RDW

Participarea României la cea de-a 14-a Expoziţie Internaţională de Arhitectură – la Biennale di Venezia

bienala-de-la-venetia

Comisar: Monica Morariu

Vicecomisari: Alexandru Damian, Bogdan Tofan

România participă la cea de-a 14-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură – la Biennale di Venezia, cu două proiecte expoziţionale: Site Under Construction, ce urmează a fi prezentat în Pavilionul României din Giardini della Biennale şi Exploring identity_the nomad archives, prezentat în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Site Under Construction

Autori: Mihai Sima, Andreea Iancu, Raluca Sabău, Stejara Timiș, Anca Trestian

Curator: Mihai Sima

Colaboratori: Arhiva Naţională de Filme; Centrul Naţional al Cinematografiei; Sahia; regizori independenţi Paula Oneț & Manuela Marcovici; fotografi: Ioana Cîrlig şi Marian Raica (Post-industrial Stories); Tudor Petre (design de sunet); Cosult Construct – Sibiu; Oraşul Memorabil (Memorable City project) – Braşov, Loredana Brumă (Rhabillage Association), Alice Stoicescu (design grafic)

Locaţie: Pavilionul României din Giardini della Biennale

Vernisaj: Vineri, 6 iunie 2014, ora 15.15

Însuşirea modernismului, în contextul est – european, a fost divergentă şi corelată evenimentelor socio-politice tumultoase şi contradictorii. Spaţiul urban a suferit destructurări successive provocate de inserţiile industriale masive, cu consecinţe directe la nivel urban – demographic.

În acest context, Pavilionul României din acest an, aduce în centrul discuţiei arhitectura industrială, ca generator al modernităţii. Proiectul propune crearea unui traseu iniţiatic pornind de la industrializarea interbelică şi socialistă şi ajungând la vidurile urbane post – industriale. Gloria şi vidul, trecutul şi prezentul sunt puse în oglindă şi propuse contemplării, conştientizării şi reaproprierii. Odată cu dezafectarea industriei, resturile rămase au devenit ruine moderne urbane, eliberate de conţinut, lipsite de utilitate, care au lăsat în urma lor un peisaj periferic tulburător şi dezolant.

Întregul spaţiu al pavilionului reflectă mega – spaţiul oraşului contemporan, acesta fiind un black box imperceptibil, fără contur. În trama oraşului sunt conţinute trei insule urbane, animate prin proiecţii video, secvenţial – cinematografice, din trecutul industrial. Aceste insule, care amintesc de zonele tarkovskiene, condensează în interiorul lor un univers atipic. În interiorul insulelor, pătrundem într-un alt tip de spaţiu, în vidul prezentului post – industrial. Prezentul este personificat printr-un turn al luminii, o imagine analogic – industrială, cu trimitere la silueta turnurilor de răcire, elansate spre infinit. Turnurile sunt spaţii ale visării, ale experienţei personale, pure, fără condiţionări sau stimuli exteriori. Spaţiul expoziţional creat este flexibil, având o dublă semnificaţie interioară compoziţională, un mixaj antagonic şi sensorial creat prin rapoartele de opoziţie dintre întuneric şi lumină, zgomot şi linişte.

Exploring identity_the nomad archives

Autori: Emil Ivănescu, Laura Iosub, Olivia Zahalca, Carmen Tănase, Loredana Mihali, Marius Danciu

Curator: Emil Ivănescu

Asistenţi curator: Laura Iosub, Carmen Tănase, Marius Danciu

Colaboratori: Elvira Pietrobon, Eliza Culea, Vlad Mitea, Alexandra Lăzărescu, Ema Bogoi, leana Săvescu

Locaţie: Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Vernisaj: Vineri, 6 iunie 2014, ora 18.30

Arhiva nomadă este o metaforă a arhitectului nomad şi global care activează oriunde în lume, dar care poartă cu sine arhive de arhitectură subiective ce îmbină istoria cu prezentul, sentimentele moderne cu melancolia tradiţionalistă. Între un discurs oficial şi unul involuntar despre identitate, arhitectul încearcă să prezinte toate aceste procese de identitate. Modernitatea ca identitate exprimă începuturile unei culturi sincronice cu propriul timp. Între tradiţionalism şi avangardă, orient şi occident, modernismul român este, înainte de toate, un experiment identitar, un fenomen epidermic. Cercetarea propune două argumente interconectate: unul dintre pavilionale naţionale ca proces oficial de identitate, şi un al doilea despre trans – arhitecturile ca metodă de suspendare şi depăşire a identităţii. Sursa de cercetare este Arhiva Română a Presei de Arhitectură, din 1906 până în zilele noastre. Instalaţiile sunt dedicate lui Nicolae Iorga, umanistul tradiţionalist căruia i se datorează Pavilionul României din Giardini, şi lui Tristan Tzara, fondatorul mişcării de avangardă dadaiste, care definesc cultura din diasporă. Atât tradiţiile cât şi avangarda creează o panoramă completă a modernismului românesc, pe întreg parcursul secolului al XX-lea. Pentru a ilustra mai bine povestea, invităm vizitatorii să se supună experimentului de neuroarhitectură în interioarul pavilionului: cât de tradiţionalist şi cât de modernist este creierul dumneavoastră – un performance atât ironic, cât şi ştiinţific.

Organizatori:

Ministerul Culturii

Ministerul Afacerilor Externe

Institutul Cultural Român

Uniunea Arhitecţilor din România

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la veneţia

The Union of Architects of Romania

Finanţatori: 

Ministerul Culturii

Institutul Cultural Român

Pentru detalii ulterioare cu privire la proiecte, vă rugăm contactaţi:

Stejara Timiș : stejara.timis@gmail.com; tel :0033620700406 (proiect Site Under Construction)

Loredana Mihali: lolodana_007@yahoo.com; tel :004 0745 515 389 (proiect Exploring identity_the nomad archives)

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog