RDW

Vecinătatea lui Dürer

Nürnberg, Albrecht Dürer’s native city

La noi, la arhitecţii generaţiilor post-structuraliste, conceptul de vecinătate poartă în el acel oniric sens pozitiv din vremea lumilor pierdute, sens recuperat de critica modernismului. Mulţi au încercat să-l reediteze de facto, începând cu Ebenezer Howard.

Paradisuri Verzi sau Ghetouri Cenuşii

1 Forme de locuire. Stradă în vremea lui Peter Bruegel cel Bătrân

„A-casă”, în apartament. Nu ştiu până unde s-ar cuveni ca locuirea să fie o problemă a oraşului, în raport cu iniţiativa privată. Cred totuşi că, dată fiind ponderea ei în oraş faţă de celelalte programe, ideal ar fi ca ea să rămână sarcina oraşului.

Desenul de arhitectură, liber şi angajat

Toată lumea ştie că azi nu-ţi mai trebuie talent la desen ca să fii arhitect. Păi, nu face azi toată lumea modelare 3D?

Toată lumea ştie că bunul gust, simţul formelor, al culorilor, al proporţiilor… se învaţă. Şi nimeni nu vrea să ştie exact cum le învaţă cel talentat şi cum se prind de cel modest.

Rescrierea istoriei arhitecturii, începând cu sfârșitul

Anul 2014 marchează cea de-a 25-a aniversare a începutului unei noi ere pentru Europa Centrală și de Est. Răsturnarea regimurilor socialiste a antrenat tranziția de la sistemele socialiste deficitare la o versiune imperfectă a capitalismului. La scară globală, sfârșitul Războiului Rece marchează un eveniment istoric important, care trebuie să fi constituit un moment definitoriu în viețile personale ale multor europeni.

Yesterday: yesterstep, yesterdream, yesterme. O viziune a traseului de la inspirațe la obiect

Se schimbă ceva dacă unei linii, care este formată dintr-o infinitate de puncte, îi adăugăm un punct? Nu se schimbă nimic. Putem să îi adaugăm zece, o mie, chiar încă o infinitate, însă ea tot linie va rămâne.

Scara măgarilor

În primele decenii postbelice, încă mai umbla o vorbă în Occident: Bigger is Better. Afirmaţia avea, pasămite, o mulţime de conotaţii, de la cea sexuală până la cultul creşterii infinite ca mijloc de progres al lumii. Ideea venea, bineînţeles, din America …

Ambiguitatea holistică a apropierii de peisaj

Sensul cuvântului englez „holistic” este același cu cel al cuvântului italian „Olistico”; ar putea părea că mă bazez pe un concept evident, însă știm cu toții că nu este adevărat. În limba engleză explicația este: „care are legătură cu sau se referă la entități întregi sau la sisteme complete mai degrabă decât la analiza, tratarea sau disecarea în părți componente.

Arhitectura ca peisaj

Arhitectura este o „artă a spațiului”, ea rezidă în relații. Substanța arhitecturii pendulează între materia primă de modelat și cadrul natural în care survine sau se instalează.

Entzauberung şi re-Zauberung

De când Piaţa Universităţii a trecut şi ea prin pietonalizarea cu pavaj continuu cum se poartă acum, am văzut că poeţii advertisingului o numesc „poiană urbană”. Văd aici o ilustrare perfectă a vechii şi ireconciliabilei tensiuni dintre urbanitate şi natură

Afacerea Olbrich. O poveste cu prinţese, cu moarte, renaştere şi arhitectură

„Es war einmal…” scrie pe frontonul căsuţei construite pentru prinţesa Elisabeth, fetiţa de şapte ani a Marelui Duce von Hesse bei Rheinland, în grădina Palatului Wolfsgarten, lângă Darmstadt. …„Căsuţă construită anume pentru mine în 1902 de domnul Joseph Maria Olbrich.”

Mahalaua Matache în august 2050

Locuiesc în apropiere de Piața Matache. E sâmbătă dimineața. Îmi iau bicicleta din garajul comun de la parterul blocului meu, deși sunt la a treia tinerețe, și pornesc spre piață.

Saturație… asaturație, desaturație?

Paradoxal, prima conexiune nu se referă la cromatică, ea tinde mai mult spre sfera chimiei, a fizicii, către calitatea substanțelor de a deveni autosuficiente. Dar arhitecții nu acceptă saturația, nu o percep ca un construit deziderat suficient.

TABU?

Arhitectura bună este cea care are abilitatea de a negocia convenabil cu ambii stăpâni. Or, astăzi, arhitectura lumii pare resemnată a se epuiza mai mult într-o luptă cu viaţa. A renunţat la orice tentativă de a se abate de la calea trasată de „farul călăuzitor” al criticii estetice oficiale.

Marile Speranțe

„…Eu nu-nţeleg cum a ajuns arhitectura mea să fie reprezentativă pentru spiritul norvegian, când eu, de fapt, m-am chinuit toată viaţa să-i imit pe japonezi”, spunea, prin anii ‘90, Sverre Fehn.

Powered by Jasper Roberts - Blog