motiv, majoritatea propunerilor au căutat să păstreze caracterul spaţiului neconstruit – esenţial pentru modul de locuire în mediul rural – şi şi-au orientat intervenţiile către marginea şi reconfigurarea limitelor amplasamentului. Astfel, zidul de incintă din piatră, împrejmuirea din lemn, nucii plantaţi pe limită au devenit protagoniştii proiectelor. Uneori, limitele par că se supun şi proiectele studenţilor izbutesc să găsească loc pentru spaţii diverse – exterioare/interioare – pentru nevoile muzeului/vizitatorilor, comunităţii locale etc. Alteori, dimpotrivă, îşi manifestă inevitabil forţa solicitându-le mai multă străduinţă şi inspiraţie.

stud.-arh. Irina Maria Delegeanu

În oricare dintre aceste situaţii, studenţii s-au aplecat cu entuziasm asupra studiului, investigând şi interogând diversele atitudini şi posibilităţi de spaţializare a limitei: a fi în interiorul limitei, a atinge limita, a se detaşa de limită, a acoperi limita, a fi limită etc. Spaţiul curţii apare astfel reconfigurat în spiritul unei gospodării tradiţionale, cu noi locuri care pot multiplica toate activităţile muzeului în beneficiul comunităţii locale: ateliere pentru copii, bibliotecă cu spaţii pentru învăţare, ateliere meşteşugăreşti, serbări culinare locale etc. care, în această formulă, pot coexista şi pot fi independente în raport cu programul turistic de vizitare.
Nu în ultimul rând, proiectul a prilejuit discuţii legate de rolul pe care îl deţin opţiunile structurale şi constructive pentru calitatea proiectului. La Chiojdu, materialitatea este puternic influenţată de prezenţa lemnului, o materie locală extrem de preţuită şi cu o străveche tradiţie legată de prelucrare. Deşi în multe cazuri s-a dovedit dificil, studiul structurilor din lemn a fost un exerciţiu extrem de util, situl oferindu-le cu generozitate material documentar la scara unu la unu. În final, se poate spune că înţelegerea locului şi a posibilităţilor de a imagina un muzeu comunitar s-au realizat în mod esenţial prin interogarea permanentă a lemnului, înţelegând că logica structurală poate face loc sau nu anumitor activităţi, că aşa cum alegem să-l punem în operă evocă o anumită materialitate, că este capabil să nască poveşti şi spaţii noi, fixându-ne într-o relaţie permanentă cu contextul.

Casa cu Blazoane se află în comuna Chiojdu, jud. Buzău. Este monument istoric de importanţă naţională (BZ-II-m-A-02383).
Uniunea Arhitecţilor din România a achiziţionat acest obiectiv de patrimoniu în luna august 2009, cu intenţia de a restaura clădirea şi de a dezvolta în jurul ei un obiectiv cultural-turistic de interes naţional şi internaţional.
UAR a derulat în colaborare cu Asocierea SC Restitutio SRL – SC Duopart Consulting SRL proiectul de Consolidare, restaurare şi remodelare funcţională Casa cu Blazoane, Comuna Chiojdu, Sat Chiojdu, judeţul Buzău, finanţat din Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului; Domeniul de intervenţie 5.1 – Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe.
Proiectul de restaurare a fost finalizat în iunie 2015, iar în prezent Casa cu Blazoane este deschisă publicului pentru vizitare şi pentru organizarea de activităţi social-culturale.

NOTE
1. Construită la mijlocul sec. al XVIII-lea Casa cu Blazoane, în formula care a dăinuit până în zilele noastre, este rezultatul unei intervenţii radicale ce datează din jurul anului 1823. Conform cercetărilor efectuate face parte dintr-o serie tipologică dezvoltată în zona rurală, acolo unde localnicii erau şi proprietarii moşiei, un sistem comunitar de utilizare şi administrare prezent pe teritoriul României din perioada medievală timpurie şi până astăzi.
2. Arhitectul Călin Hoinărescu menţionează că moşnenii erau ţăranii liberi, proprietari de moşie şi „autorii modelelor de locuinţe săteşti care au făcut faima acestei arhitecturi în ţară şi în Europa”. Vezi studiul realizat de Călin Hoinărescu, Manuela Hoinărescu şi Irina Paveleţ, „Habitatul rural tradiţional prahovean”, Ed. Restitutio, 2013.
3. Rodul unor cercetări teoretice şi de teren, precum şi al experimentelor muzeografice coordonate de profesorul Dimitrie Gusti, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” cuprinde monumente şi artefacte din sec. al XVII-lea până la începutul sec. al XX-lea. Gospodăria Chiojdu Mic, reconstruită în anul 1936 după un exemplar de la începutul secolului al XVIII-lea, ilustrează un tip de arhitectură populară monumentală, cu trăsături specifice din zona subcarpatică a Buzăului (sec. XVIII-XIX).
4. Ataşat de Casa cu Blazoane şi din dorinţa de a o salva de la degradare şi dispariţie, Florin Drăgulin, descendent al familiei de moşneni a Drăgulineştilor, a cumpărat-o în anul 2004 în vederea demarării lucrărilor de consolidare şi restaurare. Pentru a benefica de toată atenţia şi profesionalismul necesare unei astfel de lucrări, în anul 2008 a vândut-o către Uniunea Arhitecţilor, cu care a colaborat pe parcursul lucrărilor de restaurare şi ulterior, în activităţile cotidiene de administrare a muzeului.
5. În Revista Uniunii Restauratorilor de Monumente Istorice, nr. 3/2015 se menţionează că în incinta actuală a muzeului Casa cu Blazoane exista, alături de locuinţă, o cuhnie cu 2 încăperi, sală la mijloc şi galerie în faţă, învelită cu şindrilă, o magazie şi un grajd vechi, încăpător pentru 6 cai şi 2 şoproane, totul sub un singur acoperiş.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog