RDW

REINTEGRAREA ŞI REUTILIZAREA ADAPTABILĂ A GOLURILOR URBANE ÎN CENTRELE ISTORICE

REINTEGRAREA ŞI REUTILIZAREA
ADAPTABILĂ A GOLURILOR URBANE
ÎN CENTRELE ISTORICE

REINTEGRATION OF URBAN LACUNAE AND
ADAPTIVE REUSE IN HISTORIC CENTERS

      text: Fernando VEGAS & Camilla MILETO

Amplasamentul imobilului Recaredo în Valencia / Location of Recaredo building in Valencia (Vegas & Mileto)

Reintegrarea golurilor în domeniul restaurării

Reintegrarea golurilor este strâns legată de sfera restaurării. Golul reprezintă absenţa materialităţii unei lucrări de pictură, de sculptură sau a unei clădiri. Acesta poate afecta nu doar conservarea materială a obiectului şi stabilitatea sa structurală, ci îndeosebi înţelegerea esenţei lui. Reintegrarea golurilor reprezintă una dintre principalele teme din domeniul restaurării1. Deşi îşi are originea în domeniul restaurării operelor de artă, procedura poate fi aplicată şi în cazul restaurării arhitecturale2.
Scara golurilor depinde de scara operaţiunilor de restaurare. Când restaurarea are ca obiect pictura, suprafeţele arhitecturale şi golul au o scară limitată ca dimensiune şi anvergură. În restaurarea arhitecturală, golul poate fi la o scară mai mare, afectând astfel părţi structurale ale clădirii, cum ar fi pereţii sau şarpantadin lemn. Mai mult, dacă lărgim aria conceptului de restaurare la scara urbană sau a peisajului, golul creşte în volum şi complexitate. Ar fi interesant să ne punem întrebarea dacă raţionamentul arhitectului ar trebui să se schimbe în funcţie de modificarea scării golurilor şi, implicit, a scării intervenţiei3. În cele ce urmează, vom prezenta un caz de reintegrare a unui gol urban în contextul existenţei unei clădiri adiacente care constituia simultan obiectul unei reutilizări adaptabile în cadrul aceluiaşi proiect.

Reintegrarea golurilor urbane

În operaţiunile de conservare a arhitecturii, golurile la scară mare care trebuie reintegrate pot fi considerate goluri urbane. Una dintre problemele de actualitate din centrele istorice spaniole este existenţa golurilor urbane rezultate în urma demolărilor clădirilor istorice. Existenţa acestora impune o reflecţie atentă privind caracterul construcţiei ce urmează a „umple” golurile incomode. Reintegrarea lor poate fi abordată din mai multe perspective care pot fi reduse la trei atitudini: autonomie, mimetism sau reintegrare4.
O autonomie totală şi intenţionată faţă de contextul istoric va izola noua clădire, dând naştere, în acelaşi timp, unui element discordant. Mimetismul, atât de răspândit în Spania prin reproducerea identică a cornişelor şi ornamentaţiilor sau conservarea faţadelor istorice şi demolarea în întregime a clădirilor din spatele acestora, trădează spiritul timpului şi îngreunează evoluţia viitoare a construcţiei. Integrarea oferă o gamă largă de opţiuni axate pe reprocesarea conceptuală, tipologică şi formală a contextului construit în jurul golului urban. Orice proiect care recurge la una dintre aceste strategii sau la o combinaţie a acestora prezintă o garanţie mai mare în ceea ce priveşte integrarea în configuraţia urbană. Punctul de plecare al acestei reprocesări conceptuale este analizarea compatibilităţii dintre stilurile de viaţă şi habitatele trecute şi prezente. Reprocesarea tipologică reinterpretează structura grupării şi distribuţiei istorice a locuinţelor tradiţionale în vederea actualizării în cheie contemporană. Reprocesarea formală evaluează structura lingvistică şi artistică abstractă a faţadelor şi volumelor în scopul transformării acesteia în arhitectură contemporană5. Toate criteriile de compoziţie, cum ar fi culoarea, geometria, forma, volumul, textura, materialul sau lumina sunt instrumente cu rol în dezvoltarea acestui tip de reprocesare. Obiectivul comun al strategiilor este conservarea caracterului centrului istoric prin intermediul arhitecturii contemporane. În continuare, această abordare va fi ilustrată prin descrierea unui proiect realizat de autorii articolului în cea mai degradată zonă din centrul istoric din Valencia.

Clădirea Recaredo

Proiectul îşi propune să vindece o rană în peisajul urban cauzată de demolarea unei serii de clădiri istorice, cu ocazia lucrărilor de lărgire a străzii Recaredo din cartierul tradiţional Els Velluters, situat în centrul istoric al Valenciei. S-a avut în vedere proiectarea a două clădiri pentru numerele pare şi impare (respectiv clădirile A şi B, cu o parcare subterană comună) şi restaurarea şi reutilizarea adaptabilă a unei clădiri existente (clădirea C) cu ieşire spre strada Maldonado, nr. 336.

Reintegration of lacunae in the field of restoration

The reintegration of lacunae is deeply linked to the field of restoration. The lacuna is an absence in the materiality of an artwork, whether a painting, a sculpture or a building. It may affect not only the material conservation of the object and its structural stability, but above all the understanding of its meaning. The reintegration of lacunae is one of the main topics in restoration1. It is born in the field of pictorial restoration, but it can also be applied to architectural restoration2.
The scale of the lacunae depends on the scale of the restoration. In pictorial restoration, it means the restoration of architectural surfaces and the lacuna assumes a limited scale in size and width. In architectural restoration, the lacuna may assume a bigger dimension and affect structural parts of the building like walls or timber structures. If we further enlarge the concept of restoration to an urban or landscape scale, the lacuna still grows in dimension and complexity. It might be interesting to ask ourselves if the reasoning of the architect should change whilst modifying the scale of the lacuna and, therefore, the scale of the intervention3. We are going to present a case of reintegration of an urban lacuna inspired in the context of an adjacent building that was simultaneously object of an adaptive reuse within the same project.

Reintegration of urban lacunae

The big scale lacunae to be reintegrated could be considered as urban lacunae in the frame of architectural conservation. One of the problems still present in Spanish historic centers is the existence of urban voids from the demolition of historic buildings. These voids require a reflection on the character of the building to be erected in order to fill these uncomfortable urban lacunae. The reintegration of these urban lacunae can be tackled from different approaches that could be resumed in three attitudes: autonomy, mimicry or reintegration4. A complete and designed autonomy from the historic context isolates the new building and creates at the same time a discordant element in the context. Mimicry, so diffused in Spain with the imitation of cornices and decorative elements or the conservation of the historic façade demolishing the entire building behind it, betrays the spirit of the time and hinders the future evolution of architecture. Integration offers a wide range of possibilities which mainly contemplate conceptual, typological and formal reprocessing of the context built around the urban void. Any project resorting to one or several of these strategies combined offers greater guarantees for integration in the urban layout. The starting point for this conceptual reprocessing is consideration of the compatibility of ways of life and past and present habitats. Typological reprocessing reinterprets the structure of historic grouping and distribution of traditional dwellings for their contemporary re-proposal. Formal reprocessing tests an abstract linguistic and expressive structure of the facade and volumes to transform it into contemporary architecture5 Composition parameters such as colour, geometry, shape, volume, texture, material or lighting are all tools to be developed for this reprocessing. The common objective of these different strategies is the conservation of the character of the historic centre through contemporaneous architecture. We are going to show one example of this approach through a project built by us in the most decayed area of the historic centre of Valencia.

Recaredo building

This project aims to heal a wound in the urban landscape caused by the demolition of several historic buildings, in part due to the work of widening calle Recaredo in the traditional neighborhood of Els Velluters in the historic centre of Valencia. The project focused on the design of two buildings for even and odd numbers (buildings A and B respectively with a shared underground car park in this street) and on the restoration and adaptive reuse of an existing building (building C) which gives out onto calle Maldonado 336.

Planul etajului 2 în contextul său urban/ Second floor layout in its urban context (Vegas & Mileto)

Aria de acţiune cuprinde mai multe clădiri care datează din anii 1960-1970 şi perioada următoare, indiferente faţă de contextul istoric, ceea ce a creat distorsiuni majore în ceea ce priveşte interpretarea arhitecturală a centrului istoric.
Clădirile A şi B, construite recent şi de dimensiuni mici în raport cu perimetrele faţadelor, de 33 şi de 50 de metri, aceste clădiri se fac uşor remarcate şi au un impact vizual major asupra împrejurimilor.
Faţada de 6 metri lăţime a clădirii C către strada Maldonado, rezultată în urma realinierii faţadelor la stradă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, ascunde, de fapt, o casă mare de secol XVI, extinsă în secolul al XVIII-lea. Iniţial, s-a efectuat un studiu preliminar asupra clădirii C, care a constat în cercetări efectuate în cadrul Arhivelor Istorice Municipale, realizarea unui releveu detaliat al clădirii existente şi a unui studiu privind crono-tipologia unor ziduri şi planşee şi a altor elemente caracteristice. Studii auxiliare au inclus datarea cu carbon 14 a principalelor grinzi, prelevarea de eşantioane ale elementelor decorative originale, analiza stratigrafică a zidurilor, analizele structurale ale construcţiilor etc.
Proiectarea lucrărilor de construcţie recente din clădirile A şi B a fost condiţionată, în mare măsură, de studiul dezvoltării şi evoluţiei active a construcţiei preexistente destinate restaurării (clădirea C) şi de dezvoltarea organică a extinderilor şi teraselor amplasate în trepte din curtea din spate; astfel, configurarea treptată a spaţiului liber specific ţesutului urban din centrul istoric al Valenciei s-a realizat pe un lot îngust care permite cu greu existenţa a două deschideri pe etaj7.
Clădirea A, cu o lăţime de 10 metri şi o faţadă spre curtea din spate, cuprinde unităţi locative cu terase spaţioase săpate în volumul clădirii. Clădirea B, cu o lăţime de 7 metri, orientată deficitar spre vest şi lipsită de faţadă spre partea din spate, a fost proiectată cu o curte interioară în pantă, cu terase în trepte. Acest peisaj interior al spaţiilor săpate în volumul principal permite pătrunderea luminii solare la toate nivelurile clădirii, inclusiv la parter, pe durata întregului an, asigurând, în acelaşi timp, o ventilaţie naturală.
Curtea interioară în trepte (opţională, conform regulamentului) oferă ventilaţie încrucişată permanentă din direcţia faţadei exterioare (cu ferestre prevăzute în regulament) către interiorul clădirii – un aspect absolut necesar, dată fiind căldura excesivă cauzată de orientarea spre vest. De asemenea, configuraţia curţii generează o ventilaţie încrucişată longitudinală între diferitele curţi exterioare ale clădirii, asigurând, succesiv, ventilaţia unităţilor rezidenţiale şi a casei scărilor.

The area of action features several buildings dating back to the 1960s and 1970s and even later, which were designed independently from their historic setting and have created major distortions with respect to the architectural interpretation of the historic centre. Buildings A and B, of new construction and small compared with their respective façade perimeters of 33 and 50 m, stand out and have a major visual impact on their surroundings. The 6 m wide façade of building C onto calle Maldonado, resulting from the late 19th-century realignment of façades on the street, in fact hides a large 16th-century house extended in the 18th century.
Firstly, a detailed preliminary study was carried out on building C, consisting of research in the Municipal Historical Archives, the detailed survey of the existing building and the study of the chrono-typology of the different walls, floors and ceilings, as well as other characteristic features. Additional studies included a Carbon 14 analysis of the main beams, sample tests on original decorative features, stratigraphic analysis of the walls, structural analyses of the constructions etc.
The study of the formation and the constructive evolution of the pre-existing construction to be restored (building C), with an organic growth of extensions and staggered terraces in the back courtyard in the progressive building up of available space frequently found in the historic city center of Valencia, on a narrow plot which barely allows for the presence of two openings per floor, has mainly conditioned the design of the recent construction in buildings A and B7.
Building A, 10 m deep with a façade to a back courtyard, has housing units with spacious terraces dug out from the building’s volume. Building B, 7 m deep with poor orientation to the west and no back façade, was designed with a sloping interior courtyard creating staggered terraces. This interior landscape of spaces dug out from the main volume lets sun in to the entire building down to the ground floor during most of the year, as well as generating natural ventilation.
This staggered indoor courtyard, not strictly necessary according to regulations, provides continuous cross-ventilation from the external façade, which includes windows stipulated by regulations, to the inside of the building. This is absolutely necessary given the excessive heat due to orientation to the west. It also generates longitudinal cross-ventilation between the different open courtyards in the building, in turn ventilating residential units and stairwells.

Secţiune longitudinală a clădirii B care pune în evidenţă decupajul de curţi interioare şi terase denivelate din volumul clădirii / Longitudinal section of building B showing the cut-out mass of interconnected staggered and vertical courtyards and terraces dug out from the volume of the building (Vegas & Mileto)

Curtea în pantă cu terase în trepte a fost concepută în baza unei hărţi solare realizate special pentru clădirea B pentru a oferi cea mai bună utilizare a luminii solare în timpul dimineţii. Astfel, lumina soarelui este prezentă în întreaga clădire şi pe terasele succesive de la diferitele etaje, chiar şi la nivelul parterului, în toate anotimpurile, întâmpinând publicul care intră în clădire sau aşteaptă liftul. O pergolă din lemn care susţine o placă din sticlă funcţionează ca un filtru optic şi asigură intimitatea necesară separării funcţiei publice a parterului de funcţia privată a etajelor superioare dispuse în trepte.
Secţiunea transversală a clădirii A şi în special a clădirii B seamănă cu o imensă bucată de şvaiţer, cu curţile, terasele şi spaţiile verzi săpate în volumul clădirii. Graţie orientării corecte, aceste spaţii asigură o iluminare naturală excepţională în interiorul clădirii şi permit o ventilaţie încrucişată strategică ce contracarează căldura excesivă cauzată de razele solare care pătrund în camerele orientate spre sud şi vest. Cu toate acestea, în ambele clădiri (A şi B), învelişul permanent al faţadei, conceput cu o grosime de 40 centimetri pentru a adăposti storurile glisante din interior, domină terasele, perforând spaţiile în baza normelor de construcţie în acord cu lăţimea mică de factură istorică a parcelelor din cartier, pentru a evita o interpretare orizontală excesiv de uniformă şi omogenă care ar modifica scara clădirii în raport cu peisajul urban. Conform tradiţiei constructive locale, jaluzelele au lamele mobile în toate secţiunile şi permit o reglare subtilă şi expresivă a luminii mediteraneene puternice pe timp de zi. Asemenea foilor unei cepe, faţada poate fi împărţită în straturi separate cu ferestre comunicante înclinate, jaluzele glisante ale căror variaţii de textură depind de unghiul lamelei şi utilizarea tencuielii cu mortar de var pentru faţada exterioară, ceea ce generează variaţii arhitecturale interesante pe anvelopa clădirii.
Majoritatea unităţilor de locuit au fost proiectate sub forma unor duplexuri integrate cu etaje superioare şi inferioare bine încadrate în volumul clădirii, care folosesc inteligent terasele. În ceea ce priveşte noile construcţii A şi B, atenta elaborare a coronamentului faţadei A, curtea în pantă bazată pe orientarea sudică a luminii solare, încorporarea unităţilor de locuit suprapuse de tip duplex, precum şi structura dinamică a deschiderilor de pe ambele faţade au dictat distribuţia planurilor etajelor diferite de la un nivel la altul şi au determinat o execuţie atentă a proiectului în ceea ce priveşte detaliile, instalaţiile electrice, de gaz şi de încălzire; un interes deosebit s-a acordat aprovizionării cu apă potabilă, canalizării şi sistemului obligatoriu de ventilaţie din bucătării şi băi. Deşi diferite, toate unităţile de locuit au câte o terasă caracteristică în suprafaţă de peste 20 m2, conform tradiţiei din centrul istoric al Valenciei care datează cel puţin din secolul al XVI-lea.

The sloping courtyard with staggered terraces was planned following a solar chart designed specifically for building B in order to ensure the best use possible of morning sunlight. Not only does the sun stream through the building and over the successive terraces of the different floors, but it also reaches the ground floor in the morning for most of the year, lighting up people entering the building or waiting for the lift. A wood pergola supporting a sheet of glass acts as a visual filter and provides the privacy needed to separate the ground floor for public use from the staggered upper floors for private use.
The cross-section of building A and especially that of building B resemble a large Gruyère cheese with courtyards, terraces and garden spaces dug out from the building’s volume. With the correct orientation these spaces provide exceptional sunlight inside the building and allow strategic cross-ventilation which counters the excessive heat caused by the sun inciding on rooms in the south and west facing façades. Nevertheless, in both buildings A and B, the continuous skin of the façade deliberately built 40 cm thick to accommodate the sliding shutters inside, towers over these terraces, perforating spaces following composition guidelines suited to the historic narrowness of the plots in the neighbourhood to avoid an excessively uniform and homogeneous horizontal interpretation which would alter the scale of the building in the urban landscape. Following local building tradition, the louvered shutters have moveable slats in all their sections and allow a nuanced and suggestive regulation of the strong Mediterranean daylight in the city. Like an onion skin the façade can be divided into independent strata with tilt and openable windows, sliding louvered shutters whose textural variations depend on slat angle, and the lime mortar render of the outer façade which provide the building envelope with interesting architectural variations.
Most of the housing units were designed as interlocking duplexes with staggered upper and lower floors, which fitted better into the building as a whole while respecting and improving the respective terraces. As regards the buildings of new construction A and B, the carefully thought out crowning on façade A, the sloping courtyard following the south orientation of sunlight, and the incorporation of overlapping duplex housing units, as well as the changing composition of the openings on both façades have dictated a distribution of floor plans which change from one level to another and have prompted a painstaking execution of the project in all its details and electric, gas and heating installations, but above all the supply of drinking water, drainage and forced ventilation shafts in kitchens and bathrooms. Even though they are different, all the housing units have a characteristic terrace surface of over 20 m2, a tradition in the historic center of Valencia dating back to at least the 16th century.

Vedere a clădirilor A (stânga) şi B (dreapta) către strada Roger de Flor. La clădirea B este vizibil rezultatul “crenelării” şi distribuţia studiată a ferestrelor pentru a evita monotonia registrelor orizontale. / View of buildings A (left) and B (right) onto Roger de Flor street. Building B shows in perspective the result of the “crenellation” and the studied distribution of windows seeking to break up the horizontal reading (Photo: Tato Herrero).

Pardoseala permeabilă a teraselor este situată la acelaşi nivel cu pardoseala interioară din apartamente. De fapt, terasa comunică în mod surprinzător şi neaşteptat cu apartamentul la nivelul planului pardoselii interioare. Hidroizolaţia şi canalizarea şi-au găsit rezolvarea prin dispunerea în trepte a podelei şi camuflarea sa în unităţile de locuit de la etajele inferioare. În cazul clădirii B, nivelurile în trepte au fost folosite şi pentru adăpostirea grinzilor suspendate care acoperă veranda unică de 7 metri, având în vedere că realizarea unei verande duble ar fi marcat distribuţia apartamentelor prin prezenţa unor stâlpi intermediari.
Coronamentul noilor clădiri A şi B a fost soluţionat cu ajutorul unui tip de cornişă inversată constând într-un canal din piatră în formă de U situat în partea de sus a zidului, a cărei umbră se conturează vizibil şi care funcţionează ca un jgheab permanent, împiedicând apa de ploaie să stropească sau să se scurgă de-a lungul faţadei. Umbra creată de cornişa inversată nu respectă întocmai tradiţia constructivă a acestei clădiri istorice, dar calitatea sa abstractă este perfectă pentru marcarea prin umbra pronunţată a coronamentului clădirii.
Cu toate acestea, clădirea restaurată C, programată iniţial pentru demolare, a făcut obiectul unor cercetări. Prin urmare, au fost restaurate structura liniară datând din anul 1580, anexele din secolul al XVIII-lea, caracterizate printr-un relief sgraffito necunoscut până la data realizării studiului, tâmplăria din 1864, pardoseala şi faţada din 1901. Proprietarilor clădirii li s-a permis să câştige spaţiu prin extinderea faţadei originale către stradă din raţiuni de realiniere. De fapt, clădirea adăpostea o colecţie interesantă de pardoseli şi acoperişuri cu valoare istorică, cel mai vechi datând din anul 1580, cu adăugiri ulterioare realizate în jurul anilor 1750, 1864 şi 1914. Pardoselile şi tavanele din 1750 prezentau decoraţii caracteristice perioadei, ceea ce a contribuit la datare, acestea fiind restaurate în ciuda condiţiei precare. Acoperişul tip terasă datând din 1750 a fost transformat rapid în etaj odată cu construirea părţii din spate a clădirii, în anul 1914.
Întâmplător, clădirea istorică propusă spre restaurare s-a transformat într-un fel de muzeu al evoluţiei locuirii în centrul istoric din Valencia, ce documentează numeroasele şi interesantele etape de construcţie, consolidare şi transformare. Proiectul ce viza restaurarea celor trei clădiri rezidenţiale şi-a propus să se plieze pe trecutul acestora fără a compromite niciuna dintre etapele de construcţie. În conformitate cu teoria creşterii organice prezente pe tot parcursul istoriei clădirii, scopul acestei intervenţii este acela de a se constitui într-o nouă etapă de viaţă ce urmează a fi studiată şi recunoscută ca atare de generaţiile viitoare. Generozitatea spaţiilor rezultate şi ospitalitatea construcţiei istorice recuperate au generat trei exemple excepţionale de locuire rezidenţială subvenţionată, datând din secolul al XVI-lea, o situaţie destul de rar întâlnită care ar trebui să fie mult mai răspândită.
Întregul proiect a avut drept rezultat 23 de unităţi de locuit subvenţionate sub forma unei serii de unităţi rezidenţiale de 90 m2 ce beneficiază de suprafaţa maximă de uz prevăzută în regulamentul spaniol prezent. 20 unităţi de locuit sunt în construcţii noi (clădirile A şi B), iar celelalte 3 sunt restaurate (clădirea C). În plus, parcarea subterană pe două niveluri, aflată la subsolul clădirilor A şi B, curtea clădirii B şi strada dintre cele două edificii asigură 42 de spaţii de parcare şi depozitare; 23 aparţinunităţilor locative subvenţionate, iar restul sunt la dispoziţia locuitorilor cartierului, afectaţi de numărul deficitar de locuri de parcare. Parcarea pe două etaje situată sub nivelul apei de mică adâncime din acest oraş costier a reprezentat o adevărată reuşită inginerească. Etajele de sub nivelul străzii au contribuit cu 3.000 kg/m2 de încărcătură statică, fiind analizată şi încărcătura dinamică ce permite desfăşurarea în bune condiţii a traficului. Prin urmare, costul total al lucrărilor subterane de inginerie a fost ridicat, dar a fost echilibrat de costul mai redus, de aproximativ 1.000 €/m2, al lucrărilor de restaurare şi construcţii noi.
Spaţiile comerciale de la parterul clădirilor au fost închiriate unor asociaţii locale, printre altele. Unităţile de locuit, proprietăţi municipale închiriate în prezent unor persoane cu venituri scăzute, îşi dovedesc eficacitatea în termeni de iluminare naturală şi ventilaţie încrucişată. Acest lucru face posibilă evitarea utilizării aerului condiţionat şi a sistemelor de încălzire în majoritatea anului, dar şi etalarea vastelor suprafeţe exterioare sub forma unei succesiuni de terase şi pardoseli permeabile, precum şi capacitatea arhitecturii – îndeosebi în cazul clădirii B – de a provoca şi a genera relaţii sociale în vederea unei colaborări intercomunitare.

