RDW

Sergiu Nistor, Irina Oana Călinescu

Website:

Profile: Sergiu Nistor este conferenţiar universitar la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, din București. Are un doctorat în reabilitarea centrelor istorice şi desfășoară o activitate de peste 20 de ani în domeniul protejării monumentelor istorice, fiind în același timp autorul a numeroase reglementări în domeniu. Președinte al ICOMOS România, activitatea sa științifică este concretizată în cursuri, proiecte, publicaţii şi cooperări internaționale. / Irina Oana Călinescu este arhitect diplomat şi profesează în practica privată, fiind, în acelaşi timp, cadru didactic la Universitatea „Spiru Haret”, din Bucureşti. Din 2011 pregăteşte, în cadrul şcolii doctorale a Universităţii Politehnica Timişoara, o teză de doctorat în domeniul relaţiei dintre dezvoltarea durabilă a oraşelor şi punerea în valoare a patrimoniului lor natural şi cultural.

Posts by Sergiu Nistor, Irina Oana Călinescu:

Powered by Jasper Roberts - Blog