RDW

[White…] Black…? Corbu’ (arhitectura cu lumină) – (II)

Saint Pierre, Firminy, Le Corbusier, ©Alexandru Crișan, 2011

[secvențe fragmentate]

Sub titlul White… Corbu’ (arhitectura cu lumină), în numărul 3 al revistei Arhitectura, era inițiat un demers vizual particular asupra lucrărilor lui Le Corbusier. Contrabalansând subiectul, partea a II-a, Black… Corbu’ (arhitectura cu lumină), ar fi permis reprezentarea antitetică a imaginilor prezentate în prima parte. Revenind asupra ultimei imagini care însoțea articolul, traforul de la Sainte Marie de la Tourette, remarcam tranziția între zona determinată de prezența albului intens și cea a negrului profund… o tranziție care transpune limitele spațiale, între spațiul exterior dominat de prezența luminii și cel interior determinat de prezența întunericului, a clarobscurului: „Întunericul parțial recompune elementele interioare prin accentuarea calității acestora de a absorbi lumina și reflecta propria luminozitate. Obiectele primesc pasiv lumina, devenind ele însele surse de lumină. Distincția dintre alb și negru rămâne oarecum imperceptibilă. Negrul absolut este elementul evidențiat de prezența albului intens”. Arhitectura cu lumină constituia, inițial, o contrareacție la evoluția societății contemporane incapabile de a mai percepe subtilul în favoarea aspectului strict formal. Elemente specifice unui limbaj erau traduse dincolo de apartenența raportată unui curent stilistic și reprezentarea rezultată din conformarea volumetrică.

A vorbi despre Le Corbusier și despre percepția obiectului arhitectural transpune a privi dincolo de imaginea generalizată, într-un spațiu individual, personalizat, cauzând o stare de atemporalitate… o senzație care frecvent poate fi transpusă la nivelul precepției graduale în cadrul parcurgerii temporale a spațiului cauzal conformat arhitectural. Atemporalitatea nu se măsoară… Câteodată de-a lungul acestui traseu, prestabilit sau direcționat, experimentezi sentimentul demiurgic al recompunerii spațiului interior. Percepția rezultă prin însumarea și suprapunerea asimilării elementelor. Deseori te poate surprinde acest lucru, ulterior, prin prisma rememorării senzațiilor cumulate. În această conjunctură, memoria și capacitatea de alăturare a secvențelor într-o ordine cronologică joacă un rol esențial… Fragmente constitutive ale unui întreg, reevaluate dincolo de aparența punctuală, creează iluzia unui obiect integru recompunând o scenă specifică. Fragmentele redefinesc limitele percepute a priori și, de cele mai multe ori, prin redirecționarea atenției, te determină să alegi un alt traseu, diferit de cel propus inițial.

Construcțiile arhitecturale semnate Le Corbusier generează adesea acest sentiment. Descoperirea și perceperea graduală a spațialității interioare a obiectului se transpun la nivel individual… De fiecare dată, invariabil, trebuie să te desprinzi de colectivul care descinde în descoperire pentru a experimenta particular fenomenul trăirii spațiului interior… Arhitectura te atrage, te seduce printr-un element care-ți focalizează atenția. Dincolo de receptarea informațională, gândurile sunt cele care te fac să zăbovești. Fragmentele, părți ale întregului, se completează reciproc, recompunând imaginile într-o secvențialitate asemănătoare cu cea a peliculei cinematografice… Un spațiu în care culorile se pierd, granulația se accentuează, transparența se estompează, transpunând în scenă greutatea materialului. Masivitatea remodelează sculptural spațiul perceptiv. Proiecțiile descompuse în tonuri de gri accentuează materialitatea ansamblului. Elementele (re)definesc un parcurs în care percepția spațială este mai mult o căutare de sine, ele constituie o reflexie a unei stări interioare.

Spațiul oniric este corelat percepției cinematografice prin transpunerea secvențială a planurilor asimilate gradual. Visul, proiecția simptomatică, traduce într-un mediu imaginar elementele preluate fragmentar din realitatea recognoscibilă. Clarobscurul devine mediatorul, cadrul referențial prin excelență care permite tranziția între două lumi: cea reprezentată de proiecția luminoasă și cea determinată de prezența negrului profund… Dar unde se produc visele? (unde iau naștere imaginile fantastice, proiecții ale spațiului interior individual? unde este delimitarea între spațialitatea interioară și cea cauzată de reprezentarea planului arhitectural?)… visele se produc în cadrul proiectat de fiecare dintre noi, în zona clarobscurului care echilibrează cantitatea de negru raportată fluxului luminos.
Negrul absolut este starea finală, fundalul în care elementele peliculei prind viață prin cursivitatea fluxului informațional… filmul.

Invariabil se creează conexiunea cu lumea proiectată a imaginilor statice, a reprezentărilor picturale. În căutarea negrului absolut, în zona de tranziție, găsim personajele împietrite în timp imaginate de Rembrandt sau pe cele ale lui Goya. Ele idealizează nefirescul estetizând urâtul… iubesc clarobscurul. Instantaneele fotografice ale personajelor care apar din întuneric (Sacrificiul lui Isaac, Sf. Matei și Îngerul, Convertirea în drumul spre Damasc etc.), ale celor reflectate (Narcissus) sau ale celor adormite (Cupid sau Moartea fecioarei) transpun lumea imaginată de Caravaggio în spațiul intermediar… între vis și realitate. Imaginile proiectate sunt fragmentele înghețate ale spațiului oniric, proiecții individuale transpunând o stare indusă, subliniind o limită perceptibilă.

Matisse, spre exemplu, folosea negrul ca o culoare a luminii, nu a întunericului. În Porte-Fenêtre à Collioure (1914) este subliniată ipostaza în care închiderea determinată de prezența întunericului reformulează aparent antitetic reprezentarea efectului luminii orbitoare. A privi în lumină transformă principiile percepției senzoriale. Contre-jour-ul având rezultat orbirea temporară recompune elementele cognoscibile proiectând imaginile deformate din lucrările lui Goya, siluetele imperceptibile. Circumstanțe similare le regăsim în cadrul percepției spațiale a obiectului de arhitectură, în interioarele propuse de Le Corbusier (La Tourette, Ronchamp) sau Luis Barragan (casa Barragan, Tecubaya). Pentru Luis Barragan, albul orbitor care transpare din exterior accentuează limita elementului arhitectural (închiderea, fereastra) efectul localizându-se punctual. Le Corbusier marcheză contre-jour-ul, efectul de orbire, în cadrul parcurgerii spațiului edificat… apropiat mai mult de imaginea propusă de Matisse. Limita, spațiu al trecerii, este marcată de prezența luminii negre (fereastra-ușă spre nava centrală, La Tourette), paradoxal nu de lumină solară corelată spațiului exterior. Siluetele percepute nu mai sunt contururi delimitate geometric
în lumină (caz Barragan), ci se desprind din fundal, tranzitând mediul la limita clarobscurului… similar personajelor lui Rembrandt sau Caravaggio. În conjunctura manipulării fluxului luminos, elementele cadrului arhitectural au abilitatea de a te transpune, prin efectele vizuale, într-o stare apropiată de vis, proiectând o imaginea fantastică. Capacitatea de a visa cu ochii deschiși, conexiunile, proiecțiile multiple definesc starea indusă în cadrul parcurgerii atemporale a spațiului.

Asimilarea imaginii cerului înstelat este un elementul distinct al proiecției spațiului oniric. Interiorul Bisericii Saint-Pierre (Firminy) preia secvențial elemente recognoscibile ale spațiului comun, făcând astfel apel la identitatea colectivă. Reprezentarea și transpunerea individuală cauzează pierderea spațialității receptate incipient, pierderea proporțiilor obiectului. În această reasimilare spațială a coordonatelor crește gradual confluența vocabularului viselor. Proiecția arhetipală este reluată ulterior la nivelul reprezentării formale de Jean Nouvel (în planul vertical, la Institut du monde arabe, prin intermediul filtrului perforat) sau Peter Zumthor (Kolumba Diocesan Museum) etc. Imaginea cerului înstelat este amplificată prin artificiul arhitectural al apropierii planului senzorial (planul înclinat)… Asimilarea identității este legată de apropierea reprezentării obiectului arhitectural prin intermediul elementelor comune, al detaliilor semnificative.

Interpretarea diferențiată a obiectului arhitectural prin percepția spațială conține valențe care transpun elementele specifice unui limbaj. Ce percepem dincolo de reprezentare? Poate… lumina este neagră.

Imaginile care însoțesc textul sunt realizate de arh. Alexandru Crișan și aparțin seriei White [arhitecturi cu lumină], prezentate în perioada 3-18 iunie a.c., la Cărturești, în cadrul expoziției de fotografie cu același nume, organizată de Ordinul Arhitecților din România – Filiala București, cu ocazia Anualei de Arhitectură, ediția a-X-a.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog