alege_allplan

CLUJ / SKBD

Grupul SKBD profesează un demers cu discurs limpede. Concretizat în obiecte de arhitectură sau în concepte culturale, discursul clarifică şi ordonează cadrul tematic fragmentar şi deseori contradictoriu, pregătind saltul spre aria rarefiată a expresiei esenţiale. Casele inspirate din arhetipul vernacular (casa Dincă) sau expresia minimalistă alimentată de actualitatea aridă a crizei (casa Meda) relevă o acurateţe afirmată tranşant, recognoscibilă. Iscoditori ai conexiunilor prolifice, SKBD operează cu sensibilitate şi siguranţă pe tărâmul artei contemporane. Cu o afectivitate bine temperată de avatarurile memoriei (la muzeul din Dumbrăveni) sau cu o expresie tragicomică pregnantă (în instalaţia Grivei-take-away), grupul acuză tensiuni şi apoi detensionează prin rezolvări paradoxale, pline de talc. Cu umorul şi vivacitatea lui Grivei reinventat, SKBD marchează teritoriul inventivităţii în manieră proprie.

Echipă: Tiberiu Bucşa, Ioana Pagu, Kim Attila, Adriana Diaconu
Anul înfiinţării: 2006
Adresă: Strada Tipografiei, nr. 18, Cluj-Napoca
Contact: office@skbd.ro / www.skbd.ro

 

Muzeul Comunităţii Armene

Ludic şi condimentat, demersul SKBD merge spre esenţă pe calea cea mai dreaptă. Hrănite de la sursă, proiectele lor cresc firesc şi viguros, transformând datele difuze ale realităţii în atitudini şi idei cu impact maxim.

CONTEXT/PREMISE:

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România concesionează Castelul Appafy din Dumbrăveni, de la administrația locală, în vederea demarării unui proiect în parteneriat public-privat.

Miza pe lungă durată este reabilitarea integrală a clădirii și dezvoltarea unui „incubator de proiecte” pe probleme legate de minorități, implicit asigurarea unui impuls pentru dezvoltarea comunității locale.

Faza 1 – actuală – presupune două etape: reabilitarea spațiului de acces și a primelor trei camere (proiect realizat și executat de Transilvania Trust) și demararea unei expoziții în acest spațiu (proiect prezentat).

Date de temă: 12 exponate – primele donații din partea localnicilor; trei ecrane – baza de date cu aplicații interactive corespunzând celor trei săli tematice: istorie/viață privată/religie.

CONCEPT:

Palier 1: simularea stării de provizorat – cutii/cufere, simbol al migrației și al stadiului-pilot al colecției. Cutiile devin recipient pentru exponate și ecrane, substitut pentru obiecte de mobilier (scaun, masă de recepție) sau invitație la explorare. În interiorul lor se pot găsi fotografii și cărți poștale pe care vizitatorii să le poată lua amintire.

Palier 2: cutiuțele de memorie, interfața între spațiul de primire și sălile expoziției devine o instalație de cutii luminoase care oferă o fereastră spre memorie, un colaj ludic, o explorare sensibilă a trecutului.

Palier 3: camerele – spațiu-simbol/spațiu virtual. Conțin câte un obiect din colecție și un ecran. Invită la informare/reculegere.

Locaţie: Dumbrăveni
Funcţiune: amenajare spaţiu expoziţional
Proiect/execuţie: 2010 / 2010
Echipa: Ana Botezatu, Tiberiu Bucşa, Elena Stoian,
Ruxandra Berinde
Arie amenajată: 245 mp

 

Casa Dincă

Context/Premise:

Borșa este un oraș din nordul țării, care se întinde pe o suprafață de aproximativ 47.000 ha și care are o populație de aproape 30.000 de locuitori, din care jumătate activează pe piața europeană a muncii.

Prosperitatea economică din ultimii ani s-a manifestat prin creșterea numărului de construcții „reprezentative” (locuințe individuale, pensiuni, servicii) cu preponderență în zona „centrală” (care asigură cea mai bună vizibilitate).

Beneficiarii proiectului achiziționează trei loturi la kilometrul 0 al orașului. Terenul are o suprafață totală de aproximativ 1.200 mp și se învecinează cu locuințe rurale, vile construite recent și blocuri de locuințe din anii ‘80. Pe aceste loturi se dorește construirea unei case ce va trebui să răspundă nevoilor funcționale și de imagine ale beneficiarului și familiei sale.

Concept:

Soluția speculează existența celor trei loturi și mediază între atașamentul față de imaginea tradițională de casă, dorința de „modernitate” și gabaritul provenit din temă. Casa se dezvoltă în lungul străzii, cu o desfășurată repetitivă (3-în-1), iar anexa delimitează o curte cu caracter privat, închizând lotul pe limita posterioară.

Locaţie: Borşa, judeţul Maramureş
Funcţiune: Locuinţă 3 familii
Echipă proiect
Arhitectură: Tiberiu Bucşa, Ioana Pagu,
Ruxandra Berinde, Lucian Suvaina,
Kim Attila, Adriana Diaconu
Structură: Total Project Group / Csiki Laszlo
Instalaţii: Instal utilities / Kiss Cristian, Florin Popă
Proiectare/Execuţie: 2009 / 2010
Arie construită/arie desfăşurată: 264 mp/684 mp

 

Grivei – instalaţie take-away

Momentul festiv al Balului OAR a devenit, în ultimii ani, o ocazie pentru a transmite un mesaj societăţii. În anul 2011, mesajul s-a referit la gestionarea spaţiului public. Organizatorul evenimentului propune un concurs cu invitaţi pentru amenajarea spaţiului de desfăşurare a balului arhitecţilor. Evenimentul găzduieşte 350 de participanţi din 22 de filiale OAR, care petrec, dezbat şi apoi se întorc acasă purtând mesajul acţiunii: gestionarea spaţiului public necesită luarea de atitudine.

Oportunităţi:
Suport – posibilitatea difuzării mesajului prin intermediul participanţilor;
Impuls – cadoul de bal devine un stimul pentru demararea unei acţiuni în
spaţiul public.

Strategie:
Foaierul Cazinoului Sinaia este amenajat cu o instalaţie take-away, care prezintă invitaţilor balului 22 de statui din ghips şi 350 de baloane. Fiecare căţel va fi adoptat de către o filială OAR, fiecare balon va pleca împreună cu un participant. Manifestul seduce şi solicită. Fiecare filială identifică un spaţiu public, se angajează să îl reabiliteze şi să îl redea comunităţii în urma unui concurs de idei. Momentul festiv marcat de „monumental temporar” reuneşte în spirit breasla, administraţia, presa şi comunitatea, sensibilizate în scopul reapropierii spaţiului public.

Semnificaţia obiectului creat:
Forma fizică pe care a luat-o mesajul – un căţel vagabond din ghips – are două conotaţii: trimite, pe de o parte, la ideea de maidan (la calitatea de spaţiu rezidual pe care o primeşte frecvent la noi domeniul public), iar prin gestul său formulează un concept puternic şi constructiv, de marcare a unui teritoriu.

Locaţie: Sinaia/Cazinou Sinaia
Funcţiune: Amenajare/instalaţie temporară
Echipă: Tiberiu Bucşa, Ioana Pagu, Ana Botezatu
Colaboratori: Kohl, Ana Bota, Arpad Debreczeni
Proiect/Execuţie: 2011/2011

Citiți articolul integral în numărul special al revistei ARHITECTURA dedicat Clujului

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog