RDW

O expoziţie necesară: Arhitecţi români creatori de patrimoniu

 

În cadrul bogăţiei de evenimente care au marcat Bienala Naţională de Arhitectură Bucureşti 2012 s-a aflat şi expoziţia „Arhitecţi Români Creatori de Patrimoniu”, care şi-a propus să marcheze cei 120 de ani de existenţă a breslei arhitecţilor şi de învăţământ de arhitectură în România, prezentată într-un cadru aristocratic – unul dintre buzunarele holului principal al Muzeului Naţional de Istorie a României, sediul principal al Bienalei (construcţie cu amprentă monumentală, ridicată în stil eclectic de arhitectul Alexandru Săvulescu).

În urma unui efort uriaş de colectare a unor date de multe ori inedite (s-au consultat Arhiva UAR, Arhivele Naţionale, INMI, Biblioteca Academiei Române etc., au fost intervievaţi specialişti în istorie şi istoria arhitecturii, arhitecţi în viaţă sau urmaşi şi cunoscuţi ai arhitecţilor prezentaţi în expoziţie etc.) şi de fotografiere a câtorva sute de obiective de arhitectură din întreaga ţară, ne-am dat seama că se compunea treptat un mozaic valoros care, într-un final, va avea şansa de a reda demnitatea statutului actual al arhitectului român – statut din păcate mult prea încercat în vremurile noastre înţesate de mercantilisme, sisteme de relaţii, politici nefericite, penibilă nevoie de subzistenţă într-o lume a nefirescului. În ciuda a două războaie mondiale şi a anilor grei de comunism, am descoperit cu fericită surprindere că şcoala de arhitectură şi profesia de arhitect în România au avut o continuitate pe care, privind-o cu atenţie şi nepărtinire, o poţi, până la urmă, vedea. Această continuitate şi dialogul ei cu succesiunea de curente şi stiluri pe care le-a traversat întreaga Europă în ultimii
120 de ani ne-au ghidat de-a lungul unei scale temporale pe care, practic, nu există an care să nu fie marcat de o realizare arhitecturală remarcabilă. De mare ajutor a fost consultarea unor studii şi monografii realizate în ultimii ani de specialişti ai domeniului istoriei arhitecturii (Milița Sion – monografii Horia Creangă şi Henrieta Delavrancea-Gibory, Mirela Duculescu – monografie G.M. Cantacuzino, Răzvan Lăcraru – studii despre arhitectura lui I.D. Berindei, Mihaela Criticos, Nicolae Lascu,
Ana-Maria Zahariade – cărţi, articole şi studii despre avangarda românească şi arhitectura perioadei comuniste, C. Ghenciulescu şi colectiv – broşură editată pentru sărbătorirea centenarului Haralamb Georgescu şi alte documente).

După o preliminară consultare, am început expoziţia noastră cu arhitectul Alexandru Orăscu, preşedintele Societăţii Arhitecţilor Români (înfiinţată în 1891), şi am încheiat-o cu arhitectul Romeo Belea (laureatul Secţiunii Opera Omnia a Bienalei Naţionale de Arhitectură Bucureşti 2012). Dar, de fapt, nu am încheiat – expoziţia rămânând să se continue cu creaţia de arhitectură de calitate expusă de-a lungul celor 10 bienale româneşti organizate din 1994 încoace. Până la urmă, am expus prin fotografii actuale, fotografii de epocă, planuri, desene şi date peste 100 de construcţii realizate de peste 50 de arhitecţi din diferite epoci, cu diferite crezuri şi practicanţi ai unor stiluri  diferite, în intervalul 1892-2012. Am avut grijă să aducem în faţa publicului larg şi arhitecţi mai puţin cunoscuţi, deşi „creatori de patrimoniu” în egală măsură, dintre care mulţi cu un rol remarcabil în breaslă şi în învăţământul de arhitectură, cum ar fi: Virginia Andreescu-Haret (prima femeie-arhitect din lume), Spiridon Cegăneanu, Radu Dudescu, Dumitru Ionescu-Berechet, Marcel Locar, George Mandrea, Paul Emil Miclescu, Florea Stănculescu şi alţii. Desigur că un astfel de gest, oricât de ambiţios, nu poate fi exhaustiv, trebuind să se limiteze la o sinteză extrasă din construcţiile
intrate în conştiinţa publicului larg şi devenite embleme urbane. Acelaşi public larg poate descoperi cu plăcere aspecte inedite din viaţa caselor preferate şi a creatorilor lor, devenind astfel „arhitecturo_man”, dacă tot este să ne situăm în domeniul
muzicii împietrite.

Personal, lucrul la această expoziţie mi-a dezvoltat o sensibilitate specială pentru clădirile pe lângă care trec zi de zi până într-acolo încât, privind o faţadă cunoscută, îl văd în spate pe arhitectul ei – portret, viaţă, operă şi poate chiar vise, neîmpliniri, necazuri. Alegerea dintre miile de creaţii moderne de calitate a fost foarte grea, iar timpul a fost singura limită, dorinţa de restituire a demnităţii arhitecturii româneşti cerându-se continuată cu asiduitate, fiindcă exemplele trecutului sunt generoase şi aşteaptă cu nerăbdare să fie popularizate ori scoase la lumină.

De la academismul de vibraţie francofonă al unui Berindei la îndrăzneţele căutări numite mai târziu stil neoromânesc – Socolescu, Mincu, Grigore Cerkez, Cristofi Cerchez şi atâţia alţii, la evoluţia către simplitate formală adusă de Petre Antonescu, Octav Doicescu, Constantin Iotzu, G. M. Cantacuzino şi apoi la frenezia avangardei (Marcel Iancu, Horia Creangă, Henrietta Delavrancea-Gibory, Tiberiu Niga) şi la arhitectura de calitate practicată în perioada comunistă, în ciuda opresiunii diletante a sistemului (Tiberiu Ricci, Horia Maicu, Mircea Alifanti, Alexandru Iotzu, Nicolae Cucu etc.) – pentru a nu numi decât pe unii dintre arhitecţii expoziţiei, în fugă – itinerarul nostru s-a transformat treptat într-o magistrală lecţie de proiectare de înalt nivel, descoperind cu acest prilej că exemplele sunt mult mai aproape de noi decât am putea crede. Totodată am aflat câte ceva despre resorturile secrete prin care arhitectura de excelenţă rezistă în ciuda presiunilor sociale şi politice, perpetuându-se discret, dar sigur.

O expoziţie de această factură nu poate fi decât in progress, cu va urma, într-o continuă căutare de date, organizare şi actualizare a informaţiei. De altfel, în ceea ce mă priveşte, am vrut-o ca pe un omagiu personal (modest, fireşte) adus valorilor arhitecturii româneşti şi eforturilor de perpetuare a lor în acest an cu nenumărate semnificaţii omagiale. O formă incipientă a expoziţiei a fost montată, de altfel, cu prilejul sărbătoririi de către Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”
din Bucureşti a 120 de ani de învăţământ de arhitectură (congresul ROCAD, mai 2012), iar parţial ea a mai fost prezentată până acum la Bruxelles (ICR)  şi Roma (Accademia di Romania). Mulţi oameni s-au implicat cu dăruire pentru ca această iniţiativă
să se finalizeze.

A enumera un colectiv de elaborare este un gest necesar, însă riscant, fiindcă sunt sigură că nu i-am putut prinde pe toţi aceia care ne-au ajutat. Le mulţumesc pe această cale, fie că se regăsesc sau nu în lista de mai jos:

Colectivul de realizare a expoziţiei bilingve (română, engleză) Arhitecţi Români Creatori de Patrimoniu (ianuarie-octombrie 2012):

Coordonare: prof. dr. arh. Cristina Olga Gociman;

Concept şi realizare expoziţie: dr. arh. Codina Duşoiu, arh. Mihaela Balan (Lazăr);

Concept grafic: dr. arh. Andra Panait;

Tehnoredactare – arhitecţi: Codina Duşoiu, Mihaela Balan (Lazăr), Ştefania Bobaru, Iulia Fălcuţă, Adelaida Oprea, Alexandra Stamate, studenţi-arhitecţi: Raluca Bratu, Alexandra Diaconu, Bianca Diaconu, Alexandra Dinu, Mihaela Dobra, Ana Mohonea, Elena Postu, Ştefan Prigoreanu, Laura Udrescu;

Fotografii – arhitecţi: Codina Duşoiu, Mihaela Balan (Lazăr), Raluca Diaconescu, studenţi-arhitecţi: Mihaela Dobra, Claudia Dulgheriu, Ana Mohonea, Mădălina Ion, Alexandra Păun, Alina Stan;

Documentare şi traduceri – arhitecţi: Codina Duşoiu, Mihaela Balan (Lazăr), Iulia Fălcuţă, Adelaida Oprea, studenţi-arhitecţi: Raluca Bratu, Alexandra Diaconu, Bianca Diaconu, Alexandra Dinu, Mihaela Dobra, Ana Mohonea, Elena Postu, Laura Udrescu;

Mulţumiri pentru documente şi informaţii puse la dispoziţie de arh. Romeo Belea, Mirela Duculescu, prof. dr. arh. Nicolae Lascu și Uniunea Arhitecților din România.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog