MNEMONICS

Experiența unui spațiu devine repetabilă la nivel mental prin accesarea unui cadru și a unei emoții imortalizate în acel cadru, spațiul respectiv devenind astfel suportul unor povești. Acțiunile cele mai încărcate de emoție se transformă în amintiri puternice, inseparabile de spațiul genezei lor.
Tehnica antică de colectare a amintirilor, ars memoriae, se bazează pe ţesătura gândurilor și emoțiilor pe un suport spațial, investit cu semnificație, imposibil de uitat. Teritoriul dintre blocuri, această scenografie statică a tuturor și a nimănui deopotrivă, este inamovibil şi imperturbabil. Pentru oamenii locului, „spaţiul dintre blocuri” este o lume plină de amintiri comune şi individuale, diferite în funcţie de percepţia fiecăruia, dominată de cele mai populare jocuri ale vremii.
Sub aceste influenţe, proiectul nostru imaginează o metaforă a spațiului liber, gratuit, printr-o abordare scenografică, aducând în prim-plan simbolurile fundamentale ale jocurilor dintre blocuri. Într-un cadru lipsit de culoare, în afara oricărui fus orar, propunem o scenografie atemporală și experiența unor jocuri ce au dominat ultimele decenii ale copiilor din România.

Pavilionul României – Giardini din cadrul Bienalei de Arhitectură de la Veneția, care găzduieşte această metaforă discretă a spațiului dintre blocuri, este completat de instalația din Galeria IRCCU, cu rol informativ, reamintind de tranzitul între spațiul dintre blocuri și spațiul locuinței prin casa scării – un alt cadru-reper memorabil al urbanizării secolului trecut din România.    

PAVILIONUL ROMÂNIEI – GIARDINI

Respectând direcția discursului conceptual, configurația spațială a expoziției ilustrează metafora spațiului liber printr-o abordare scenografică, utilizând elemente de recuzită din repertoriul spațiului liber dintre blocuri – spațiul de joacă.
Pereții sunt tapetați cu imagini esențializate ale fațadelor de blocuri din perioada socialistă (prezentate la o scară mai mică față de realitate – răsturnarea raportului dintre scara umană și scara clădirii) până la înălțimea de 4,6 metri, dispuse pe 2 fâșii orizontale de tapet autocolant. De la nivelul superior al tapetului și până la luminator, pereții sunt vopsiţi în negru, creând astfel un decor static, atemporal, care izolează expoziția de timpul și spațiul real al orașului, senzație dublată de obstrucționarea completă a luminii naturale (cu pânză de geotextil amplasată pe exterior). Rezultă o scenografie complementară discursului expoziției – un cadru neutru în care se intersectează povești, întâmplări, râsete, amintiri, momente, jocuri.
Expoziția foloseşte întreg spațiul oferit de pavilion. Sunt dispuse longitudinal instalații ce amintesc de locurile de joacă, interpretate în mod contemporan: bara pe care se băteau covoare și care era folosită şi ca poartă de fotbal, cauciucul de camion, masa de ping-pong din beton, rotativa ce amețea copiii, masa de șah, șotronul și leagănul.
Instalațiile sunt alcătuite din piese de lemn lamelat încleiat și finisat cu microbeton și din piese metalice demontabile pentru a le facilita transportul: leagăn (țeavă metalică pătrată cu îmbinări mecanice + lanțuri + șezut din lemn vopsit negru; pentru a evita accidentele, barele orizontale de la nivelul pardoselii vor