RDW

„În traducere, Fackelmann înseamnă «Bărbat Făclie»„

„Pentru o anumită generaţie de arhitecţi din Timişoara, «Vremea lui Fackelmann» a însemnat o etapă distinctă în evoluţia arhitecturii postbelice a oraşului, poate cea mai fructuoasă perioadă a acestei arhitecturi.

«Secolul lui Pericle», perioada de maximă înflorire a arhitecturii antice clasice greceşti, a durat aproape 50 de ani. La Timişoara, «Vremea lui Fackelmann», perioada în care arhitectul a fost activ profesional, a durat mai puţin de 20 de ani.

Hans Fackelmann a absolvit Facultatea de Arhitectură de la Bucureşti în anul 1958. În toamna anului 1978 a fost pensionat din cauza unei maladii grave. Nu împlinise 45 de ani. Pentru a analiza complet opera arhitecturală a lui Fackelmann ar trebui scrise, probabil, mai multe volume. Cei aproape 20 de ani au fost pentru istoria oraşului o perioadă scurtă. Pentru creaţia arhitectului, de la funcţionalismul geometric al Universităţii de Vest la formele rotunde, unduite, din interiorul sălii de concerte a Liceului de Muzică, şi de aici până la Biserica din Orşova, capodopera arhitectului, cei 20 de ani au însemnat o prodigioasă activitate de creaţie. Se mai poate pune întrebarea dacă nu cumva Biserica din Dumbrăviţa va fi fost capodopera lui Fackelmann. Ambele biserici au fost construite în timp ce la Bucureşti acestea erau demolate.

Lumea o vedem şi o înţelegem prin prisma experienţei proprii. Eu am studiat șase ani la Institutul de Arhitectură din Bucureşti. Un an şi jumătate, între februarie 1977 şi septembrie 1978, am fost asistentul arhitectului Fackelmann la Catedra de Arhitectură din cadrul Institutului Politehnic Timişoara. Ulterior, am fost 10 ani cadru didactic la Institutul de Arhitectură «Ion Mincu» din Bucureşti. Abia acolo am învăţat să preţuiesc cum se cuvine experienţa de la Timişoara. Şcoala de la Timişoara, marcată de activitatea mai multor personalităţi, printre care şi de cea a arhitectului Fackelmann, a reprezentat în realitate un laborator în care se experimenta, în cel mai nobil sens al cuvântului, arhitectura.

Pe tărâm profesional, Hans Fackelmann, Omul Făclie, a ars şi a luminat nu mai mult de 20 de ani!”

(Text scris în 2009, la 30 de ani de la dispariția apreciatului arhitect, atunci când s-a concretizat expoziția Hans Fackelmann și apariția cărții dedicate clădirii Universității de Vest.)

 

Comments are closed.

Powered by Jasper Roberts - Blog