RDW
  • Proiect-eseu pentru o casă cu „nimic special” sau cum să furi o oră de trăit în plus în fiecare zi

    Acesta nu este un proiect făcut de un arhitect care se laudă că știe toate răspunsurile, nici cu o filosofie pentru care ar putea să țină piept lumii întregi.
    Această casă nu are nimic special, nu are detalii constructive inovatoare, nu este high tech, nici avangardistă: structura este banală, materialele modeste, tehnica de construire mai degrabă rudimentară decât progresistă, în care lejeritatea și priceperea constructorului sunt evidente. Importanța proiectului nu depășește limitele străzii pe care este amplasat, nu este vreo investiție notabilă, nici o realizare de mare inginerie.

  • MIXITATE FUNCȚIONALĂ ÎN BUCUREȘTIUL INTERBELIC. Imobilul Union

    În spiritul și litera acestui plan, așa se va dezvolta toată zona centrală a Capitalei în deceniile următoare și, în special, în perioada interbelică, atunci când imobilele mari cu apartamente și funcțiuni comerciale și de servicii se ridică în lungul bulevardelor și al străzilor principale. Multe sunt „palate” ale marilor societăți și întreprinderi private, asigurând în primul rând sediile acestora, servicii și locuințe destinate angajaților, dar la fel de multe sunt construite din inițiative și prin investiții private.

  • Arhitectură rezidențială comunitară în Zürich, Elveția. Urbanitate introvertită

    O abordare de larg interes în Europa occidentală astăzi este locuirea comunală sau în comunitate, de fapt, renașterea unei formule mai vechi în variante ale așa-numitelor apartamente de tip cluster (ex.: câteva apartamente de dimensiuni reduse, cu dormitoare și camera de baie grupate în jurul unui spațiu comun și generos ca suprafață și ambianță). Amplu dezbătut în ultimul deceniu, acest model de locuire are o dinamică ce nu mai poate fi ignorată în unele țări europene.

  • „Faceți o casă așa cum vreți voi!”

    „Faceți o casă așa cum vreți voi!” – astfel suna tema concursului de arhitectură pentru Dumbrava Vlăsiei la care am fost invitați să participăm, având ca unice constrângeri regulamentul local de urbanism și o limită de buget. Pentru un arhitect, acesta e genul de moment la care visează continuu, dar când, în sfârșit, apare, realizează cu surprindere că inexistența unor impuneri poate fi o capcană înșelătoare.

  • FLEXIBILITATEA CA SUPORT AL MIXITĂȚII.

    Acest proiect este rezultatul unui cumul de constrângeri și negocieri permanente între toți cei implicați: dezvoltator, constructori, autorități publice, proiectanți.

  • docteur / visites / service

    Asocierea casei cu locul de muncă are o îndelungată tradiție. În Evul Mediu, dispunerea atelierului sau a spațiului destinat comerțului la parter și al locuinței la etaj era un fapt curent, caracteristic centrelor orașelor din Europa occidentală.
    Odată cu revoluția industrială, activitățile productive își schimbă natura și relația cu orașul. Separarea locuinței de locul de muncă devine o regulă generală în societățile moderne, iar dacă astăzi tehnologia informației tinde să schimbe această situație, o schimbare radicală nu s-a produs încă.
    Profesiile liberale sau artistice au făcut însă întotdeauna excepție, pentru că în aceste domenii – medicină, avocatură, arhitectură, arte vizuale – asocierea locuinței cu cabinetul, biroul sau atelierul a continuat să fie posibilă.

  • Despre efemeritatea locuirii. Casa Arapu

    Parcurgând Bucureștiul, ne atrag deseori atenția formele caselor, neobișnuite, strălucitoare sau numai natura care le învăluie. Fascinați, le acceptăm cu recunoștință perfecțiunea și dorim să descoperim secretul farmecului lor. Formele care ne captează primele atenția sunt în același timp într-o legătură intimă cu întâmplările trăite și cu amintirile noastre.
    Atunci când remarcăm o casă, simțim instinctiv că asta se datorează faptului că ne-a dezvăluit o „sclipire” a ceva esențial legat de structura propriei noastre naturi.

  • Locuire și muncă pentru nomazi urbani

    În spiritul și litera acestui plan, așa se va dezvolta toată zona centrală a Capitalei în deceniile următoare și, în special, în perioada interbelică, atunci când imobilele mari cu apartamente și funcțiuni comerciale și de servicii se ridică în lungul bulevardelor și al străzilor principale.

  • Locuință-birou în București. Apartamentul arhitectului Rudolf Fränkel

    Arhitectul Rudolf Fränkel (1901-1974) se afla de puțin timp în România atunci când în 1933 accepta, la solicitarea avocatului Edmond Roth, comanda de a renova un imobil de mici dimensiuni din centrul Capitalei.
    Imobilul există și astăzi în București, pe str. George Enescu, la nr. 8A. Este o construcție discretă, cu două registre distincte, un parter comercial peste care se ridică apartamente de locuit dispuse pe trei niveluri.

  • O POVESTE DESPRE LOCUIRE, MUNCĂ ȘI PATRIMONIU.

    Restaurantul Caru’ cu bere, din strada Stavropoleos 5, este unul dintre reperele consacrate ale Bucureştiului. Loc cunoscut, frecventat și apreciat nu doar de bucureşteni, ci şi de oameni din ţara întreagă şi de străini, Caru’ cu bere funcţionează fără întrerupere de aproape 120 de ani. Această continuitate, benefică oraşului şi clădirii deopotrivă, se datorează în primul rând proprietarului care a construit și, ulterior, extins clădirea ce adăpostește restaurantul. Istoria Carului cu bere este deci legată organic de povestea impresionantă a familiei Mircea, care a asigurat, prin diferiţi membri ai ei, locuirea permanentă în imobilul din strada Stavropoleos. Aceeaşi familie administrează imobilul și astăzi.

  • Gesamtkunstwerk. Casa Storck, locuință pentru artiști. impresii de vizitator

    Termenul german intrat în uz curent ca atare reprezintă, dincolo de originile sale destul de cunoscute, o sumedenie de tendințe concurente în arta și spiritualitatea europene, care vin din vremuri mai îndepărtate decât începutul secolului al XIX-lea, când un filosof german a inventat conceptul pe care-l desemnează Gesamtkunstwerk. Elanul de a transforma viața prin artă, respectiv de a tinde din realitatea imperfectă către desăvârșire are origini străvechi și nenumărate versiuni de manifestare – va fi de ajuns să ne referim la idealul platonic.

  • O NOUĂ(9) OPŢIUNE

    O 9 OPȚIUNE a luat naștere în 1998 când cei doi arhitecți băimăreni Ildiko Mitru și Ioan Ștefan Paskucz s-au decis să continue colaborarea din anii precedenți într-o nouă formulă și cu noi idei, ale căror rezultate sunt vizibile astăzi. În cei 20 de ani de practică, biroul de arhitectură a acumulat un portofoliu impresionant, realizând proiecte dintre cele mai variate: clădiri rezidențiale individuale și colective, clădiri de birouri, comerciale sau industriale, proiecte de restaurare și reabilitare, documentații și studii istorice, documentații și proiecte de urbanism și amenajarea teritoriului și amenajări interioare etc., nu doar în Baia Mare, ci și în alte orașe din țară.

  • WE WILL ALWAYS HAVE VENICE!

    În final, acesta este, poate, cel mai important mesaj al MNEMONICS – un memento al apartenenței fiecăruia la spațiul public și al faptului că perimetrul lui „acasă” ar putea fi similar cu teritoriul nelimitat al copilăriei care, pentru mare parte din populația adultă a României, a depășit spațiul strict al apartamentului de bloc, extinzându-se la spațiul din-fața/spatele-blocului învestit cu o multitudine de valențe și cu un potențial pe care numai copilăria și-l poate permite.

  • JOCURI DE COPII LA VENEȚIA

    Pavilionul României la Bienala de Arhitectură de la Veneţia din acest an a pus în discuţie exact acest spațiu urban, o moștenire a acelor vremuri, dar din altă perspectivă. Conceptul pavilionului a surprins universul sentimental al copilăriei în general şi, în particular, atmosfera jocurilor din fața blocului ale copiilor care au crescut cu cheia-de-gât. Pavilionul nostru de la Veneția a fost în această vară locul unde un cetățean „occidental” a putut sonda universul copilăriei din țările blocului ex-sovietic.

  • © Laurian Ghinițoiu

    MNEMONICS, GAME OVER

    Aventura de o vară a Bienalei de Arhitectură de la Veneția s-a încheiat. Pavilioanele se închid unul câte unul, expozițiile se fac pachet și se îmbarcă, pornesc în rătăciri nomade itinerante. Totul se întâmplă fără zgomot, fără emoție, ca o obligație de serviciu. Atmosfera este atât de departe de efervescența momentului în oglindă, al începutului, plin de promisiuni și entuziasm!

Arhitectura nr. 6/2018 – Dosar Tematic

Arhitectura nr. 6/ 2018
(...)Dacă secole de-a rândul, viața de familie, comerțul și munca s-au desfășurat nestingherite în interiorul aceleiași proprietăți, începând cu revoluția industrială, care a adus cu sine dezvoltarea tehnologiei și multiplicarea modurilor de transport, această veche formulă de locuire a suferit o eroziune treptată; nu în ultimul rând, a fost descurajată sau interzisă în contextul aplicării unuia dintre principiile fundamentale ale urbanismului modern ce instituia zonificarea funcțională a orașelor.
Sfârșitul secolului al XX-lea reprezintă un alt moment special în evoluția acestui mod de locuire, apariția internetului și posibilitatea de comunicare la distanță stimulând spiritul antreprenorial și forțând, într-o anumită măsură, inversarea sensului acestei tendințe, cu precădere în spațiul occidental.(...)

Citiţi mai mult

Revista

WE WILL ALWAYS HAVE VENICE!

În final, acesta este, poate, cel mai important mesaj al MNEMONICS – un memento al apartenenței fiecăruia la spațiul public și al faptului că perimetrul lui „acasă” ar putea fi similar cu teritoriul nelimitat al copilăriei care, pentru mare parte din populația adultă a României, a depășit spațiul strict al apartamentului de bloc, extinzându-se la spațiul din-fața/spatele-blocului învestit cu o multitudine de valențe și cu un potențial pe care numai copilăria și-l poate permite.

JOCURI DE COPII LA VENEȚIA

Pavilionul României la Bienala de Arhitectură de la Veneţia din acest an a pus în discuţie exact acest spațiu urban, o moștenire a acelor vremuri, dar din altă perspectivă. Conceptul pavilionului a surprins universul sentimental al copilăriei în general şi, în particular, atmosfera jocurilor din fața blocului ale copiilor care au crescut cu cheia-de-gât. Pavilionul nostru de la Veneția a fost în această vară locul unde un cetățean „occidental” a putut sonda universul copilăriei din țările blocului ex-sovietic.

Binarii şi trinarii. O recapitulare a valorilor patrimoniale

În 1945, Le Corbusier propunea oraşului Saint Dié un proiect de reconstrucţie, funcţional şi radical, cu zonificare, bulevarde şi opt Unités d’Habitation, pe care, bineînţeles, l-a prezentat simultan şi întregii lumi. Dar tocmai când suscita admiraţia arhitecţilor şi politicienilor, comunitatea locală, provinciali neştiutori din munţii Vosges, socialişti şi nesocialişti, oameni ai tuturor claselor sociale, s-au apărat.

© Laurian Ghinițoiu

MNEMONICS, GAME OVER

Aventura de o vară a Bienalei de Arhitectură de la Veneția s-a încheiat. Pavilioanele se închid unul câte unul, expozițiile se fac pachet și se îmbarcă, pornesc în rătăciri nomade itinerante. Totul se întâmplă fără zgomot, fără emoție, ca o obligație de serviciu. Atmosfera este atât de departe de efervescența momentului în oglindă, al începutului, plin de promisiuni și entuziasm!

Urban Thinking Festival Brașov 2018 Primul festival de reflecție urbană din România

Evenimente Urban Thinking Festival Brașov 2018Primul festival de reflecție urbană din România text: Matei COCHECI, Gabriel PASCARIU, Natalia ONESCIUC, Miruna DRĂGHIA © Sabina Leopa © Miruna Drăghia © Sabina Leopa În perioada 25 august-1 septembrie 2018, Asociația Profesională a Urbaniștilor din România (APUR), împreună cu Urbasofia SRL și International Society of City and Regional Planners […]

LIVE & WORK, O NOUĂ PARADIGMĂ A LOCUIRII?

Dacă secole de-a rândul, viața de familie, comerțul și munca s-au desfășurat nestingherite în interiorul aceleiași proprietăți, începând cu revoluția industrială, care a adus cu sine dezvoltarea tehnologiei și multiplicarea modurilor de transport, această veche formulă de locuire a suferit o eroziune treptată; nu în ultimul rând, a fost descurajată sau interzisă în contextul aplicării unuia dintre principiile fundamentale ale urbanismului modern ce instituia zonificarea funcțională a orașelor.

Cum a devenit Petrila o Planetă. De la activism la program de regenerare a patrimoniului prin inițiative culturale

La fel ca întreaga Vale a Jiului și, de fapt, toate orașele postindustriale, Petrila trece printr-un proces de regăsire a unei rațiuni de a fi. Dincolo de resemnare sau fatalism, atitudini întâlnite cu precădere în discursul colectiv, orașul continuă să se contracte lent, rezultat al diminuării activităților economice care i-au determinat inițial apariția. În acest peisaj postindustrial specific din perspectivă socio-economică şi culturală, intervenţiile asupra patrimoniului industrial sunt strâns legate de asumarea unui program general de regenerare prin cultură.

Sumarul Revistei ARHITECTURA, NR.6/2018

Dacă secole de-a rândul, viața de familie, comerțul și munca s-au desfășurat nestingherite în interiorul aceleiași proprietăți, începând cu revoluția industrială, care a adus cu sine dezvoltarea tehnologiei și multiplicarea modurilor de transport, această veche formulă de locuire a suferit o eroziune treptată; nu în ultimul rând, a fost descurajată sau interzisă în contextul aplicării unuia dintre principiile fundamentale ale urbanismului modern ce instituia zonificarea funcțională a orașelor.

ARHIVELE – PATRIMONIU AL ARHITECTURII

Într-o accepţiune mai largă, patrimoniul include totalitatea clădirilor existente – şi a ansamblurilor urbane şi/sau rurale, indiferent de vechimea lor: cu alte cuvinte, în patrimoniul arhitecturii sunt luate în considerare şi clădirile (ansamblurile) realizate în prezent care, poate, în timp, vor intra în categoria celor clasate. Fără îndoială, faptul construit este cel care semnifică, în cel mai înalt grad, o epocă sau o societate, în ansamblul ei. Totuşi, o sferă mai largă, dar mult mai cuprinzătoare prin semnificaţie, este aceea care include în patrimoniul arhitecturii diferitele categorii de documente referitoare la construcţii, posibil de găsit în diferite arhive – asupra cărora se vor concentra rândurile de mai jos – precum şi publicaţiile care privesc arhitectura şi oraşul şi bibliotecile specializate – sau nu – în domeniul acesta.

Centrul de Studii de Arhitectură Vernaculară Dealu Frumos. O lecție vie de patrimoniu

Centrul CSAV Dealu Frumos poate fi un reper.

Este o inițiativă a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, inedită pentru anul 2003, dar și un răspuns de perspectivă pentru relația universitate-cercetare-practică.
Activarea Cetății Evanghelice de la Dealu Frumos-Schönberg pentru a deveni centru de cercetare este în sine un model de transpunere a principiilor de restaurare și conservare ale Cartei de la Veneția (1966). Aici se pot desfășura diferite ateliere, expoziții, „live-studios”, proiecte participative pentru comunitatea locală, prin colaborări naționale și internaționale.

Universitatea de Vară Bucium. Model de regenerare a patrimoniului cultural rural

Universitatea de Vară Bucium (UdV) de restaurare de monumente şi situri, aflată sub înaltul patronaj al Academiei Române, este un proiect inițiat și coordonat de Asociația RPER – Rencontres du Patrimoine Europe Roumanie1. Proiectul își propune un model de salvgardare a moștenirii culturale a celui mai mic nucleu de locuire, satul românesc, având ca obiect de studiu comuna Bucium, judeţul Alba, oferind astfel o alternativă viabilă pentru dezvoltarea locală, în contrast cu proiectele miniere distructive care ameninţă comunele Bucium, Roșia Montană și împrejurimile lor.

Un mod(el) de revitalizare a patrimoniului cultural cu rădăcini europene: Ville de Laval, Québec, Canada

Laval este astăzi al treilea oraş important al provinciei canadiene Québec şi ocupă a 13-a poziţie la nivelul Canadei1 din punct de vedere demografic, având 430.000 de locuitori2. Teritoriul său insular în suprafaţă de 246 km², numit altădată Île Jésus, situat în nord-vestul insulei Montréal3, este a doua insulă ca mărime a arhipelagului Hochelaga4, după insula Montréal.

Powered by Jasper Roberts - Blog