RDW

Dan COMA , UN CADILLAC CU COARNE

Numitorul lor comun este Natura. Dar unde este acea Natură la care visăm cu toții? Mare parte este de-a dreptul moartă sau conservată cu grijă în parcurile de distracții, care nu sunt decât niște sicrie proiectate pentru aceeași Natură moartă. Natura reprezintă rădăcinile noastre, dar acestea sunt acoperite cu un strat gros de ciment sau sunt prezervate atent, între garduri înalte, în ”oaze” de distracții. Așa cum am arătat, în zilele noastre, nu trăim viața, ci doar o vizităm.

„ARHITECȚII ȘI EXILUL”

Exilul este un fenomen complex, cu sfâșieri lăuntrice greu de redat în cuvinte. Paul Barbă Neagră, realizatorul ciclului de filme pentru televiziunea franceză „Arhitectura și geografia sacră”, a afirmat că există studii care atestă că procentul celor distruși în integritatea sistemului lor nervos este de cinci ori mai mare la cei care au emigrat decât la cei care au rămas în țară.

ARHITECȚI SPRE ȘI DINSPRE ROMÂNIA PÂNĂ ÎN 1940

Pentru impunerea profesională a primei generații de arhitecți români se va reuși, după unele tatonări eșuate, constituirea la 26 februarie 1891 a Societății Arhitecților Români – SAR, urmată în 1892 de înfiinţarea Școlii de Arhitectură, mai întâi ca instituție particulară aparținând de SAR, din 1897/1904 preluată de către stat; urmată în 1906 de apariția primului număr al revistei Arhitectura. Activitatea acestora, care în timp au trebuit să depășească numeroase obstacole, a continuat până astăzi, dovedindu-se durabile.

Migrația… Exodul… Speranța

Acest număr al revistei încearcă să facă o succintă trecere în revistă a mișcărilor arhitecților spre și dinspre Țările Române, de-a lungul vremurilor. Pentru că, începutul arhitecturii noastre culte se datorează, în principal, prezenței arhitecților străini veniți în mai multe etape și valuri pe aceste meleaguri: catalanul Xavier Villacrosse, elvețianul Johann Schlatter, nemții Joseph Weltz, Conrand Schink, Johann Veit, Gustav Freywald, Anton Heft, Luigi Lipizer, francezul Michel Saint-Jourand, austriacul Friederich Hartmann, cehul Marin Kubelka.

Un concurs din 1936: Piaţa 8 Iunie

Una din direcţiile importante ale Planului Director de Sistematizare a Bucureştiului, aprobat prin Decret Regal în mai 1935, a fost asigurarea unei reţele principale de circulaţie urbană. Realizarea prelungirii axei nord-sud, spre sudul orașului, dincolo de Piaţa Universităţii, până la actualul Liceu Gh. Şincai1 – a fost una dintre priorităţi.(…)

ARHITECTURA GERMANĂ ÎN ROMÂNIA

Acum doar câțiva ani am avut prilejul să ne bucurăm de surprinzătoarele perspective care s-au deschis în fața expansiunii arhitecturii germane în Orientul Îndepărtat asiatic. Atribuirea de către guvernul imperial japonez domnilor Ende & Böckmann a comenzii pentru marele ansamblu monumental plănuit la Tokyo încă mai face obiectul interesului general, în mod deosebit al cercurilor de specialitate; însă deja ne aflăm în postura de a putea da seamă despre un nou succes similar privitor la o comandă din străinătate, atribuită unui alt birou de arhitectură berlinez.

Biserica Parcul Domeniilor – Cașin din București.

În data de 10 iunie 1936, Consiliul parohial al Parohiei Parcul Domeniilor lansează un concurs restrâns, pe bază de invitații, pentru arhitecții români creștini, în vederea elaborării planurilor bisericii și casei parohiale, care urmau să se construiască în noul cartier, pe terenul viran de la intersecția Bd. Mărăști cu Bd. Mănăstirea Cașin.

Îmi pare foarte rău că nu-mi mai pot permite să particip la competiții deschise

Un concurs reprezintă o mare investiție de efort și creativitate, fiind important în evoluția profesională a oricărui arhitect, iar noi regretăm că nu ne mai putem permite să participăm, deocamdată, la concursuri deschise.
La începutul carierei, făceam concurs după concurs, indiferent de natura lui. Pe atunci nu ne invita nimeni, dar foarte important pentru noi era să avansăm în profesie, să înțelegem mai mult și să ne cunoaștem mai bine. Deci, sfatul meu pentru toți tinerii arhitecți este să intre în cât mai multe competiții deschise.

CONCURSUL DE ARHITECTURĂ

Concursul de arhitectură are o veche tradiţie. Cu mai bine de 600 de ani în urmă, în Florenţa anului 1401, a fost iniţiat un concurs (poate primul?) de către Fondul „Arte di Calimala” – ghilda înfloritoare a negustorilor de textile – pentru a desemna, dintre mai mulţi arhitecţi-sculptori-pictori renascentişti, pe cel ce va realiza porţile (de nord şi mai apoi de vest) ale Baptisteriului. Porţile proiectate şi realizate de Lorenzo Ghiberti se pot admira şi astăzi.

„Un teatru ambulant”, Londra, 1961

În anul 1961, UIA a lansat un concurs internaţional cu tema „Un teatru ambulant”. Proiectele premiate la nivel naţional urmau să fie prezentate în expoziţia studenţilor-arhitecţi care a avut loc între 4-7 iulie 1961, la Londra, cu ocazia celui de al VI-lea Congres al UIA.

Concursul ca generator de succes

Privit în esența sa, concursul nici măcar nu ar avea de ce să constituie subiectul unei contradicții sau a unei dezbateri între actorii contributori în dezvoltarea peisajului urban indiferent de scara investiției. Concursul este un concept axiomatic și logic în orice domeniu de activitate și se reflectă pozitiv asupra oricărui rezultat dorit.

Experiența mea

Am aflat de concursurile internaționale de arhitectură încă din primul an de facultate, când printr-o întâmplare am ajuns să ajut la realizarea unei machete pentru un concurs de locuințe pentru Abu Dhabi, la care participa un grup de asistenți.
Am urmărit cu admirație participările studenților mai mari, veniți de la Timișoara, la concursurile Shinkenchiku de la sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ‘80 publicate în JAPAN Architect.(…)

CONCURSURILE LA CLUJ-NAPOCA

(…)Au trecut 30 de ani în noul context politic și se manifestă tot mai mult dorința de a ne plia pe tendințele practicii contemporane, dar nu pot fi neglijate efectele globalizării, ale ritmului alert al civilizației informației (când orice defazare față de exigențele ei poate duce la efecte negative), ale condiționărilor climatice, ale unui ecosistem viabil ș.a. (…)

International Competitions in Architecture (ICARCH)

Arhitectura, dacă într-adevăr este „o stare de spirit”, ne poate susține în momentele noastre cel mai dificile existențial, dar nu o poate face dacă dăm uitării esența sa.
Și e foarte posibil ca, dacă o renaștere în arhitectură ar fi să aibă loc, ea să vină dinspre metafizică. Poate metafizica va salva fizica, ca sa spun așa, poate.
Pe lângă asta, poate gândul lui Alvar Aalto ne-ar stimula spre o altă înțelegere a arhitecturii, ca fenomen cultural: „Architecture belongs to culture, not to civilization”. Interesantă distincție.

Powered by Jasper Roberts - Blog