The filtering paving of the terraces is all at the same level as the indoor flooring of housing units. In fact, the terraces make their presence felt in the housing surprisingly and unexpectedly by continuing the horizontal plane of the interior paving. Waterproofing and drainage are resolved by staggering the floor structure in a way that is not noticeable in lower housing units. In the case of building B, these staggered levels have been used simultaneously to accommodate the hanging beams which cover a single porch 7 m long, given that the construction of a double structure porch would have dotted the distribution of the housing units with useless intermediate pillars.
The crowning of new construction buildings A and B was resolved with a kind of inverted cornice consisting of a U-shaped stone channel at the top of the wall, creating its own clearly visible shade and acting as a continuous gutter which avoids rain splashing or running down from the top of the façade. The shade created by this inverted cornice is not a literal reproduction of the construction tradition of this historic building, but its abstract quality is perfectly in keeping thanks to the shadow echoing the upper crowning of the building.
However, restored building C, originally due for demolition, was studied and its lineal structure dating back to 1580, its 18th-century annex buildings characterized by sgraffito relief unseen to date, its carpentry from 1864 and its paving and façade from 1901 detached from the original were all restored. The building owners were granted permission to gain surface by extending the original façade to the street for realignment purposes. In fact, the building housed an interesting collection of historic floors and roofs, the earliest of which dated back to 1580, with subsequent additions from circa 1750, 1864 and 1914. The floors and ceilings from 1750 featured decoration characteristic of the period which helped fix the dating and which have been restored, despite their poor condition. The 1750 terraced roof summarily became a floor when the back of the building was built up in 1914.
Unintentionally, the historic building to be restored became a sort of museum for the evolution of housing in the historic center of Valencia, with multiple interesting phases of construction, building up and transformation. The project for the restoration of these three residential buildings has attempted to adapt to their past history, without destroying any of their construction phases. In keeping with the philosophy of organic growth observed throughout the history of the building, the aim was for this intervention to become yet another life phase for future generations to study and recognise. The generosity of the resulting spaces and the warmth of the recovered historic construction have resulted in three magnificent examples of subsidised residential housing dating back to the 16th century, a rare situation which ought to be far more common.
The entire project resulted in 23 subsidised housing units in the form of 90 m2 residential units with the maximum usable surface contemplated in current Spanish regulations. 20 of these housing units were new constructions (buildings A and B) while the other 3 were restored (building C). In addition, the two-storey underground car park below buildings A and B, the courtyard of building B and the street between them provides 42 parking and storage spaces. 23 of these belong to the subsidised housing units while the rest benefit the neighbourhood, which is very short of parking. This two-story underground car park below local water ground level, which is shallow in this coastal city, was a feat of engineering. This work also had to take care of the construction of floors below street level, calculating 3,000 kg/m2 of static load, and studying dynamic loads to allow road traffic. The total cost of the underground engineering work was high for this reason, but the work on restoration and new construction was much lower at a cost of approximately 1,000 €/m2.
The ground-floor commercial premises have been rented out to local associations among others. The housing units, which are municipal property and are currently being leased to low-income tenants, are proving their efficiency as regards sunlight and cross-ventilation. This makes it possible to avoid the use of air conditioning and heating during most of the year, as well as showing off the extensive outdoor surfaces in the form of continuous terraces and permeable paving, and the capacity of the architecture, -particularly in building B- to provoke and generate social relationships for neighborhood collaboration.

Detaliu de faţadă cu diferite tipuri de ferestre şi instalaţii de filtrare a luminii / Detail of the façade with the various types of windows and filtering devices (Photo: Tato Herrero)

NOTE

1. Vezi CARBONARA, Giovanni, Le integrazione dell’immagine, Bulzoni, Roma, 1976.
2. Vezi DOGLIONI F., Nel restauro. Progetti per le architetture del passato, Marsilio, Venezia, 2008.
3. Aceste idei au fost iniţial dezbătute în Camilla Mileto şi Fernando Vegas, „La lacuna e il restauro architettonico: il concetto di scala e le sue ripercussioni”, Confronti 4-5, anno III (June-December 2014): 29-38.
4. Vezi şi: MILLETO C., VEGAS F., „Architecture related to the existing city”, în Arhitektura, raziskave – Architecture, research, Universidad de Lubiana, Lubiana, n. 1, 2007, p. 13-18; VEGAS F., MILETO C., „Urbanism for the Middle Class in historic city centers”, en Monu. Magazine on Urbanisme, Kassel, 2005, p. 21-23.
5. Camilla Mileto and Fernando Vegas, „La lacuna e il restauro architettonico: il concetto di scala e le sue ripercussioni”, Confronti 4-5, anno III (June-December 2014): 29-38.
6. O descriere foarte asemănătoare a acestui proiect a fost iniţial publicată în VEGAS, F. & MILETO, C. „Subsidised housing units in the historic center of Valencia, Spain” în AR nr. 1-2015, p. 54-59.
7. Un studiu mai detaliat referitor la strategiile de proiectare folosite la proiectul de faţă se regăseşte în articolul VEGAS, F. & MILETO, C. „Contemporary architecture in dialogue with the historic city”, ce urmează să fie publicat în revista Change Over Time 7.1 „Design and the historical environment”, în primăvara anului 2018.

NOTES

1. See for example: CARBONARA, Giovanni, La reintegrazione dell’immagine, Bulzoni, Roma, 1976.
2. See for example: DOGLIONI F., Nel restauro. Progetti per le architetture del passato, Marsilio, Venezia, 2008.
3. These ideas were already reflected in Camilla Mileto and Fernando Vegas, “La lacuna e il restauro architettonico: il concetto di scala e le sue ripercussioni”, Confronti 4-5, anno III (June-December 2014): 29-38.
4. See also: MILETO C., VEGAS F., “Architecture related to the existing city”, en Arhitektura, raziskave – Architecture, research, Universidad de Lubiana, Lubiana, n. 1, 2007, p. 13-18; VEGAS F., MILETO C., “Urbanism for the Middle Class in historic city centers”, en Monu. Magazine on Urbanisme, Kassel, 2005, p. 21-23.
5. Camilla Mileto and Fernando Vegas, “La lacuna e il restauro architettonico: il concetto di scala e le sue ripercussioni”, Confronti 4-5, anno III (June-December 2014): 29-38.
6. A very similar explanation of this project was already published in: VEGAS, F. & MILETO, C. “Subsidised housing units in the historic center of Valencia, Spain” in AR no. 1-2015, p. 54-59.
7. A more detailed study of the design strategies for this project is reflected in the article VEGAS, F. & MILETO, C. “Contemporary architecture in dialogue with the historic city”, to be published soon in the journal Change Over Time 7.1 “Design and the historical environment”, Spring 2018.

Luminarea naturală a interiorului clădirii B datorată prezenţei curţilor interioare / Light spreading inside building B thanks to the presence of all the inner courtyards (Photo: Tato Herrero)

CREDITE

PROIECT: 23 de unităţi de locuit subvenţionate în Valencia
FUNCŢIE: Locuire
AUTORI: Camilla Mileto şi Fernando Vegas
AMPLASARE: strada Recaredo, între strada Roger de Flor şi strada Maldonado, Valencia
DATA (PROIECTARE ŞI EXECUŢIE): Proiect de arhitectură – 2005
Proiect final – 2007
Execuţie – 2008-2010
FOTO: Fernando Vegas şi Camilla Mileto
CLIENT: AUMSA (Actuaciones Urbanas Municipales S.A.)
BUGET: 3.605.211 € (PEM)

REDITS

PROJECT: 23 subsidised housing units in Valencia
FUNCTION: Housing
AUTHOR: Camilla Mileto and Fernando Vegas
LOCATION: C/Recaredo between c/Roger de Flor and c/Maldonado, Valencia
DATE (PROJECT AND EXECUTION): Basic project – 2005
Final project design – 2007
Execution – 2008-2010
PHOTO CREDITS: Fernando Vegas and Camilla Mileto
CLIENT: AUMSA (Actuaciones Urbanas Municipales S.A.)
BUDGET: 3,605,211 € (PEM)

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog