RDW

CINEMA MARCONI – SPAŢIU MUZEAL CINEMATOGRAFIC SENZORIAL

Promisiuni

Proiect de diplomă
Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”

CINEMA MARCONI – SPAŢIU MUZEAL CINEMATOGRAFIC SENZORIAL
Ilustrare metodologică prin ipostazele spaţiale studiate

Student: Adrian IONIŢĂ
Îndrumător: prof. dr. arh. Adrian SPIRESCU

Tema proiectului de diplomă îşi propune să contureze un program contemporan pentru Cinematograful Marconi, care poate deveni astfel un factor polarizator şi revitalizant cultural în contextul arhitectural-urban al Bulevardului Buzeşti.
Concluzia analizei multicriteriale relevă o situaţie urbană caracterizată prin opoziţia a două câmpuri structurale şi funcţionale urbane. Primul, alcătuit dintr-un ţesut tradiţional, cu locuinţe unifamiliale cu forme diverse aşezate pe un parcelar cu loturi înguste şi un număr redus de locuinţe colective, relativ izolate pe lot sau în front. Al doilea câmp structural reprezintă o zonă restructurată în perioada de după al Doilea Război Mondial, în care regăsim construcţii de tip repere de masă sau verticale, izolate, sau clădiri de tip bară – blocuri şi Hotelul Ibis. Este o diferenţă de profil stradal între cele două deoarece zona de ţesut tradiţional are în componenţă străzi mai înguste şi clădiri cu înălţimi reduse.
Programul ales reprezintă o fuziune între spaţiul muzeal, spaţiul senzorial şi lumea filmului. Dacă muzeul este un mijloc activ de a comunica valori, fiind o expresie, un răspuns la schimbările societăţii culturale în care trebuie să se integreze ca parte a dezvoltării culturale a oraşului, el se află într-un proces continuu de adaptare, având în faţă o provocare importantă. În zilele noastre, mai mult ca oricând, muzeul trebuie să se integreze într-un peisaj al informaţiei și să devină un instrument de documentare mai activ, mai dinamic, pentru a face față concurenței internetului, bibliotecilor etc. Treptat, muzeul trebuie să devină un factor de atracţie şi nu un depozit care găzduieşte colecţii. De aici rezultă că o direcţie relevantă se bazează pe transformarea parcursului muzeal într-o experienţă integrată, narativă, care atrage vizitatorul.
O altă premisă care dezvoltă latura socială a experienţei muzeale este asocierea cu funcţiuni conexe, asociate relaxării şi a timpului liber: cafenele, mini-baruri, restaurante, spaţii de petreceri sau magazine. Cu alte cuvinte, spaţiul „mixed-use”1 al muzeului, caracterizat prin dinamism şi adaptare funcţională, care denotă tendinţa de a transforma muzeul într-un spaţiu informal, accesat lejer, fără a-i asocia în prealabil o pregătire culturală. În societatea actuală, muzeul ar trebui să fie accesibil pe scară largă: un spaţiu de întâlnire sau de relaxare pentru un trecător, dar şi un punct de atracţie pentru turistul interesat.

Experienţa senzorială din cadrul parcursului muzeal apare într-un sens complementar expoziţiunii narative. În cartea sa Arhitectura memoriei, Augustin Ioan vorbeşte despre experienţele sinestezice2, în sensul unei totalităţi de stimuli senzoriali care favorizează o rememorare prin experimentare corporală – auditivă, olfactivă şi tactilă. Merleau-Ponty, încercând să definească relaţia corporală cu obiectul, aduce în discuţie termenul „depth”3, fiind „reversibilitatea dimensiunilor”. Prin senzaţii, distanța matematică pierde teren în favoarea apropierii intime, invizibile, de obiect. În al treilea rând, din punct de vedere psihologic, o empatizare profundă cu obiectul prin senzaţii provoacă afecte care favorizează o „înstrăinare de sine”4.
Pe aceste baze teoretice, tema de proiectare propune o abordare senzorială a spaţiului muzeal, pentru a transmite vizitatorului o experienţă totală, vizuală, dar şi conştientizată trupeşte prin afundare în obiect şi reîntoarcere în sine.
A treia latură din sinteza programului propus introduce în ecuaţie o temporalitate cinematografică. Filmul prezintă o viziune înrămată către un plan paralel, experimentat senzorial prin intermediul corelaţiilor dintre experienţele trăite şi cele observate pe ecran. Temporalitatea cinematografică, văzută ca o repetare de instanțe statice5, este receptată printr-un proces de eliberare din câmpul cotidian, o ieşire din timp. Prin atmosfera sa, parcursul muzeal schimbă raportul dinamic – static, favorizând o oprire, o suspensie temporală controlată de vizitator. Succedarea instanţelor cinematografice devine palpabilă şi clădirea, în opoziţie cu timpul, se lasă condusă de către vizitator în propriul său timp. În consecinţă, latura cinematografică aduce un spaţiu în plus sau, mai degrabă, o succedare de spaţii care devin instanțe cinematografice de ordin referenţial cu scopul de a experimenta temporalitatea filmelor. În final, putem asocia două caractere programului propus. Primul, reactiv, determină contactul clădire – utilizator. Parcursul muzeal urmăreşte un parcurs progresiv, dar şi reversiv perfect controlabil, de tipul „play-rewind”, care poate fi considerat un derivat al succesiunii narative. Al doilea caracter este reflexiv. Spaţiul muzeal se răsfrânge în imaginaţia şi conştiinţa vizitatorului, având o funcţie ritualică de evocare activă a memoriilor. Din această cauză, pentru a sublinia latura ritualică, parcursul înglobează ideea de repetiţie6.

Spaţializarea arhitecturală pleacă de la trei tipuri de relaţionare între utilizatori şi construit.

(1) Experimentarea dinamicii cinematografice. În cinema, mişcarea apare atunci când mai multe instanțe statice se succed cu o viteză de 24 de cadre pe secundă. În sine, cinematograful este o reprezentare fidelă a realităţii însă mişcarea, prin montaj, se transformă în gândire. Montajul permite opoziţia contrariilor pentru că intervine prin juxtapunere, alăturare sau chiar suprapunere în derularea instanţelor statice. Asemenea montajului, spaţiul cinematografic este în esenţa sa o opoziţie a contrariilor alcătuită din mai multe secvenţe. Experimentarea spaţiului cinematografic va fi o alcătuire, un asamblaj de părţi distincte în caracter, dar care fuzionează în compoziţie. Ideea de montaj poate fi similară conceptului de Bricolage propus de Glen A. Mazis. Bricolage pleacă de la obiecte din realitate şi le integrează într-o compoziţie modificată, inovativă, păstrând în structura sa elemente din obiectele folosite. Mişcarea transpusă în arhitectură este îndeplinită prin parcurgerea şi înţelegerea ipostazelor spaţiale aflate în contrast.
(2) Contemplarea psihologică. Atragerea afectivă a vizitatorului apare prin relaţionarea cu elemente simbol care trimit spre imagini şi coduri vizuale din lumea cinematografică. Un exemplu poate fi ideea/imaginea scării, producătoare de suspans, necunoscut etc. Scara în spaţiul muzeal cinematografic senzorial devine un element de referinţă şi trimite prin prezența sa la temporalitatea lumii cinematografice.
În consecinţă, ideea de experimentare poate fi considerată transpunerea senzorialităţii în spaţiul muzeal cinematografic senzorial, în timp ce contemplarea psihologică devine o versiune a expoziţiunii narative.
(3) Socializare şi dezbatere. Spaţiul muzeal cinematografic senzorial propune o relaţie utilizator – utilizator. Vorbind despre conceptul de agoră culturală, Daniela Rădulescu aduce în discuţie conceperea spaţiilor pe baza noţiunii de dialog unde „disponibilitatea permanentă pentru conversaţie (…) şi schimbul de idei trebuie să reprezinte scopul principal al gândirii spaţiilor sale interioare7. Favorizarea momentelor de conversaţie în parcursul muzeal prin zone specifice sau activităţi culturale – lansări de cărţi, workshopuri, dezbateri, mese rotunde, proiecţii de film, cursuri etc. – sunt mijloace de integrare a muzeului într-un angrenaj socio-cultural. Filmul şi muzeul pot fi două mijloace de transmitere şi educare axiologică, însă relaţia dintre cultură şi societate atrage atenţia asupra unui spaţiu interfaţă, mediator, catalizator şi punct de atracţie. Agora culturală este primul contact cu spaţiul muzeului/centrului cultural şi este prezentă în imediata vecinătate a spaţiului public, devenind extensia sa. În acest punct, vizitatorul se opreşte la o intersecţie de drumuri şi apare ideea de spaţiu psihologic muzeal.

Colecţia unui muzeu cinematografic senzorial completează caracterul psihologic, înglobând și făcând trimitere la tot ceea ce înseamnă efect cinematografic – imagine, sunet şi lumină. Astfel, putem vorbi – pe lângă colecţionarea, documentarea şi interpretarea filmelor – şi despre colecţionarea camerelor de filmat, a aparatelor de fotografiat, a aparatelor de proiecţie, a lămpilor de iluminat artistic, a aparatelor muzicale şi de înregistrare. Interpretarea filmelor poate fi scopul unei biblioteci video în care vizitatorii pot vizualiza scene reprezentative din diverse filme, în timp ce obiectele de colecţie pot fi expuse în camere tematice. În această situație, sala de proiecții devine un organ semnificativ pentru spațiul muzeal cinematografic și senzorial, deoarece completează experimentarea senzorială și contemplarea psihologică.
În consecinţă, tema de proiectare propune un tip de arhitectură care să suscite interesul pentru parcurgerea sa cu elemente care realizează trimiteri vizuale și senzoriale: diverse încadrări, conectivităţi spaţiale pe verticală și orizontală, diverse unghiuri controlate vizual care produc un baleiaj în profunzime, obiecte care permit o interacțiune cu lumea filmului, dar și elemente arhitecturale – coduri vizuale cinematografice integrate în corpul construcţiei.
În final, putem sintetiza tema de proiectare într-o expunere funcţională:
– Spaţii de expunere;
– Spaţii pentru discuţii şi dezbateri în relaţie cu oraşul – mediere între muzeu şi spaţiul public (agora culturală);
– Sala de proiecţii;
– Spaţiu pentru workshopuri, activităţi conexe;
– Ateliere de montaj şi producţie cinematografică;
– Spaţiu pentru birouri;
– Depozite pentru colecţie;
– Cafenea/Lounge;
– Magazin de suveniruri sau diverse spaţii comerciale.

1. MacLeod, S. (2006). Reshaping museum space: Architecture, design, exhibitions. London: Routledge.
2. Ioan, A. (2013). Arhitectura memoriei: noua frontieră a spaţiului sacru. București: Igloo Media.
3. Merleau-Ponty, M. (n.d.). Eye and Mind.
4. Jung, C. G., & Niscov, V. (2005). Tipuri psihologice. Bucureşti: Editura Trei. 3.
5. Deleuze, G., Tomlinson, H., & Habberjam, B. (2013). The movement-image., p. 6, London: Bloomsbury Academic.
6. https://www.npr.org/sections/health-shots/2012/08/02/157789182/the-science-of-ritual-why-we- seek-help-and-healing-in-repetition.
7. Rădulescu, Daniela. Arhitectura centrelor culturale moderne. București: Editura Tehnică, 1996, p. 298.

DELEUZE, G., TOMLINSON, H., & HABBERJAM, B., The movement-image. London: Bloomsbury Academic, 2013
GHEORGHE, C., Gândirea-cinema. Bucureşti: Cartea Românească, 2014
IOAN, A. Arhitectura memoriei: noua frontieră a spaţiului sacru, București: Igloo Media, 2013
JUNG, C. G., & Niscov, V. Tipuri psihologice. București: Editura Trei, 2005
LOCKE & R. MCCANN, MERLEAU-PONTY: Space, Place, Architecture. Athens, OH: Ohio University Press, 2016
MAZIS, G. A., Hearkening to the Night for the Heart of Depth, Space, and Dwelling. în P. M.
MERLEAU-PONTY, M. (n.d.). Eye and Mind, http://www.biolinguagem.com/ling_cog_cult/merleauponty_1964_eyeandmind.pdf
PALLASMAA, J., PANDELE, A., & HOLL, S. „Privirea care atinge: arhitectura şi simţurile”. Bucureşti: Editura Fundaţiei Arhitext Design, 2015

SUMARUL REVISTEI ARHITECTURA, NR.1/2019

Arhitectură. Film. Cinema

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog