RDW

Prima ediţie a Rigips Trophy România şi-a desemnat câştigătorii

Categoria Gips-carton - Auditorium Pallady

Categoria Gips-carton – Auditorium Pallady

Pe 12 decembrie a avut loc la Casa Vernescu gala de premiere a primei ediţii publice locale a Rigips Trophy România. În cele şase categorii de concurs au fost înscrise 23 de proiecte.  

Proiectele au fost evaluate conform criteriilor competiției internaționale (calitatea execuției, funcționalitatea și estetica, respectarea cerințelor tehnice și dezvoltarea soluțiilor cu adevărat inovatoare) de un juriu format din: Arh. Răzvan Barbeli, Ing. Vlad Florea, Prof. Dr. Ing. Ioan Paul, Conf. Dr. Arh. Radu Pană, Prof. Dr. Arh. Adrian Spirescu, Conf. Dr. Ing. Mariana Stan şi Arh. Dan Stănescu.

Pentru categoria „Ipsos” câştigător a fost desemnat Gara CFR, Piatra-Neamţ. Constructor: Pro Instal Srl. Piatra-Neamţ; Arhitect: Arh. Andrei Cristina, Iaşi; Dezvoltator: Ministerul Transportului.

Categoria „Clădiri Rezidenţiale” a fost câştigată de locuinţa unifamilială Black&White, localitatea Dumbrăviţa, jud. Timiş. Constructor: Parasite Studio, Arhitect: Wenczel Attila.

Pentru categoria „Soluţii pentru segmente speciale” câştigător a fost desemnat Şcoala Franceză, Bucureşti. Constructor: ACMS; Arhitect: Western Outdoor; Dezvoltator: Ambasada Franţei.

Pentru categoria „Inovaţie şi soluţii durabile” câştigătorul este Maternitatea Regina Maria, Bucureşti.

Constructor: Pora Construct; Dezvoltator: Fundaţia Regina Maria.

Promenada Mall, Bucureşti a câştigat categoria „Soluţii mixte”. Constructor: Antreprenor general Strabag – subcontractori finisaje Dani Lev International şi Adma Group; Arhitect: B23T; Dezvoltator: Floreasca City Center SRL.

Pentru categoria „Gips-carton” câştigătorul este Auditorium Pallady, Bucureşti.

Constructor: Consstar Construct SRL; Arhitect: FM Design SRL – Arh. Floriana Mihaescu; Dezvoltator: Camera Notarilor Publici.

 

Despre Saint-Gobain:

„Compagnie de Saint-Gobain” a fost fondată în 1665, la iniţiativa lui Jean Louis Colbert, ministrul de finanţe al lui Ludovic al XIV-lea, fiind astăzi unul dintre primele 100 grupuri industriale din lume.

Grupul Saint-Gobain, lider mondial în domeniul Habitat-ului şi al materialelor de construcţii, cu o cifră de afaceri de peste 42 miliarde de euro în 2011, este prezent în peste 64 de ţări, unde operează cu peste 190,000 de angajaţi. Saint-Gobain cercetează, dezvoltă şi oferă soluţii inovatoare apte să ofere cel mai bun răspuns provocărilor critice ale prezentului şi viitorului acestui vast domeniu.

În România, Saint-Gobain grupează cinci societăţi (Saint-Gobain Construction Products cu diviziile Isover, PAM, Rigips şi Weber, Saint-Gobain Glass România, Saint-Gobain Abrazivi, MTI Impex Braşov şi Brodrene Dahl) cu circa 1,000 de angajaţi şi operează 11 unităţi de producţie în şase situri industriale localizate în Braşov, Brăneşti, Călăraşi, Ploieşti, Satu-Mare şi Turda.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog