RDW

Diplome Facultatea de Arhitectură – UPT 2012: Centru de cultură și cercetare arheologică, Paestum, Italia

 

autor proiect: Alina Nariță

îndrumător: arh. Dragoș Borcan

Ideea de a propune crearea unui Centru de cultură şi cercetare arheologică la Paestum, în Italia, s-a ivit în urma studiilor efectuate pe situl arheologic şi în vecinătatea sa. Parcul arheologic este localizat la aproximativ 100 km de Napoli, într-o regiune în care activitatea principală este agricultura şi care face parte din Patrimoniul UNESCO împreună cu Parcul Naţional Cilento şi situl arheologic de la Velia.

Conform cercetărilor arheologice, Paestum a fost fondat în jurul anului 625 î.H., fiind una dintre coloniile Magnei Grecia din sudul Italiei. Între 550 şi 450 î.H. au fost construite trei temple faimoase: Basilica, Templul lui Cerere şi Templul lui Neptun. Oraşul a fost mai apoi cucerit de romani devenind Paestum Romana. În secolele care au urmat, romanii au organizat oraşul în funcţie de Cardo şi Decumanus, construind şi Capitoliul, Amfiteatrul şi alte clădiri publice, precum şi locuinţe private. După declin, Paestum a fost izolat şi abandonat de cetăţeni între secolele al VIII-lea şi al IX-lea d.H. Redescoperirea sa a avut loc în 1752 şi se datorează lui Carlo al III-lea de Borbone, care a construit strada ce traversează parcul pe direcţia nord-sud.

În secolul al XX-lea, layer-ul de piatră de calcar ce îmbrăca clădirile a fost distrus, având efecte negative ireparabile asupra straturilor anterioare din perioada greacă. În ciuda bogatei sale valori culturale, în prezent, turiştii preferă să petreacă timpul la plajă decât să viziteze situl. În afară de șase festivaluri anuale, lipsesc activităţile culturale periodice, iar ţesutului rural i s-au atribuit exclusiv funcţiuni comerciale sau hoteliere, care în afara sezonului estival sunt închise şi întreaga zonă este părăsită.

Nevoia pentru activităţi culturale permanente este augmentată de reluarea lucrărilor de cercetare arheologică prevăzute în PUC-ul comunei Capaccio. În consecinţă, vor fi necesare spaţii pentru cercetare, depozitare şi expunere a materialelor.

Legătură fizică a oraşului antic cu marea se realizează prin intermediul străzii Via Nettuno, stradă de categoria a treia, neînsoţită de piste de biciclete sau trasee pietonale care să încurajeze relaţia dintre parcul arheologic şi mare.

Conform aceluiaşi PUC, campingurile aflate în aria de protecţie a parcului arheologic trebuie mutate în afara limitei acestuia, lăsând astfel pe partea nordică a Viei Nettuno o zonă pustie şi nevalorificată. Pentru a putea diminua dezavantajele produse de un management prost şi un turism nesustenabil, este nevoie de un proiect de revitalizare. Proiectul nu trebuie să se limiteze cerinţelor de satisfacere a lucrărilor de cercetare arheologică, ci trebuie să ofere spaţii publice utilizabile de către toţi, chiar şi de cei care nu participă la evenimentele culturale. În acest scop, între Via Nettuno şi clădirea propriu-zisă este amenajată o piaţă publică  din care se poate ajunge la o cafenea care oferă posibilitatea de a admira priveliştile înspre parcul arheologic şi peisajul natural care îl înconjoară. Însăşi conceptul proiectului de arhitectură se inspiră din starea de ruină în care se găseşte Paestum astăzi. Ideea este materializată prin cinci volume masive care să fie căzute pe pământ într-o dezordine aparentă. Volumele sunt orientate fie paralel cu malul mării şi străzile din nucleul rural în care sunt integrate, fie paralel cu Cardo şi Decumanus, caracteristice parcului arheologic. Funcţiunile sunt organizate pe două niveluri: parterul găzduieşte funcţiuni culturale (săli de expoziţie, săli de conferinţă, biblioteca şi o sală multifuncţională), iar la demisol se găsesc departamentul de arheologie cu depozitele aferente, cu săli de workshop pentru studenţi şi copii, cu restaurant şi camere de cazare etc. Din acest motiv, există două accese principale. Unul deserveşte parterul şi este destinat a fi utilizat de către participanţii şi vizitatorii expoziţiilor şi spectacolelor, iar celălalt pentru a se accede în departamentul de cercetare. Înălţimea celor cinci corpuri este de aproximativ 12 metri deasupra cotei terenului şi nu întrece nici înălţimea parcului arheologic, fiind mai mică cu 4 metri, nici înălţimea turnului militar Torre di Mare a cărui înălţime le depăşeşte cu 40 cm. Construcţia este integrată în peisajul care o înconjoară. Rampe de pământ şi vegetaţie se ridică deasupra sau printre volume astfel încât spaţiile interioare şi exteriorul să intre în dialog. Una dintre aceste rampe este transformată într-un amfiteatru în aer liber, legând  spaţiul public din faţa clădirii cu zona de cafenea aflată la etaj, de unde vizitatorul poate admira împrejurimile şi parcul arheologic. De pe treptele sale se pot vedea marea şi turnul militar.

Estetica contemporană a fațadelor este inspirată din stilul de arhitectură roman la care raportul plin-gol al fațadei înclină în favoarea plinului. Dispoziția suprafețelor vitrate fac trimitere la  vechea credință a grecilor în zeii antici.

Structura de rezistenţă a clădirii a fost stabilită în concordanţă cu mesajul care se doreşte a fi transmis şi cu cerinţele de intervenţie în apropierea siturilor arheologice.  Din acest motiv, a fost aleasă o structură cu deschideri mari astfel încât aria de fundare să se reducă. Din motive de rezistenţă la seism, am ales o structură de beton armat monolit turnat între blocuri de piatră de tuf vulcanic (material local caracteristic) care să transmită încărcările prin intermediul unor fundaţii elastice. Grosimea de 25 cm a stratului de piatră de la interior şi de la exterior asigură şi un transfer termic redus, astfel încât temperaturi răcoroase să poată fi menţinute pe timpul verii.  În acest mod, structura are rigiditate, capacitate portantă, ductilitate şi stabilitate şi, în acelaşi timp, respectă caracteristicile istorice ale zonei. La parter, iluminarea se face prin luminatoare zenitale aşezate în dreptul golurilor din planşeul casetat care se continuă cu tuburi de plexiglas mat până la demisol, asigurând astfel o ventilare naturală a atelierelor de lucru. Strategia a fost dezvoltată în concordanţă cu cerinţele ICOMOS astfel încât comunitatea locală şi tinerii să fie implicaţi în activităţi inspirate din background-ul cultural. Rezultatul final constă într-o intervenţie care nu contrastează şi devine parte integrată în peisaj. Astfel, oamenii se vor simţi încurajaţi să investigheze nu doar obiecte şi tehnici antice de lucru, ci şi evenimentele politice şi factorii sociali care au dus la cristalizarea societăţii actuale şi, în consecinţă, să dezvolte mândria şi dorinţa de respectare a patrimoniului cultural moştenit.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog