RDW

Desenul în arhitectură. Trasarea de linii în jurul unor idei

„Desenul este un gest expresiv care beneficiază de avantajul permanenţei.”

Henri Matisse
Arhitectul implicat în procesul de creaţie îşi dezvoltă un limbaj vizual figurativ propriu. Acest univers personal este alcătuit din însemnări, schiţe preliminare, detalii, fotografii şi planuri – unelte indispensabile celui înzestrat cu talent şi fantezie.

Desenul de arhitectură nu este ilustrativ. El constituie mijlocul principal de exprimare a gândirii vizuale, anticipând, totodată, forma finală a proiectului. În urma acestui proces, ideile arhitectului prind formă.

Desenul înseamnă comunicare, deoarece artistul foloseşte un anumit limbaj pentru a-şi promova ideile. Acest cod grafic este alcătuit dintr-un alfabet şi o „gramatică” universal acceptate. Arhitectul recurge atât la formulări grafice convenţionale, cât şi la modalităţi proprii de exprimare, dobândite pe parcursul evoluţiei sale profesionale. Desenul de mână reflectă moduri de gândire şi trăire, fiind sincer, direct şi personal.

Reprezentarea de arhitectură a creat o adevărată cultură a imaginii, supusă unei permanente reinterpretări, adevărată oglindă între realitate şi fantezie.

Desen, schiţă, crochiu

Reprezentarea grafică a impus ca termen general cuvântul desen. Schiţa şi crochiul indică îndeosebi tehnici grafice specifice. Schiţa conţine puţine detalii, precizia şi acurateţea sunt relative, constituind un stadiu preliminar desenului elaborat. Schiţa poate însemna şi reprezentarea tridimensională digitală, în manieră „wire-frame”, a unui obiect.

Arhitecţii elaborează schiţe pe întreaga durată a procesului de creaţie, dar şi pentru a putea comunica mai uşor cu propriii colegi sau cu clienţii.

Executarea unui desen implică trasarea de linii, folosindu-se tehnici, metode şi mijloace diferite, specifice fiecărei epoci istorice. Linia sugerează mişcare, fiind rezultatul acţiunii mâinii, actul desenului însemnând trăire, gândire, intimitate şi individualitate. Desenele de arhitectură nu sunt întotdeauna foarte frumoase, valoarea lor depinzând de calitatea informaţiei pe care o conţin, şi nu atât de aspect.

Este demn de remarcat faptul că, de-a lungul timpului, arhitecţii recurg deseori la idei, soluţii şi abordări asemănătoare, fără ca între ei să existe legături culturale, istorice sau geografice. Prezenţa similarităţii este atribuită acelor logici şi filosofii pe care orice arhitect le dezvoltă în etapele procesului desenului.

Un timp al primenirilor

Atunci când calculatoarele au devenit foarte populare, a fost limpede, chiar şi pentru cei mai sceptici, că trăim o perioadă marcată de nelinişte şi schimbări rapide. Pentru că fiecare descoperire tehnologică este însoţită de un nou mod de a gândi şi de a percepe lumea, a existat un început dominat de reticenţă pornită din conservatorism, pentru ca ulterior, în arhitectură, să fie exploatate din plin beneficiile tehnologiei digitale. Mai mult, dacă în perioada de pionierat computerul părea o alternativă, acum viaţa fără el a devenit de neconceput. Aceste „maşinării infernale” au afectat nu numai felul în care percepem desenul în arhitectură, dar şi modul în care el este aplicat.

Implementarea tehnologiei digitale în proiectarea de arhitectură a presupus încercări şi experimente laborioase, limitate, iniţial, la desenul în două dimensiuni. Astăzi a devenit comună reprezentarea tridimensională, în imagini de calitate fotografică ridicată sau în animaţii veridice, a unor construcţii inexistente, aflate doar la stadiul de proiect.

Cu toţii am constatat, cu uimire, cât de mult au evoluat lucrurile în ultimii ani în privinţa reprezentărilor de arhitectură. Dacă la debutul lor acestea apăreau ca nişte desene naive, pline de stângăcii, acum o parte dintre ele pot constitui veritabile lucrări de artă, demne de a fi expuse în muzeele lumii.

Desenul digital

Apariţia tehnologiilor digitale generate de introducerea şi folosirea computerelor a făcut posibilă realizarea unei game foarte întinse de forme bidimensionale sau tridimensionale complexe, crearea de reprezentări şi simulări destinate studiului şi proiectării de arhitectură.

Prezent în arhitectură de peste două decenii, desenul digital a impulsionat evoluţia reprezentării perspectivelor, influenţând felul în care ele sunt realizate, prezentate şi totodată percepute. Există programe cu ajutorul cărora pot fi construite, într-un timp relativ scurt, perspective de calitate şi complexitate remarcabile. Obiectivul zămislit în spaţiul virtual poate fi, practic, redat din orice unghi, iar perspectivele pot fi pe tablou vertical sau oblic, la unul, două sau trei puncte de fugă.

Fotorealismul este o formă de reprezentare digitală a perspectivei de arhitectură care are calităţi apropiate de cea a fotografiei. Aceste realizări surprind obiectivele tridimensionale într-o manieră realistă, prin care volumele, materialele, lumina, umbrele, anturajul şi atmosfera sunt redate astfel încât să reproducă realitatea cât mai fidel. Fotorealismul câştigă tot mai mult teren în detrimentul reprezentărilor tradiţionale, pentru că astfel spaţiul proiectat poate fi explorat vizual înainte de a fi construit propriu-zis.

Reprezentarea digitală a arhitecturii constituie termenul generic atribuit lucrărilor şi activităţilor care promovează, utilizează şi aplică tehnologia digitală în domeniul arhitecturii. Impactul noilor tehnologii este revoluţionar şi se reflectă atât în procesul creativ, cât şi în tehnicile şi metodele legate de reprezentarea de arhitectură. Tehnologia digitală a schimbat practicile tradiţionale şi a introdus aşa-numita proiectare asistată de calculator. Au fost create astfel noi modalităţi de exprimare artistică dar, totodată, a apărut şi posibilitatea standardizării, uneori excesivă, în procesul de proiectare, aspecte care au condus la dezbateri aprinse privitoare la însuşi rolul şi contribuţia arhitectului în era digitală.

Desenul obţinut cu ajutorul computerului implică un proces grafic care permite studiul şi simularea spaţiilor proiectate ca şi cum ele ar fi reale. Prin modificarea geometriei, a cromaticii, a materialelor, a condiţiilor de lumină şi a unghiurilor sub care sunt privite, obiectele 3D pot căpăta proprietăţi aparte, greu de imaginat în urmă cu o generaţie. Planurile, vederile şi secţiunile realizate prin metode academice tradiţionale pot fi înlocuite cu succes de reprezentări complexe şi dinamice.

CAD

Mediul CAD oferă posibilităţi impresionante în desenul realizat în două şi trei dimensiuni. El constituie o unealtă extrem de preţioasă nu numai în construcţii şi arhitectură, dar şi în industriile de automobile, navale sau aerospaţiale. Totodată, acesta este folosit la realizarea animaţiilor şi a efectelor speciale, cu aplicaţii majore în cinematografie şi publicitate.

Proiectarea asistată de calculator este aplicată în aproape toate birourile de arhitectură din lume, fiind folosită la elaborarea tuturor genurilor de proiecte, de orice anvergură: construcţii rezidenţiale, clădiri de birouri, spaţii comerciale, spitale, clădiri industriale, studii urbanistice. Utilitatea, eficienţa şi anvergura proiectării asistate de calculator sunt atât de mari încât autorul acestor rânduri s-a folosit de binefacerile ei pentru a realiza chiar şi sigle sau a pagina integral cărţile sale. Programele care lucrează în trei dimensiuni oferă libertate şi posibilităţi depline pentru construirea suprafeţelor şi a volumelor prin operaţii ce vizează forme complexe, extrudarea unor contururi închise, adăugarea sau extragerea unor părţi din volumele deja existente. Obiectul poate fi rotit, privit de la orice distanţă sau din oricare direcţie, în ferestre diferite care funcţionează simultan în ecranul monitorului, iar rezultatul poate fi printat pentru a fi verificat sau fişierul transmis colaboratorilor ori clienţilor. La acest stadiu, desenul va arăta precum perspectivele geometrizate, obţinute în maniera clasică a desenului tehnic, alcătuite din linii clare, care înfăţişează conturul şi elementele faţadelor clădirii.

Modelare 3D

Comparativ cu machetele realizate prin metode tradiţionale, avantajul major al modelării 3D constă în faptul că obiectivul de arhitectură poate fi modificat în timp relativ scurt, prin intervenţii punctuale, fără să necesite reluarea întregului proces. Odată construit, modelul poate fi pus în evidenţă atât din exterior, cât şi din interior, din orice unghi, ceea ce echivalează cu obţinerea unei game nelimitate de perspective la unul, două, trei puncte de fugă sau axonometrii. Totodată, rezultatul obţinut este cu atât mai veridic şi mai rafinat, cu cât modelul construit deţine cât mai multe detalii, sporindu-i calităţile realiste.

Având tehnologia digitală la îndemână, toţi cei implicaţi în procesul de concepţie şi decizie al unui proiect de arhitectură pot simula, în imagini statice de sinteză sau în maniere dinamice, multiple variante ale spaţiului propus, astfel încât rezultatul să fie cât mai apropiat de posibilităţile, nevoile şi convingerile acestora. Se formează astfel un soi de interacţiune între arhitect, colaboratori şi clienţi pentru că deciziile pot fi aplicate şi vizualizate imediat, scurtând considerabil timpul alocat unui studiu de arhitectură.

Reprezentări digitale

Entităţile construite tridimensional conţin atât caracteristici care definesc geometria acestora, cât şi proprietăţi legate de culoare şi textură. Generalizând puţin, putem spune că, prin procesul randării, calculatorul „fotografiază” ansamblul tridimensional, oferindu-ne, în final, o imagine cu dimensiuni şi rezoluţie lesne de stabilit.

Imaginile dobândite prin randare sunt folosite în etapele proiectării de arhitectură ca reprezentări adresate clienţilor, colaboratorilor sau destinate popularizării obiectivului. Randările pot juca un rol experimental, pentru că permit orice gen de intervenţii în volumetria, estetica şi funcţionalitatea proiectului încă din faza în care se află pe masa de lucru, iar ideile nu au fost finalizate.

Aplicaţiile randărilor de arhitectură sunt multiple. Imagini fotorealiste ale viitoarelor construcţii pot fi incluse în fotografii ale sitului existent, pentru a se studia impactul estetic şi funcţional exercitat asupra sa. Reprezentările digitale sunt extrem de preţioase în cazul unor intervenţii care vizează, de pildă, renovarea sau restaurarea unor obiective de arhitectură, pentru că pot fi propuse mai multe variante de materiale sau culoare. Nu în ultimul rând, randările asigură suportul necesar destinat studiilor urbanistice privind prezenţa culoarelor de vizibilitate sau efectele umbririi aparţinând unui ansamblu construit.

Reprezentările digitale au devenit foarte populare în ultima perioadă, însă există voci pesimiste care susţin că ele constituie doar simple producţii ale noilor tehnologii. Am convingerea că lucrurile stau cu totul diferit, că o analiză corectă presupune aprofundarea sensurilor. Probabil că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, instrumentele de desen digital le vor înlocui pe cele tradiţionale. Pe de altă parte, era digitală va atinge un nivel atât de înalt încât singurele limite vor fi cele impuse de potenţialul fiecăruia dintre noi de a visa.

Cărţile desenului în arhitectură

Exemplele prezentate în cărţile „Desenul în arhitectură”, „Desenul perspectivei în arhitectură” şi „Desenul digital în arhitectură” prezintă abordări personale asupra desenului.

Materialul eclectic a fost acumulat pe parcursul multor ani de activitate, fiind ales astfel încât să reflecte o gamă cât mai largă de preocupări. Exemplificările din perioade istorice şi spaţii geografice diferite arată că desenul poate fi local, dar şi global, că acesta constituie rodul condiţiilor de moment sau că are anvergură universală. În ciuda noilor abordări şi tendinţe generate de schimbările de ordin tehnologic, consider că importanţa desenului a rămas, de la egipteni, greci şi romani, până la noi, în linii mari, aceeaşi.

Epilog

Se spune că un desen realizat digital poate fi privit, însă nu poate fi simţit. Gesturile prin care trasăm linii pe hârtie imprimă desenului de mână gradul de personalizare şi expresivitate pe care computerul, cel puţin deocamdată, nu reuşeşte să o facă. Sunt interesante rezultatele unor analize care arată că marea majoritate a arhitecţilor contemporani realizează schiţele preliminare în maniera tradiţională, de mână, deşi folosesc avantajele introducerii tehnologiei digitale în etapele procesului de proiectare.

Există destule păreri care consideră era digitală doar o tendinţă trecătoare, o modă. Contrar acestora, cred că asistăm la schimbări profunde, de structură, la redefinirea metodelor de proiectare şi a percepţiei spaţiale. Privind către viitor, am convingerea că acţiunile noastre şi efectele lor au caracter de pionierat, că suntem exploratori, participanţi, dar şi martori la ceea ce numim revoluţia digitală în stadiul său incipient.

Era digitală marchează începutul unei noi perioade şi impune noi concepte, principii, teorii şi abordări. Dezvoltarea sa va influenţa profund nu numai desenul în arhitectură, ci întregul sistem de valori al umanităţii.

 

 

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog