RDW

Proiecte finanțate de UAR din fondul „timbrul arhitecturii” în anul 2013 – Zid. Piatră. Lemn. Biserici și case din nordul Olteniei

zid

Echipa:

concept editorial, text, fotografie:

Dan Vezentan

Luiza Zamora

traducere ro/en:

Olivia Safer

graphic design:

Corina Gabriela Duma

 

Proiectul a apărut cu sprijinul Uniunii Arhitecților și al Ordinului Arhitecților din România din Taxa „Timbrul  Arhitecturii”, cu suportul West Group Architecture și al Piraeus Bank.

 

Zid. Ctitorii mărunte din nordul Olteniei este cel mai recent album de arhitectură dintr-o serie editorială începută în 2010 de către Asociația 37.  Aceasta a fost concepută pentru a ilustra importantul patrimoniu al acestei regiuni și pentru a contribui la mai buna sa cunoaștere. Deși zona are cele mai multe biserici de lemn din țară, cele mai multe cule ori bolnițe, aceste realități erau cunoscute doar istoricilor de artă sau de arhitectură și mai puțin publicului nespecializat familiarizat, mai ales, cu monumente din regiunile cele mai cunoscute ale țării: Maramureș, Bucovina, Transilvania. Lipsa de recunoaștere a contribuției pe care patrimoniul Olteniei o are la istoria arhitecturii românești, specificul acestuia și mai ales valoarea sa ne-au determinat să creăm o serie editorială care să îl ilustreze pe larg. Aceasta a fost concepută în trei secvențe, cu un concept bazat pe o adordare inedită în prezentarea fiecărei categorii de monumente și care pune în evidență detaliile specifice. Fiecare album urmează structura comună, bazată pe trei secțiuni – În afară, Înăuntru, Distruse. Surpate. Neglijate. Partea introductivă cuprinde o Mărturisire despre fiecare proiect și o culegere de Fapte. Fragmente. Frânturi ce reconstituie un fundal istoric, social sau cultural al epocii (secolele XVIII-XIX).

Lemn. Biserici din nordul Olteniei a fost primul album al seriei, apărut în 2010. Chiar dacă aici se găsesc cele mai multe biserici de lemn din țară, din cauza aspectului lor puțin impresionant comparativ cu cele din Maramureș, acestea au rămas în afara interesului editorial sau turistic. Fără să fie impresionante prin dimensiuni sau prin evenimente excepționale, discretele biserci de lemn ale Olteniei impresionează prin detaliile lor constructive, prin pictura lor pe pânză, pe grund sau direct pe lemn, uneori prin asemănarea izbitoare cu casa obișnuită a săteanului.

La doi ani după apariția acestui album i-a urmat al doilea, Piatră. Case tradiționale din nordul Olteniei, menit să pună în valoare moștenirea lăsată de acestea în arhitectura civilă. Imaginea satului de sub munte, răsfirat și apoi adunat întru civilizare, își găsea firescul în alăturarea de case joase, case înalte, cule și conace, în ulițele șerpuitoare cu fântâni și troițe, în siliștile slobode, în pometurile nobile și în zumzetul său de oameni și mici viețuitoare.

Zid. Ctitorii mărunte din nordul Olteniei încheie seria prin ilustrarea bisericilor de zid răspândite în satele de vale și de deal și întregește, sperăm, imaginea unei regiuni care merită mai multă recunoaștere pentru aportul său în istoria arhitecturii și artei românești.

Nu sunt doar bisericile de mir ale secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, ci și bisercile mănăstirilor mici, ale bolnițelor construite acum sau în secolele precedente, dar care au fost abia acum pictate ori li s-au adăugat un pridvor sau o turlă. Exemplificarea celei mai prolifice perioade ctitoricești din istoria artei românești începe cu tradiționalele biserici brâncovenești de la începutul secolului al XVIII-lea, ocolind voit marile ansambluri ale perioadei, și continuă cu multele și măruntele biserici de sat, de schit, de mănăstiri sau de bolniță. Nu am descris exhaustiv programele iconografice, ci am semnalat doar scenele care au îmbogățit pictura în această perioadă sau care au o sintaxă particulară. Structura albumului este comună celor precedente, iar capitolele încearcă să descrie monumentele prin detalii de arhitectură și pictură, mai ales, de la exterior către interior. Arhiva de biserici este cu mult mai mare decât au putut paginile acestui album să cuprindă, selecția operată, dincolo de subiectivitatea inerentă, a mizat mai mult pe atmosferă și pe frânturi de monumente decât pe descriere și inventariere.

Catalogată decadentă, lipsită de somptuozitate, noua arhitectură seamănă în definitiv cu cei care au ctitorit-o, oameni care își depășesc acum condiția, care se vor altfel decât cei din rândul cărora s-au desprins și care își doresc să recupereze chiar și doar prin actul ctitoriei distanța dintre ei și promotorii artei aulice. Fără îndoială că fiecare epocă își are emergenții săi, dar această perioadă în care medievalul târziu se îngemănează cu modernul timid, în care dualitatea artei aducea laolaltă iconografia consacrată alături de scene inedite care îmbracă biserica, a excelat prin numărul de noi zidiri la care moșneanul, preotul satului, micul dregător, monahul și, uneori, boierul sau episcopul se asociază la ctitorie întocmai ca la bisericile de lemn, numeroase la rându-le în această perioadă. Căci indicatorul social cel mai vizibil și care asigură locul în eternitate chiar înainte de Judecata de Apoi este actul de întemeiere a unui lăcaș, care în această perioadă perpetuează simplificat tradiția și lasă loc inovației. Este surprinzătoare și nu pe deplin lămurită explozia de noi biserici de lemn sau de zid care jalonează cele două secole deloc liniștite ori prielnice, ca și cum până atunci starea a treia nu ar fi avut lăcășuri de închinăciune în fiecare sat sau cătun, cum se întâmplă de-acum. Chiar și pictura își traduce conținutul, scenele devin lizibile de la înălțimea credinciosului, căci nici înălțimea bisericii nu mai este de necuprins, nici scenele nu se mai așază pe multe registre, ci își esențializează conținutul. Cu toate acestea, semnificația teologică a programelor depășește adesea puterea de înțelegere a credinciosului obișnuit, dacă nu chiar și pe a celor cu osteneala cărora s-a construit lăcașul. Bineînțeles, cu notabile excepții, mai ales în cazul bisericilor de mir ridicate de monahi sau ierei.

Adevărata menire a acestei întreprinderi de trei ani a fost împărtășirea celor văzute, invitarea călătorului curios să se piardă pe acești submunți și păstrarea acestor mari și mici monumente măcar în memoria digitală.

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog