RDW

Câteva cuvinte şi despre educaţie sau „Aici a locuit Spiru Haret”… dar nu în clădirea aceasta 1

Imaginea 1 Spaţiu de lucru în locuinţa lui Spiru Haret, clădire ce s-a aflat până de curând în Bucureşti, pe strada General Gheorghe Manu, la numărul 7. Extras din Orăscu 1976 f.n.

Imaginea 1 Spaţiu de lucru în locuinţa lui Spiru Haret, clădire ce s-a aflat până de curând în Bucureşti, pe strada General Gheorghe Manu, la numărul 7. Extras din Orăscu 1976 f.n.

„Acea şcoală particulară a fost oficializată ca învăţământ de stat, sub denumirea de Şcoala Naţională de Arhitectură… prin reforma învăţământului iniţiată de ministrul Spiru Haret, în decembrie 1897.”

Extras din istoricul Universităţii de Arhitectură
şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti2

În anul 1941 Societatea Arhitecţilor Români celebra o jumătate de veac de la înfiinţare, un moment potrivit pentru priviri retrospective precum cea publicată de I. D. Enescu în numărul jubiliar al revistei Arhitectura. Acest bilanţ începe cu un capitol dedicat monumentelor istorice care este urmat de cel care abordează învăţământul de arhitectură, succesiune care indică, foarte probabil, importanţa acordată, cel puţin pe atunci, ace-stor două subiecte. Despre educaţia de profil aflăm cu această ocazie că, după un debut dificil în anul 1863, în calitate de secţie a Şcolii de Arte Frumoase, secţie care însă mai degrabă nu a funcţionat, precum şi după o tentativă nereuşită de (re)constituire ca parte a Facultăţii de Ştiinţe, în 1872, breasla însăşi şi-a asumat misiunea, fondând în 1892 o instituţie particulară, activă până în 1897. Atunci „…ministru al Instrucţiunii fiind
Spiru Haret, s’a hotărât (1897) reînfiinţarea secţiei de arhitectură pe lângă şcoala de Bellearte… Luând fiinţă ca şcoală de Stat, şcoala Societăţii nu mai avea rost, elevii acesteia trecând la şcoala Statului. […] Curând însă şcoala s’a separat… ca Şcoală Superioară de Arhitectură … (1904)”3 – anul 1904 fiind ultimul din al doilea mandat al aceluiaşi Spiru Haret4.

În mod evident, deci, Spiru Haret a sprijinit în mod consi–stent formarea în ţară a arhitecţilor. Și cum era şi este cunoscut faptul că omul de ştiinţă, dar şi ministrul lucra acasă5, nu ar trebui să fie dificil să ne imaginăm cum hotărârile vitale în acest sens au fost luate în încăperea a cărei fotografie de epocă (imaginea 1) s-a păstrat pentru posteritate. Aici, la anumite ore, şefii de serviciu aduceau documentele şi tot aici Spiru Haret a redactat numeroasele sale decizii şi circulare, multe fiind redactate de el însuşi6. De ce să nu se fi numărat printre acestea şi cea sau cele prin care a luat practic naştere învăţământul de arhitectură din România modernă şi contemporană?

Clădirea despre care este vorba (imaginile 2 şi 3) fusese comandată de Spiru Haret care, în anul 1888, în data de 3 august7, a semnat cererea de eliberare a autorizaţiei de construcţii pentru parcela sa din strada Verde (denumirea din epocă a actualei străzi General Gheorghe Manu) fără număr (încă; ulterior 5, în final 7). Solicitarea – însoţită de un proiect care, din păcate, nu a fost identificat – a fost aprobată pe 9 august 18888 pentru un edificiu nou şi anume o locuinţă cu două niveluri, realizată din zidărie de cărămidă şi cu învelitoare din tablă. Având în vedere faptul că Spiru Haret primise de la Creditul Funciar Urban un împrumut consistent, şantierul trebuie să se fi deschis de îndată, pentru a se încheia, în conformitate cu informaţiile din literatura secundară, în 1890. Cert este faptul că în planul istoric al oraşului Bucureşti, elaborat în intervalul de timp definit de anii 1895 şi 1899, clădirea este reprezentată cu amprenta la sol menţinută până de curând şi că în planul din 1911 imobilul era trecut în continuare ca proprietate a lui Spiru Haret. Acesta s-a stins din viaţă în anul 1912, iar funeraliile sale, desfăşurate în aceeaşi locuinţă, au adus în strada General Gheorghe Manu o parte din personalităţile care îl vizitaseră acolo și în timpul vieţii. După acest eveniment trist, imobilul i-a rămas Anei Haret (imaginea . 4), care încă îl mai locuia în 1932, păstrând cu grijă tot ceea ce rămăsese de la soţul ei9.

Arhitectul căruia i-a fost beneficiar Spiru Haret nu este cunoscut, dar acesta trebuie să fi fost familiarizat cu arhitectura neoclasică, prezentă în proporţii şi în principiile de compoziţie majoră ale elevaţiilor, care era evidenţiată (şi nu atenuată) prin volumetria şi cele câteva elemente de lexic decorativ neobaroce, precum oglinda de stucatură din faţada orientată spre stradă şi ornamentul din axul laturii superioare a ferestrei estice din cea dispusă spre curte (imaginile 2 şi 3). Partea de reprezentare a spaţiului interior (imaginile 5-8) se înscria în mod coerent în aceeaşi orientare stilistică specifică istorismului, până la începutul secolului al XXI-lea, adică la mai bine de un veac de la concepţia şi execuţia iniţiale ale edificiului, păstrându-se chiar şi componente supuse uzurii intense (imaginea 9).

Interesant este şi faptul că, într-o oarecare măsură, structurarea spaţiului interior, vizibilă în planuri (imaginea 10) şi în faptul că aripa secundară cuprinde, în aceeaşi înălţime totală cât cea a celei principale, trei niveluri supraterane în loc de numai două (imaginea 11), reprezintă o variaţiune rar materializată a unui tip de locuinţă extrem de frecvent în Bucureşti; este vorba despre genul de clădire format dintr-un corp principal, dezvoltat ca parter şi care are un hol generos, ce permite accesul în încăperile care îl flanchează, de obicei câte două pe fiecare latură, şi o aripă secundară, destinată spaţiilor anexe şi conexe, ades format din parter şi un etaj cu înălţimi libere (evident) mai reduse10. Desigur, variaţiunea pe (această) temă constituită de locuinţa lui Spiru Haret a fost posibilă şi datorită faptului că imobilul respectiv dispune de o parcelă sensibil mai amplă decât cele care se încadrează în tipul de bază. În acest context trebuie menţionată şi grădina care, iniţial, a ocupat cea mai mare parte a lotului, fiind reprezentată atât în planul istoric al oraşului elaborat în perioada 1895-1899, cât şi în cel care datează din 1911. Din aceste motive se poate presupune faptul că, dincolo de dimensiunile ei ample, această grădină avea un caracter de reprezentare ridicat şi deci o contribuţie benefică la calitatea imaginii urbane – aşa cum era doar cazul spaţiilor verzi publice (de dimensiuni mai consistente) şi al grădinilor de agrement ale reşedinţelor nobiliare11.

Bucurându-se de valoarea memorială excepţională conferită de faptul că a fost comandată şi apoi locuită de Spiru Haret, dar şi vizitată de numeroase alte personalităţi, beneficiind de valoarea de raritate care era determinată de claritatea neoclasică a arhitecturii sale, precum şi de tipul de locuinţă pe care îl reprezintă, clădirea a determinat, cum este şi firesc, clasarea imobilului care, în consecinţă, în trecutul mai recent, s-a bucurat de regimul juridic de protecţie (?) aferent începând cu anul 1992, el fiind ulterior cuprins şi în cele două ediţii ale Listei Monumentelor Istorice care au fost publicate până în prezent în
Monitorul Oficial12.

În realitate, proprietatea s-a aflat în vizorul speculei imobiliare cel puţin din anul 2002, an în care era deja scoasă la vânzare, anunţul în cauză fiind prezent chiar şi pe clădire (şi anume pe banner-ul roşu din imaginea 2). Studiul de evaluare culturală elaborat atunci13 însă nu a fost de natură să favorizeze exploatarea la sânge a lotului14, motiv pentru care în anul 2005, la recomandarea Inspectoratului pentru Cultură al Municipiului Bucureşti, recomandare transmisă de către arhitectul proiectant, cercetarea anterioară a fost reluată.

Cum în urma acestui proces a reieşit faptul că nu există niciun motiv pentru ca rezultatele obţinute în anul 2002 să fie modificate15, reglementările de intervenţie au fost, pur şi simplu, completate16 cu studiul de vizibilitate necesar pentru determinarea spaţiului edificabil maxim şi cu reprezentarea tridimensională, dar desigur schematică, a acestuia17  (imaginea 12). Speranţa că aceasta va fi mai convingătoare şi că, în consecinţă, în fine, monumentul istoric va beneficia de atenţia necesară pe care, de altfel, o merita din plin, a fost însă înşelată. Trei ani mai târziu, în 2008, clădirea era utilizată în mod impropriu şi arhitectura sa de interior în bună parte distrusă18, pentru ca, în ciuda eforturilor depuse, între alţii, de Asociaţia Generală a Inginerilor din România19, în 2013 edificiul să fie anihilat complet, din el rămânând în picioare numai parte din faţada dinspre stradă şi cea adiacentă ei, cea de sud-vest, ambele cămăşuite temeinic (imaginea 13). Altfel, pe panoul de şantier (imaginea 14), ca lucrări, sunt trecute (fără cratime) următoarele: „Consolidare, extindere, supraetajare, modificări interioare şi exterioare locuinţă existent S+P+1E, regim final de înălţime S+P+6-7E, funcţiune locuinţă”, în timp ce faţada viitoare, reprezentată lângă text, vorbeşte de la sine. Singurul lucru pe care nu îl aflăm este dacă arhitecţii care au permis să se ajungă în această situaţie, prin proiect, prin propuneri de avize favorabile sau prin avize favorabile acordate acestuia au absolvit şcoala care îşi datorează naşterea efectivă şi maturizarea lui Spiru Haret.

 

Bibliografie selectivă:

 

L.M.I. 2010 – Lista Monumentelor Istorice, ediţia 2010

Pricopie şi Schifirneţ 2009 A – Pricopie, Remus; Schifirneţ, Constantin, Operele lui Spiru C. Haret. Volumul II: Oficiale: Rapoarte şi referate către Ministru, către Consiliul de Miniştri, către Rege – rezoluţiuni, deciziuni, circulare, instrucţiuni, apeluri, înştiinţări, adrese, ordine. 1901-1904, Bucureşti, 2009

Pricopie şi Schifirneţ 2009 B – Pricopie, Remus; Schifirneţ, Constantin, Operele lui Spiru C. Haret. Volumul III: Oficiale: Rapoarte şi referate către Ministru, către Consiliul de Miniştri, către Rege – rezoluţiuni, deciziuni, circulare, instrucţiuni, apeluri, înştiinţări, adrese, ordine. 1907-1910, Bucureşti, 2009

Stan şi Teodor 2008 – Stan, Simina; Teodor, Alexandra (fotografii), Casa lui Spiru Haret din Bucureşti, în „aşteptarea unui proprietar adevărat”, în Jurnalul casei mele, nr. 189, 6 noiembrie 2008, p. 20-23

Derer 2007 –  Strada referitor la imobilul real şi virtual. Aici a locuit Spiru Haret. Gheorghe Manu, numărul 7, Bucureşti, în Derer, Hanna, Un alt fel de istorie. Valenţe culturale ale patrimoniului construit, Bucureşti, 2007, p. 163-207

Derer 2005 – Bucureşti. Imobilul numărul 7 din strada General Gheorghe Manu. Studiu de arhitectură şi evoluţie istorică – iulie 2002. Punct de vedere referitor la formularea restricţiilor, permisivităţilor şi a recomandărilor ca elemente de reglementări tip. P.U.D., Bucureşti, 2005 (tiposcript)

L.M.I. 2004 -Lista Monumentelor Istorice, ediţia 2004

Derer et alii 2002 – Derer, Hanna; Nicolae, Radu;  Petrescu, Ioana, Bucureşti. Imobilul numărul 7 din strada General Gheorghe Manu. Studiu de arhitectură şi evoluţie istorică, Bucureşti, 2002 (tiposcript)

Orăscu 1976 – Orăscu, Şerban, Spiru Haret, Bucureşti, 1976

Enescu 1941 – Enescu, I. D., După o jumătate de veac, în Arhitectura. 1891-1941. Semicentenarul Societăţii Arhitecţilor Români, nr. 1 – ianuarie-martie 1941, p. 5-19

Tacu 1932 – Tacu, Iordan I., Fapte şi gânduri în legătură cu viaţa şi personalitatea lui Spiru Haret, în Şcoala şi viaţa, nr. 9-10, noiembrie-decembrie 1932, p. 424-433

A.P.M.B. 1888 – Arhivele Primăriei Muncipiului Bucureşti, Serviciul Tehnic, dosar 43/1888

 

NOTE:

1  Parafrazare a titlului „Strada referitor la imobilul real şi virtual. Aici a locuit Spiru Haret. Gheorghe Manu numărul 7, Bucureşti” sub care este prezentat studiul aferent, elaborat în anul 2002, în Derer 2007.

2  Istoric aflat pe pagina oficială de internet a universităţii – https://www.uauim.ro/universitatea/istoric/ – pagină consultată (şi) în data de 01 martie 2014.

3  Enescu 1941, p. 7-8. Din aceeaşi sursă provin informaţiile şi datele prezentate ce se referă la Societatea Arhitecţilor Români şi la învaţământul de profil.

4  Pricopie şi Schifirneţ 2009 A, paginile 5 şi 30.

5  Exceptând trimiterile la (alte) surse, precum şi menţiunile în alt sens, informaţiile, datele şi interpretările referitoare la imobilul care s-a aflat până de curând în Bucureşti, pe strada General Gheorghe Manu, la numărul 7, sunt preluate din Derer 2007, Derer 2005 şi Derer et alii 2002.

6  Pricopie şi Schifirneţ 2009 B, p. 22-23.

7  A.P.M.B. 1888, fila 37.

8  A.P.M.B. 1888, fila 55.

9  Tacu 1932, p. 424.

10  Această interpretare a fost ocazionată de reluarea subiectului constituit de locuinţa lui Spiru Haret pentru elaborarea textului de faţă şi, ca urmare, nu se găseşte nici în Derer et alii 2002 şi nici în Derer 2007.

11  Nici această interpretare nu se găseşte în Derer et alii 2002 sau în Derer 2007, ea fiind, la rândul ei, ocazionată de reluarea subiectului constituit de locuinţa lui Spiru Haret pentru elaborarea textului de faţă.

12  Cod B-II-m-B-19130, sub numărul curent 1412 în L.M.I. 2004, p. 111, respectiv sub numărul curent 1399 în L.M.I. 2010, p. 293.

13  Derer et alii 2002.

14  După predarea studiului, beneficiarul acestuia i-a comunicat telefonic autoarei că se dorea demolarea locuinţei lui Spiru Haret.

15  Cândva după predarea studiului elaborat în anul 2002, autoarea sa a aflat că proprietarul solicitase o comisie specială, delegată de către Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, pentru a verifica rezultatele cercetării respective; cum imobilul şi-a păstrat statutul de monument istoric este evident faptul că (nici) acea comisie specială nu a identificat motive pentru a contrazice evaluarea culturală realizată şi reglementările de intervenţie determinate de aceasta.

16  Derer 2005.

17  Studiul de vizibilitate în cauză a luat în considerare exclusiv vizibilitatea dinspre strada General Gheorghe Manu, în condiţiile în care, măcar de aici, singura clădire care trebuie (trebuia) să fie vizibilă era locuinţa lui Spiru Haret, o resursă culturală prin valoarea memorială şi cea de raritate, dar, în acelaşi timp, semnificativă pentru regimul de construcţie iniţial al căii de circulaţie menţionate, cu edificii izolate pe lot sau cel mult cu o latură dispusă pe una din limitele laterale ale parcelei, cu grădină de reprezentare în faţă şi grădină de agrement în spate, pe scurt, un regim de construcţie preluat nu întâmplător de strada General Gheorghe Manu de la Calea Victoriei.

18  Stan şi Teodor 2008, imaginile de pe paginile 20 şi 22, precum şi, desigur, textul.

19  În acest sens vezi, de exemplu,

http://www.simpara.ro/casa_spiru_haret-569.htm, document consultat (şi) în data de 1 martie 2014.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog