RDW

’’AUGMENTED REALITY” în spații de tranziție (pasaje, ganguri, curți interioare) – Recuperarea patrimoniului cultural din Bucureşti

afis-masa-rotunda-Uar-FINAL

CE VREM

–       În întregul demers al proiectului se încearcă conştientizarea atât a publicului larg cât şi a comanditarilor asupra importanţei patrimoniului cultural material şi imaterial, prin aducerea operelor de artă în spaţiile ambientale şi arhitecturale bucureştene – pasaje, ganguri şi curţi interioare .

 

CE URMĂRIM

–       Se urmăreşte prin acest proiect, pe de o parte, crearea unor spaţii expoziţionale personalizate, dar şi umanizarea şi punerea în valoare a acestor zone de tranzit aflate la limita dintre public şi privat prin îmbinarea mai multor domenii conexe (arhitectură, pictură, noile media). Prin combinarea acestor mijloace încercăm să recreem identitatea unui Bucureşti pe care astăzi îl mai putem regăsi doar în paginile de jurnal sau în amintirea bunicilor noştri. Clădiri vechi, zone întregi care poartă o amprentă istorică, edificii ale unor instituţii de cultură, personalităţi care au marcat viaţa culturală bucureşteană, străzi cu poveşti, toate acestea au fost premisele studenţilor noştri atât în faza de cercetare cât şi în cea de materializare a proiectului. Este cu atât mai valoroasă această iniţiativă, cu cât ea a pornit de la ideea unor tineri cărora, nu numai că le pasă de oraşul în care trăiesc, ci şi-au făcut din acesta o meserie. Ei sunt convinşi că prin atitudine şi implicare pot determina o acţiune pozitivă.

 

–       De asemenea se încearcă iniţierea tinerilor artişti – studenţii de la arhitectură şi design în studiul patrimoniului cultural existent prin implicarea acestora într-un workshop de cercetare şi inventariere a spaţiilor de tranzit, precum şi realizarea unor arhive documentare fotografice şi artistice.

 

PÂNĂ ACUM

WORKSHOP

–       Proiectul cultural a demarat cu workshop-ul: „ INVESTIGAREA PATRIMONIULUI DIN BUCUREŞTI:       Spaţii de tranziţie: pasaje, ganguri, curţi interioare”.

 

–       Proiectul se finalizează prin câteva expoziţii ce urmăresc punerea în valoare a spaţiilor identificate într-o abordare arhitectural-scenografică ce are la bază atât metode tradiţionale de exprimare (fotografia şi pictura) cât şi utilizarea noilor media.

 

EXPOZIŢII DE O ZI

Expoziţiile de o zi  pe care dorim să le organizăm în curţi interioare sunt proiecte-happening care cuprind expunerea unei suite de panouri fotodocumentare referitoare la Bucureştiul vechi, 10 picturi şi o serie de proiecţii cu instantanee ale clădirilor istorice şi ale bucureştenilor epocilor trecute.

 

–       Expoziţiile, de câte o zi fiecare, vor avea loc la:

1.    28 octombrie 2013, ora 18:00, Hanul Solacolu, Cal. Moşilor

2.    30 octombrie 2013, ora 17:00, Muzeul Ţăranului Român

3.    7 noiembrie 2013, curtea interioară a Teatrului de  Comedie, ora 17:00

4.    Sediul Uniunii Arhitecţilor din România, vineri 8 noiembrie 2013, ora 14:00, expoziţie şi masă rotundă la care şi-au confirmat deja participarea:

conf. dr. Ioana Gabriela Beldiman – Universitatea Naţională de Arte Bucureşti

– Andrei Bîrsan – Preşedinte Asociaţia „Bucureştiul meu drag”

– Aurel Botez – Uniunea Naţională a Restauratorilor de Monumente Istorice

            – dr. arh. Viorica Curea – Preşedinte Uniunea Arhitecţilor din România

– dr. Virgil Ştefan Niţulescu – Director General Muzeul Naţional al Ţăranului Român

– prof. dr. Andrei Pippidi – Universitatea Bucureşti, Facultatea de istorie

– prof. dr. arh. Sorin Vasilescu – Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”

5.         Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”–

evenimentul va  avea loc la o dată pe care o vom comunica ulterior (săptămâna 11 – 16 noiembrie)

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog