RDW

Arthur C. Danto – Transfigurarea locului comun. O filosofie a artei

Editura IDEA Design & Print, Colecția Balcon, Cluj, 2012

Iată o lucrare care soseşte, într-un fel, cu o dublă întârziere: mai întâi pentru că traducerea în limba română apare la 31 de ani distanţă faţă de versiunea iniţială. Apoi, pentru că însuşi originalul şi-a îngăduit o îndelungă gestaţie, ale cărui începuturi coincid cu „starea de intoxica-ţie filosofică” (după cum mărturiseşte chiar autorul), prilejuită de schimbarea de paradigmă artistică produsă de arta pop, şi al cărui orizont conceptual ne trimite chiar mai departe în timp, până la momentul avangardelor istorice. În cel de-al doilea caz avem de-a face cu o întârziere bine-venită: căci este scrisă la vârsta maturităţii filosofice a lui Arthur C. Danto, vârstă la care argumentele capătă maximă claritate şi precizie. În acelaşi timp, avem de-a face cu o lucrare care datorează imens condiţiilor de producţie ale artei ultimului secol, artă despre care Danto crede că a devenit conştientă de sine însăşi, devenind propria sa filosofie. O carte, deci, la fel de mult despre revoluţiile lumii artei, cât şi despre „sfârşitul istoriei artei”, care fără îndoială nu rezistă tentaţiilor unei teorii unificatoare. Danto se află în căutarea diferenţelor specifice, a ceea ce ar putea explica de acum evidenta injustiţie a artei contemporane, faptul că anumite obiecte pe care le descriem drept „artă” nu diferă din punctul de vedere al examenului perceptual de obiectele proximităţii noastre cotidiene. La fel de mult, ne întrebăm, împreună cu autorul, cum se face că cele dintâi împărtăşesc acelaşi statut ontologic cu, de exemplu, pânzele Renaşterii? Şi, dată fiind această stare de fapt, de ce nu suntem cu toţii artişti, deşi fiecare dintre noi am putea produce obiecte precum cele întâlnite adesea în spaţiile muzeelor şi galeriilor de artă?

(Vlad Morariu)

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog