RDW
  • Arhitectură rezidențială comunitară în Zürich, Elveția. Urbanitate introvertită

    O abordare de larg interes în Europa occidentală astăzi este locuirea comunală sau în comunitate, de fapt, renașterea unei formule mai vechi în variante ale așa-numitelor apartamente de tip cluster (ex.: câteva apartamente de dimensiuni reduse, cu dormitoare și camera de baie grupate în jurul unui spațiu comun și generos ca suprafață și ambianță). Amplu dezbătut în ultimul deceniu, acest model de locuire are o dinamică ce nu mai poate fi ignorată în unele țări europene.

  • „Faceți o casă așa cum vreți voi!”

    „Faceți o casă așa cum vreți voi!” – astfel suna tema concursului de arhitectură pentru Dumbrava Vlăsiei la care am fost invitați să participăm, având ca unice constrângeri regulamentul local de urbanism și o limită de buget. Pentru un arhitect, acesta e genul de moment la care visează continuu, dar când, în sfârșit, apare, realizează cu surprindere că inexistența unor impuneri poate fi o capcană înșelătoare.

  • FLEXIBILITATEA CA SUPORT AL MIXITĂȚII.

    Acest proiect este rezultatul unui cumul de constrângeri și negocieri permanente între toți cei implicați: dezvoltator, constructori, autorități publice, proiectanți.

  • docteur / visites / service

    Asocierea casei cu locul de muncă are o îndelungată tradiție. În Evul Mediu, dispunerea atelierului sau a spațiului destinat comerțului la parter și al locuinței la etaj era un fapt curent, caracteristic centrelor orașelor din Europa occidentală.
    Odată cu revoluția industrială, activitățile productive își schimbă natura și relația cu orașul. Separarea locuinței de locul de muncă devine o regulă generală în societățile moderne, iar dacă astăzi tehnologia informației tinde să schimbe această situație, o schimbare radicală nu s-a produs încă.
    Profesiile liberale sau artistice au făcut însă întotdeauna excepție, pentru că în aceste domenii – medicină, avocatură, arhitectură, arte vizuale – asocierea locuinței cu cabinetul, biroul sau atelierul a continuat să fie posibilă.

  • Despre efemeritatea locuirii. Casa Arapu

    Parcurgând Bucureștiul, ne atrag deseori atenția formele caselor, neobișnuite, strălucitoare sau numai natura care le învăluie. Fascinați, le acceptăm cu recunoștință perfecțiunea și dorim să descoperim secretul farmecului lor. Formele care ne captează primele atenția sunt în același timp într-o legătură intimă cu întâmplările trăite și cu amintirile noastre.
    Atunci când remarcăm o casă, simțim instinctiv că asta se datorează faptului că ne-a dezvăluit o „sclipire” a ceva esențial legat de structura propriei noastre naturi.

  • Locuire și muncă pentru nomazi urbani

    În spiritul și litera acestui plan, așa se va dezvolta toată zona centrală a Capitalei în deceniile următoare și, în special, în perioada interbelică, atunci când imobilele mari cu apartamente și funcțiuni comerciale și de servicii se ridică în lungul bulevardelor și al străzilor principale.

  • Locuință-birou în București. Apartamentul arhitectului Rudolf Fränkel

    Arhitectul Rudolf Fränkel (1901-1974) se afla de puțin timp în România atunci când în 1933 accepta, la solicitarea avocatului Edmond Roth, comanda de a renova un imobil de mici dimensiuni din centrul Capitalei.
    Imobilul există și astăzi în București, pe str. George Enescu, la nr. 8A. Este o construcție discretă, cu două registre distincte, un parter comercial peste care se ridică apartamente de locuit dispuse pe trei niveluri.

  • O POVESTE DESPRE LOCUIRE, MUNCĂ ȘI PATRIMONIU.

    Restaurantul Caru’ cu bere, din strada Stavropoleos 5, este unul dintre reperele consacrate ale Bucureştiului. Loc cunoscut, frecventat și apreciat nu doar de bucureşteni, ci şi de oameni din ţara întreagă şi de străini, Caru’ cu bere funcţionează fără întrerupere de aproape 120 de ani. Această continuitate, benefică oraşului şi clădirii deopotrivă, se datorează în primul rând proprietarului care a construit și, ulterior, extins clădirea ce adăpostește restaurantul. Istoria Carului cu bere este deci legată organic de povestea impresionantă a familiei Mircea, care a asigurat, prin diferiţi membri ai ei, locuirea permanentă în imobilul din strada Stavropoleos. Aceeaşi familie administrează imobilul și astăzi.

  • O NOUĂ(9) OPŢIUNE

    O 9 OPȚIUNE a luat naștere în 1998 când cei doi arhitecți băimăreni Ildiko Mitru și Ioan Ștefan Paskucz s-au decis să continue colaborarea din anii precedenți într-o nouă formulă și cu noi idei, ale căror rezultate sunt vizibile astăzi. În cei 20 de ani de practică, biroul de arhitectură a acumulat un portofoliu impresionant, realizând proiecte dintre cele mai variate: clădiri rezidențiale individuale și colective, clădiri de birouri, comerciale sau industriale, proiecte de restaurare și reabilitare, documentații și studii istorice, documentații și proiecte de urbanism și amenajarea teritoriului și amenajări interioare etc., nu doar în Baia Mare, ci și în alte orașe din țară.

  • WE WILL ALWAYS HAVE VENICE!

    În final, acesta este, poate, cel mai important mesaj al MNEMONICS – un memento al apartenenței fiecăruia la spațiul public și al faptului că perimetrul lui „acasă” ar putea fi similar cu teritoriul nelimitat al copilăriei care, pentru mare parte din populația adultă a României, a depășit spațiul strict al apartamentului de bloc, extinzându-se la spațiul din-fața/spatele-blocului învestit cu o multitudine de valențe și cu un potențial pe care numai copilăria și-l poate permite.

  • JOCURI DE COPII LA VENEȚIA

    Pavilionul României la Bienala de Arhitectură de la Veneţia din acest an a pus în discuţie exact acest spațiu urban, o moștenire a acelor vremuri, dar din altă perspectivă. Conceptul pavilionului a surprins universul sentimental al copilăriei în general şi, în particular, atmosfera jocurilor din fața blocului ale copiilor care au crescut cu cheia-de-gât. Pavilionul nostru de la Veneția a fost în această vară locul unde un cetățean „occidental” a putut sonda universul copilăriei din țările blocului ex-sovietic.

  • © Laurian Ghinițoiu

    MNEMONICS, GAME OVER

    Aventura de o vară a Bienalei de Arhitectură de la Veneția s-a încheiat. Pavilioanele se închid unul câte unul, expozițiile se fac pachet și se îmbarcă, pornesc în rătăciri nomade itinerante. Totul se întâmplă fără zgomot, fără emoție, ca o obligație de serviciu. Atmosfera este atât de departe de efervescența momentului în oglindă, al începutului, plin de promisiuni și entuziasm!

  • Urban Thinking Festival Brașov 2018 Primul festival de reflecție urbană din România

    Evenimente Urban Thinking Festival Brașov 2018Primul festival de reflecție urbană din România text: Matei COCHECI, Gabriel PASCARIU, Natalia ONESCIUC, Miruna DRĂGHIA © Sabina Leopa © Miruna Drăghia © Sabina Leopa În perioada 25 august-1 septembrie 2018, Asociația Profesională a Urbaniștilor din România (APUR), împreună cu Urbasofia SRL și International Society of City and Regional Planners […]

  • LIVE & WORK, O NOUĂ PARADIGMĂ A LOCUIRII?

    Dacă secole de-a rândul, viața de familie, comerțul și munca s-au desfășurat nestingherite în interiorul aceleiași proprietăți, începând cu revoluția industrială, care a adus cu sine dezvoltarea tehnologiei și multiplicarea modurilor de transport, această veche formulă de locuire a suferit o eroziune treptată; nu în ultimul rând, a fost descurajată sau interzisă în contextul aplicării unuia dintre principiile fundamentale ale urbanismului modern ce instituia zonificarea funcțională a orașelor.

  • Sumarul Revistei ARHITECTURA, NR.6/2018

    Dacă secole de-a rândul, viața de familie, comerțul și munca s-au desfășurat nestingherite în interiorul aceleiași proprietăți, începând cu revoluția industrială, care a adus cu sine dezvoltarea tehnologiei și multiplicarea modurilor de transport, această veche formulă de locuire a suferit o eroziune treptată; nu în ultimul rând, a fost descurajată sau interzisă în contextul aplicării unuia dintre principiile fundamentale ale urbanismului modern ce instituia zonificarea funcțională a orașelor.

Arhitectura nr. 6/2018 – Dosar Tematic

Arhitectura nr. 6/ 2018
(...)Dacă secole de-a rândul, viața de familie, comerțul și munca s-au desfășurat nestingherite în interiorul aceleiași proprietăți, începând cu revoluția industrială, care a adus cu sine dezvoltarea tehnologiei și multiplicarea modurilor de transport, această veche formulă de locuire a suferit o eroziune treptată; nu în ultimul rând, a fost descurajată sau interzisă în contextul aplicării unuia dintre principiile fundamentale ale urbanismului modern ce instituia zonificarea funcțională a orașelor.
Sfârșitul secolului al XX-lea reprezintă un alt moment special în evoluția acestui mod de locuire, apariția internetului și posibilitatea de comunicare la distanță stimulând spiritul antreprenorial și forțând, într-o anumită măsură, inversarea sensului acestei tendințe, cu precădere în spațiul occidental.(...)

Citiţi mai mult

Revista

VIAŢA NESIGURĂ A MONUMENTELOR DIN BUCUREŞTI

Încercând o privire retrospectivă asupra situaţiei monumentelor de for public din Bucureşti din ultimii circa 100 de ani se constată o realitate nefirească, caracterizată de multe ori prin nesiguranţă sau/şi improvizaţie. Faptul este determinat, în general, de două categorii principale de motive care, funcţie de caz, s-au manifestat fie separat, fie au acţionat conjugat. În primul rând este vorba de influenţa, uneori brutală, a politicului, expresia discreţionară a acestuia, nu numai în cazul guvernărilor autoritare sau totalitare, dar şi a celor pretins democratice, care s-au manifestat în mod radical mai ales la schimbarea unui regim politic cu altul, situaţii care au afectat profund evoluţia recentă a societăţii româneşti. Însă, pe de altă parte, nu de puţine ori precaritatea amplasării unor monumente a fost generată şi de imprecizia soluţiilor de dezvoltare urbană a unor spaţii publice reprezentative din Bucureşti, care fără excepţie încă n-au o conformare definită coerent şi nu sunt pregătite să integreze corespunzător monumente importante.

Parcelări istorice și comunități de vecinătate Sau cum să informezi 15.000 de bucureșteni despre istoria parcelării în care locuiesc

Proiectul de față face parte dintr-o inițiativă mai amplă, concepută și implementată începând cu 2012, care s-a concentrat, într-o primă etapă, pe cercetarea istoriei Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine (1910-1948) și a Casei Construcțiilor (1930-1949). Ambele instituții aveau ca scop – conform actelor de înființare – construirea de locuințe pentru clasa muncitoare și, în general, pentru populația săracă a Capitalei. Înainte de toate, am vrut să înțelegem istoria construirii locuințelor și a modului în care acestea au fost alocate locuitorilor, precum și condiționările care au generat adoptarea acestor măsuri, maniera în care cele două instituții și-au formulat politica în baza căreia au funcționat și măsura în care statul și-a asumat aceste demersuri ca parte a politicilor de locuire implementate în prima jumătate a secolului al XX-lea

IOANA GRIGORESCU Tradiție şi modernitate

În galeria arhitecţilor care, prin realizările lor din perioada anilor ’50-’70, au contribuit hotărâtor la afirmarea unui vârf greu de egalat al protejării, conservării şi restaurării monumentelor istorice din România se înscrie cu majuscule şi numele arhitectei IOANA GRIGORESCU (4 martie 1915-13 noiembrie 2006).

MODERNITATEA PATRIMONIULUI CONSTRUIT

Evoluţia conceptului de patrimoniu construit e departe de a se fi încheiat. Subiectul nu e menţinut în actualitate doar de gâlceava fără sfârşit dintre cei care susţin păstrarea necondiţionată a arhitecturii vechi și cei care ar dori să cureţe terenul pentru arhitectura veșnicului prezent. Se poartă dezbateri aprinse și în interiorul taberei conservatoare, în jurul problemelor complexe ale conservării.

Frustrări patrimoniale

(…)Sistemul românesc de protecţie a patrimoniului construit este bazat pe legislaţia aferentă monumentelor istorice şi patrimoniului arheologic. Zonele protejate sunt sumar şi neclar legiferate, iar protecţia peisajului, inexistentă.
Legislaţia de protejare a patrimoniului arheologic nu este corelată cu cea a monumentelor istorice, observându-se consecinţele acestui fapt (de pildă, cercetările arheologice – care reprezintă intervenţii asupra monumentelor istorice – nu urmează procedura de avizare aferentă acestora din urmă, fără ca o astfel de excepţie să fie menţionată în lege; în sens invers, slăbiciunea sistemului de evidenţă a patrimoniului arheologic face posibile numeroase intervenţii care conduc la distrugerea structurilor protejate).
(…)

EXEMPLE, EXCEPŢII ŞI MODELE ÎN PROTEJAREA PATRIMONIULUI CULTURAL ROMÂNESC

În 2002, un studiu al ICOMOS România arăta că, în opinia specialiştilor, cauza fundamentală a ameninţărilor asupra monumentelor istorice era nepăsarea proprietarilor, a administratorilor de monumente istorice şi a autorităţilor.(…)

DE PATRIMONIO. JURNAL DE LUPTĂ

Desemnarea anului 2018 ca Anul European al Patrimoniului Cultural a răscolit din nou vechile dureri legate de protecția patrimoniului, la noi și în alte țări europene. Primul An European dedicat patrimoniului cultural creează contextul ideal pentru re-re-conștientizarea publicului privind istoria și valorile patrimoniale europene, sentimentul identității naționale și conștiința existenței unei unități europene.

Premiul revistei Arhitectura la BNA 2018

În cadrul Galei de deschidere a Bienalei Naţionale de Arhitectură, Premiul revistei ARHITECTURA a fost acordat celei mai recente cărţi a doamnei Mariana Celac, arhitect şi urbanist literat și intelectual civic de frunte al ultimelor decenii – Arhitectul B. Ioanide. Viaţa şi opera, apărută la Editura UNARTE în 2016.

ARHITECTURA LA FEMININ. FEMEI ARHITECT ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ

Articolul încearcă doar să evalueze situația femeilor arhitect în perioada comunistă și să ofere o altă perspectivă asupra invocatei egalității de care s-au bucurat, dezvăluind astfel realități ”din spatele scenei” pe care le-a generat viața profesională locală. ”Arhitectura la feminin” este mai degrabă o narațiune empatică, în care numerele și procentele sunt însoțite de amintiri și ipoteze subiective, în căutarea unui portret mai nuanțat al femeilor arhitect din România comunistă.

Sumarul Revistei ARHITECTURA, NR.4-5/2018

Desemnarea anului 2018 ca Anul European al Patrimoniului Cultural a răscolit din nou vechile dureri legate de protecția patrimoniului, la noi și în alte țări europene. Primul An European dedicat patrimoniului cultural creează contextul ideal pentru re-re-conștientizarea publicului privind istoria și valorile patrimoniale europene, sentimentul identității naționale și conștiința existenței unei unități europene.” (Maria Mănescu)

A apărut nr 4-5/2018 al revistei, cu tema „de patrimonio”

VIRGINIA HARET. Cine are ceva de spus?

Şi fir a păr iată-ne în faţa celei dintâi femei arhitect din lume, Virginia Andreescu, căsătorită Haret, care a pătruns prin „uşa cea mare” în arta de a construi, în anul 1919. Nepoata pictorului Ioan Andreescu s-ar fi putut, tot aşa de bine, dedica Picturei sau Sculpturei, dacă n-ar fi mijit în ea acel sfredel puternic şi ample năzuinţe care cereau mai mult, cucerirea spaţiului, care-i dă arhitectului înalte satisfacţii, nebănuite de cei din afara breslei.

VIRGINIA SP. HARET (ANDREESCU) Prima arhitectă care a activat în România (1894-1962)

Întreaga activitate profesională a Virginiei Haret se întinde pe o perioadă ce depăşeşte 40 de ani. În acest timp, a proiectat şi executat – în afară de celelalte preocupări profesionale – peste 130 lucrări de arhitectură de diferite profile, fiind o pionieră în arhitectură şi tehnică. A fost prima femeie care, ridicîndu-şi diploma de arhitect, a folosit din plin cunoştinţele dobîndite pentru propăşirea arhitecturii româneşti în multiple domenii.

Powered by Jasper Roberts - Blog