Covoare orientale, pictură, arhitectură, jazz – corespondențe subtile
Interviu cu arhitectul Lucian George Păiș, pe marginea expoziției „Geometrie și culoare”, deschise la Centrul de Cultură Arhitecturală Calderon al UAR (februarie 2017)
Pinacoteca Bucureștiului – un proiect interbelic
foto: Cristian OPREA Capitala României poartă prin ani, în memoria ei colectivă, alături de multe vise şi deziderate, un ambiţios proiect gândit de ctitorii României moderne: constituirea unei Pinacoteci a Cetăţii, care să încânte şi să educe, să adune eșantioane consistente ale spiritualității (locale şi europene), să cizeleze oameni prin şi pentru care să se edifice o […]
Un MAsterplan pentru artă
Arta publică a oraşului Timişoara este, de mai bine de doi ani, ţinta unor atacuri concertate venite de la ambele capete ale vectorului top-down/bottom-up. Pe de o parte avem de-a face cu neglijenţa autorităţilor vizavi de artefactele ce punctează deja teritoriul urban…
Ernӧ Bartha și Maxim Dumitraș, între natură și natura umană
Dincolo de faptul că amândoi sunt contemporani, că sunt artiști, că sunt creatori, că au o halucinantă capacitate de a-și urmări obsesiile, reveriile și convingerile că dincolo de orizontul diurn se găsește, abia camuflată, adevărata realitate, ce îi mai poate lega pe Ernӧ Bartha și pe Maxim Dumitraș atât de profund încât să determine un privitor atent la o percepție simultană?
Expoziția-concurs de fotografie Octavian Radu Topai
În perioada 19 octombrie-11 decembrie, Filiala Teritorială Timiș a OAR a organizat un concurs național de fotografie de arhitectură adresat tuturor membrilor filialelor Ordinului Arhitecților din România.
Sculptura românească în metal, între decorativ, monumental şi arhitectural
Sculptura este una din cele mai conservatoare şi, în acelaşi timp, novatoare arte. În 5.000 de ani, interogaţiile şi problematica sculpturii au rămas aceleaşi.
Art Encounters: Aparenţă şi esenţă
Luna octombrie reunește, la Timișoara și Arad, peste 100 dintre cei mai importanți artiști români din țară și străinătate în cadrul primei ediții a Art Encounters. Aflat la început de drum, evenimentul își propune oferirea unei platforme pentru inițierea mai multor dialoguri curatoriale pe scena artistică din România: un dialog diacronic între diferite generații de […]
Dialogurile Hélènei Binet
Între 3 iunie – 21 septembrie 2015 Bauhaus-Archiv, Muzeum für Gestaltung din Berlin expune „Dialoguri”: o selecție de „momente cheie” din cariera de peste 25 de ani a fotografei Hélène Binet