RDW

Concursul de Arhitectură, prilej de reflecție și cercetare în vremuri potrivnice

Într-o perioadă în care gândirea era uniformizată de un materialism dialectic sărac, concursurile de arhitectură propuse de revistele Japan Architect, Architectural Design și alte instituții au prilejuit o deschidere pentru tinerele generații de arhitecți din anii ’70-’80.

BUCUREȘTI 2000

Tema concursului a fost redactată de o echipă din Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Formula de concurs aleasă, în lipsa unor date importante – proprietate asupra terenului, piața imobiliară, perspectiva de dezvoltare a zonei și a orașului, într-un moment în care noul sistem legislativ și instituțional nu era funcțional – a fost cea a unui concurs de idei, urmând ca, ulterior, să poată fi definite soluțiile de implementare ale proiectului câștigător.

Concursul ca generator de succes

Privit în esența sa, concursul nici măcar nu ar avea de ce să constituie subiectul unei contradicții sau a unei dezbateri între actorii contributori în dezvoltarea peisajului urban indiferent de scara investiției. Concursul este un concept axiomatic și logic în orice domeniu de activitate și se reflectă pozitiv asupra oricărui rezultat dorit.

UN VEAC ŞI JUMĂTATE DE CONCURSURI DE ARHITECTURĂ 1859-1990

Preocuparea pentru promovarea valorilor arhitecturale printr-o competiţie permanentă între arhitecţi, inclusiv prin susţinerea şi organizarea concursurilor profesionale, are în România o tradiţie de peste un veac şi jumătate. Practica a fost preluată din experienţa occidentală, inclusiv a şcolilor de arhitectură, mai a ales a celebrei Ecole de Beaux-Arts din Paris şi a devenit curentă mai ales spre sfârşitul secolului al XIX-lea, odată cu iniţierea realizării primelor clădiri publice reprezentative.(…)

CONCURSURILE PUBLICE DE ARHITECTURĂ ORGANIZATE PÂNĂ LA PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

După 1848, oraşele Ţării Româneşti şi Moldovei încep să-şi pună probleme urbanistice. Procesul de modernizare, care are loc în urma dezvoltării capitalismului, a obligat Eforiile oraşelor, apărute la începutul secolului al XIX-lea, să întocmească legi privind reglementări edilitare, urbanistice şi arhitectonice. Oraşele îşi măresc suprafeţele de la o zi la alta, apar clădiri pentru instituţiile administrative, cum ar fi tribunale, primării, poştă, gări, şcoli etc., create, mai ales, după modelul francez. În timpul domniei lui Carol I are loc un avânt edilitar şi urbanistic, care va continua după declararea independenţei României în 1877.

CONCURSUL DE ARHITECTURĂ, ATUNCI ȘI ACUM

(…)Concursul de arhitectură nu era doar ocazia unor exerciții de proiectare pe teme reale, ori a unei selecții de proiecte și proiectanți, ci era și un prilej de reflecție profesională și un exercițiu de critică de arhitectură – într-un fel, concursul era văzut ca o lecție profesională pe care arhitecții păreau să o aprecieze și pentru care luptau. (…)

CONCURS

(…)Pentru Arhitectură, confruntarea de idei în concurs trebuie promovată ca o necesitate vitală. Am fost și rămân cu fermitate adeptul acestui principiu. De altfel, îi datorez în bună parte întreaga carieră. Modelul francez are meritul de a permite unui număr important de arhitecți, și mai ales celor tineri, să participe la această confruntare, într-o ambianță necrispată, purtătoare de optimism.(…)

SUMARUL REVISTEI ARHITECTURA, NR.5-6/ 2019

Spre deosebire de alte tipuri de competiții, concursul de arhitectură este destinat nu numai încoronării unui câștigător, ci, în special, să aleagă propunerile cele mai interesante, cele care se detașează prin pertinența răspunsului la exigențele multiple și riguroase ale unui program. Desigur, a se afla printre autorii aleși este, fără îndoială, o satisfacție și un plus de notorietate. Un mod de afirmare și de punere la încercare ce atrage și stimulează.(…)

Powered by Jasper Roberts - Blog