RDW

CLUJ / COOP/AREA3

AREA3 este organizație non-profi(t) asociată Biroului de proiectare blipsz! și este implicată în următoarele tipuri de acțiuni:

– schimbul internațional de experiențe și cunoștințe profesionale;

– studiul sistemului complex natural-antropic urban și al patrimoniului arhitectural neglijat al secolului al XX-lea;

– subminarea sau accentuarea situațiilor conflictuale în cultura urbană prin acțiuni artistice.

AREA3 este convinsă că soluția este: regională, d.i.y.,, prefabricată, low-fi și low-tech, înțelegerea arhitecturii și urbanismului tradițional, vernacular, autosuficientă la nivel comunitar, locală & globală, simplă, spontană, sinceră.

 

Anul înființării: 2006

Membrii fondatori:

Lóránd BARTHA (A.D.A. / blokad, Brașov), István BENEDEK (blipsz!, Cluj), István PÁSZTOR (blipsz!, Cluj), Zsolt SZÉNÁSI-PAPP (blipsz!, Cluj)

Adresa:

str. Aurel Suciu, nr. 20/10, Cluj

str. Constantin Daicoviciu, nr. 11/1, Cluj

contact:

office@area3.ro

areacube@gmail.com

www.area3.ro

 

Aventuri pe platforma industrială

Cinci echipe de artiști și arhitecți din Austria, Ungaria și România experimentează foto-video pe platforma industrială din Cluj-Napoca, rezultând cinci scurtmetraje. Scopul proiectului este experimentul de animare a acestor locuri prin concepte proaspete și contraste, cu transformarea spațiilor specifice în interfațe care permit călătoria în timp, eliberarea de gravitație sau orice alt concept artistic. S-a filmat cu trei ocazii, câte 2-3 zile, în luna august 2010, după care s-a efectuat montajul. Fiecare echipă a petrecut perioada atelierului la Cluj, în zona industrială a orașului: de la forfota cotidiană fascinantă din Piața 1 Mai, „adevăratul centru” încă pentru o parte a locuitorilor, la topirea treptată, infinită a halelor de producție în peisaj și infrastructură, la capătul de est al orașului. Au avut loc trei expoziții cu video-instalații, la Cluj (Fabrica de Pensule), Viena (spațiul expo office02) și Budapesta (Sokszem Galéria).

Scurtmetrajele pot fi vizionate pe:

http://area3.ro/index_files/Page495_picnic.htm .

 

COOP pe stradă 

Grup activat în anul 2008, COOP CLUJ dorește să concentreze și să intensifice sensibilitatea și pasiunea locuitorilor și actorilor sociali pentru înțelegerea sistemului urban și pentru fenomenele generate cultural, în contrast cu presiunea oportunismului primitiv, raportat la euro pe metru pătrat ori la capital politic. Asociația AREA3 inițiază COOP CLUJ în speranța dobândirii, nu doar solidară, ci mai ales activă, a cât mai multor vectori.

Prima ediție COOP Cluj din anul 2009 lansează „breasla creativă” în colecta de idei și mici proiecte legate de cele mai variate probleme ale orașului Cluj. Urmează atelierul tematic „Trafic” al ediției din 2010-2011, finalizat prin seria de expoziții intitulate „PARALEL”. În anul 2011, inițiatorii predau conceptul spre continuare și transformare primei serii de noi „vectori” pasionați: „COOP pe stradă”.

În lipsa unei metode sigure de diagnostic și simulare, căutărilor interiorizate ale începuturilor noua generație le răspunde prin exteriorizarea conceptelor și contaminarea ființei urbane într-o manieră experimentală.

Primele încercări aplicative din cadrul ZA 2011, materializând idei ale atelierului „Trafic”, conturează un posibil curs al acțiunii, operaționalizat în proiectul din perioada 2011-2012, cu tema „Reactivarea spațiilor publice din cartierele de locuit”.

Proiectul mizează pe o eventuală schimbare a calității vieții, care nu ar avea sens fără implicarea celor cărora li se adresează. Într-o fază pregătitoare, s-au format grupuri de lucru multidisciplinare care au propus activități celor direct vizați (expozițiile și atelierele au fost aduse în mijlocul comunității, adresate atât copiilor, cât și adulților), pretexte ale unor prefaceri ulterioare începând cu primăvara/vara 2012. COOPerarea interactivă este factorul decisiv privind durabilitatea acestor prefaceri.

 

+coop ediția 2009

+coop ediția 2011

Percutant și charismatic, mesajul COOP Cluj atrage și stârnește atitudinea civică. Ludic, provocator, dar și metodic și branșat la noutate, COOP ne îndeamnă să savurăm uimitorul cocktail dintre o atitudine intelectuală cool și un efect efervescent.

 

Project Space – the other city: CLUJ

Colaborare în realizarea ediției de la Cluj a seriei de ateliere ale asociației wonderland – platformă pentru arhitectură europeană.

Tema atelierului: „Vacancy”/„Spații golite”: studiul zonei industriale din Cluj. Participanții selectați prin concurs internațional: Ronald Boer, Jonmar van Vlijmen/placemakers (NL), Roland Kreb /urban issues (AT) and Levente Polyák (HU), Erika Barth coop pe stradă (RO). Lydia Wissa (wonderland, AT), Lorenz Potocnik, Gunar Wilhelm (umbauwerkstatt.atw, Linz, AT), cărora li s-au alăturat arhitecții locali Camelia Sisak, Tamás Sisak, Marius Moga/Atelier MASS, miniMASS, Sebastian Ionescu, István Benedek, Zsolt Szénási / AREA3, blipsz!

Produsele atelierului:

– o serie de cărți poștale adresate administrației și locuitorilor;

– un set de reguli urbane pentru restructurarea în timp a platformei urbane industriale;

– propunere pentru un eveniment de promovare și dezvoltare a spiritului și a cunoștințelor antreprenoriale, tehnologice și dezvoltare urbană, adresată utilizatorilor și proprietarilor de imobile în această zonă;

– strategii de integrare urbană a zonelor industriale ne/dezutilizate, cu potențială valoare de patrimoniu – studiu comparativ al unor situații din județul Cluj, cu exemple de bună practică (ghid de dezvoltare) – în curs de elaborare.

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog