RDW

Site Under Construction

FILME20

Simina Stan: Care este modul de integrare a conceptului Site Under Construction în tema generală a ediției a 14-a a Bienalei de Arhitectură de la Veneția?

Anca Trestian: Tema Bienalei din anul acesta este absorbind modernitatea („absorbing modernity” – n.r.) și pentru fiecare din țările participante se referă la acest fenomen în ultimii 100 de ani.Expoziția noastră se concentrează pe arhitectura industrială ca un proces forțat de stat pentru a dobândi independența economică, proces care a urbanizat o mare parte din români, schimbând dramatic majoritatea orașelor noastre. Astfel, am atras atenția asupra acestor situri, în prezent viduri urbane, ce își așteaptă o a doua șansă.

Mihai Sima: Alegerea noastră a fost, în primul rând, pragmatică. Uitându-ne înapoi am ajuns la concluzia că arhitectura industrială și întregul proces de industrializare sunt subiecte interesante. Tema majoră a Bienalei este menită să aibă o privire istorică, însă noi nu am urmat această cale. Subiectul pe care l-am ales ne-a ajutat deoarece este flexibil și poate fi dezvoltat în direcții diferite. Am ales să prezentăm acest concept prin proiecții video.

Raluca Sabău: Cadrul conceptual este o dihotomie: trecutul și prezentul în relație cu parcursul nostru istoric și politic ca națiune (țară). Expoziția este o cutie albă într-o cutie neagră. În acest spațiu am ales să prezentăm arhitectura industrială folosind filme de arhivă. În cele din urmă, filmul proiectat este o compoziție de situri, clădiri, elemente care ajung până la descompunerea postrevoluționară și rămăşiţele acestora. Credem că demersul este foarte provocator. Foarte mulți oameni ne-au întrebat de ce arhitectură industrială? Nu am ales-o pentru că este relevantă în relație cu alte țări europene și modernitatea lor, ci pentru că este semnificativă pentru dezvoltarea noastră foarte diferită. Arhitectura industrială este singura arhitectură de scară largă construită în România chiar dacă a ajuns la exagerări suprarealiste în timpul comunismului. Trebuie să ne gândim la întreg impactul urban al acelor dezvoltări. Este interesant cum, în timpul unui regim de cenzură, arhitecții au fost totuși capabili să dezvolte o anumită estetică recurgând la registrul industrial.

Stejara Timiș: Absorbing Modernity este, de-asemenea, despre modul în care alte țări au influențat arhitectura românească. Văzând filmul din pavilionul României, vizitatorii observă anumite similarități între arhitectura românească și cea europeană din aceeași perioadă și faptul că arhitecturile naționale nu mai există, de fapt, în contextul globalizării.

Siturile industriale părăsite oferă ocazia de a crea o „nouă modernitate”. Cred că asta e totul, crearea permanentă a unei noi modernități și, astfel, progresarea.

S.S.: Puteți face o analogie proprie între proiectul Site Under Construction și filmul „Stalker”, al lui Tarkovsky?

A.T.: După o călătorie într-o clădire industrială abandonată și obscură, în mijlocul maldărelor de gunoi, în spații goale de orice formă de locuire, trei personaje trakovskiene ajung la destinația lor găsind „zona”. Se spune că aici dorințele cele mai profunde și cele mai ascunse se împlinesc.

Pentru noi, trecerea prin expoziție este, de fapt, povestea industrializării forțate a României și consecințele sale. Sunt începuturile glorioase juxtapuse peste condiția dezolantă din prezent. Le cerem vizitatorilor să ajungă în acea „zonă” pentru a o umple cu propriile lor dorințe și idei, ca o eliberare în care noul devine manifest.

R.S.: Filmul are un fundal și anumite similarități care ne-au determinat să facem referință la el.

Am creat o experiență spațială a expoziției împrejurul ideii de cale inițiatică, asemănătoare filmului. Este un citat în film pe care l-am folosit pentru a descrie pe deplin sentimentul perceput, fiind în interiorul camerei albe, a spațiului postindustrial: „este atât de liniște aici, e cel mai tăcut loc de pe pământ”. Analogiile cu Stalker nu sunt noi și împreună cu ideea de loc părăsit (wasteland), sit industrial abandonat (brownfield) și de teren vag au fost folosite mult în trecut. În anii ’90, mai mult ca experiment, un grup interdisciplinar fondat la Roma, denumit Stalker, a făcut explorări urbane ale ariilor nedefinite din oraș. Dacă ne uităm la orașele noastre, astăzi suntem înconjurați de acest tip de arii urbane, spații postindustriale și alte tipuri de spații. Ar trebui să începem să explorăm aceste posibilități.

S.S.: Proiectul vostru este interactiv. Cum răspunde publicul Bienalei la de-
mersul vostru?

A.T.: Începând cu UK, industrializarea s-a răspândit rapid în întreaga Europă. Este un fenomen care a lăsat în urmă relicve goale, ieșite din uz, nu doar în România. De aceea, avem vizitatori care schimbă păreri despre situații similare și ne spun cum au fost rezolvate la ei. Pentru această ediție a Bienalei, expozanții au adoptat, așa cum era de așteptat, un demers mai teoretic și, astfel, numărul de răspunsuri diferite este așa mare.

S.T.: Cred că publicul apreciază, într-adevăr, faptul că găsesc o expoziție interactivă și că am reușit să creăm un astfel de proiect în cadrul temei generale. O abordare prea teoretică nu îți oferă o libertate prea mare. Vizitatorii sunt atrași de sunet, de muzică, de atmosfera specială. Întunericul și apoi surpriza de a descoperi spațiile din turnurile albe sunt foarte contrastante. Este surprinzător să vezi reacția oamenilor la acești stimuli, să observi că au sentimente și reacții amestecate, care la sfârșitul parcursului schimbă poate, fie și pentru foarte puțin, starea sau ideile lor.

S.S.: Bienala este deschisă din iunie până în noiembrie. Ați pregătit alte evenimente pentru lunile care urmează?

A.T.: Unul din evenimentele confirmate va avea loc la sfârșitul lunii septembrie și este proiectul Post-Industrial Stories, o colecție de fotografii care documentează cartierele centrelor industriale din vestul și centrul României. Fotografiile sunt făcute de Ioana Cîrlig și Marin Raica.

R.S.: Am discutat despre organizarea unor evenimente cu oamenii legați de ideea majoră a acestei expoziții. Deocamdată, discuția a rămas în faza de proiect viitor sau idee posibilă, în mod special, din cauza resurselor financiare limitate.

S.T.: Un alt eveniment al expoziției este diseminarea workshopului Petrila, despre regenerarea urbană postindustrială, organizat de Cristina Sucală, Ilinca Păun-Constantinescu și Dragoş Dascălu.

S.S.: Ați lucrat intens la realizarea pavilionului României. Acum, după deschidere, firește ați avut timp să vedeți Bienala. Ce alte pavilioane naționale ați recomanda la BAV 2014?

M.S.: Aș recomanda Chile, pentru că pavilionul se încadrează cel mai bine în tema majoră a Bienalei. În plus, tot proiectul expoziției este executat impecabil și îmi place cum intri într-o anticameră care te introduce într-un anumit tip de spațiu, pe care nu îl înțelegi imediat, până nu pătrunzi în camera principală, unde elementul prefabricat stă ca un monument de arhitectură. După ce te plimbi prin tot  pavilionul, găsești multe informații și statistici, deci au elaborat o cercetare extensivă asupra subiectului lor. Aș recomanda, de asemenea, și Pavilionul României. Nu-l ratați!

S.S.: Expoziția mea preferată este Albania. Un spațiu de expunere mic, cu un mesaj puternic. Au fost invitați să își prezinte lucrările în relație cu tema doi artiști albanezi foarte interesanți. Într-o notă asemănătoare este Danemarca. Ambele pavilioane au concepte senzitive care m-au încântat. Recomand și eu Chile, pentru că este arhitectural puternic și excelent documentat și, bineînțeles, Monditalia.

S.T.: Pavilionul Canadei este cel pe care vi-l recomand. Prezintă procesul de urbanizare și dezvoltare a comunității Nunavut.

A.T.: În acest an, informația prezentată de majoritatea pavilioanelor naționale este foarte condensată, de aceea, recomand pavilionul Braziliei pentru cei care au mai mult timp de petrecut în Giardini. Este o traversare sintetică a capodoperelor arhitecturale, modern prezentată într-o ordine cronologică. Chiar dacă le lipsește un strop de „spațiu” în prezentarea lor, au  de expus o arhitectură de mare valoare.

Simina Stan: What is Site Under Construction conceptual framework within the BAV 2014?

Anca Trestian: The theme of this year’s Architecture Biennale is “absorbing modernity” and it refers to the past hundred years of each participant country. Our exhibition focuses on the industrial architecture, as it was a process forced by the state to gain economic independence, process that urbanized a great number of Romanians, changing dramatically most of our cities. Consequently, we need to raise the attention that these sites, nowadays modern urban voids, are waiting for a second chance.

Mihai Sima: First of all, our choice was to be pragmatic. Looking back at our past we concluded that industrial architecture and the whole process of industrialization are topics of interest. The main theme of the biennale is meant to be but we did not want to take that path. Even in this matter, the subject we chose helped us because is flexible and can go in different directions. We chose to present the concept using video projections.

Raluca Sabău: The conceptual framework is a dichotomy: the past and the recent present, related with our historical and political path as a nation. The exhibition is a white box within a black box. In this space we chose to showcase the industrial architecture using archive films. In the end the film is a composition of sites, buildings, elements arriving to the post-revolutionary decomposition and its remnants. We found this quite intriguing. Many people asked us why industrial architecture? We did not choose it because it was relevant in relation with other European countries and their modernity, but because it is relevant for our development which is very different. Industrial architecture it is the only big scale architecture built in Romania even though it reached a surreal exaggeration during communism. We have to think about the whole urban impact of those developments. It is interesting how architects living in a regime of censorship, were still able to develop a certain architectural aesthetic using the industrial.

Stejara Timiș: Absorbing Modernity is also about how other countries influenced Romanian architecture. Seeing the movie, the visitors notice similarities between Romanian and European architecture from the same period and the fact that the national architecture does not really exist anymore in the context of globalization.

The deserted industrial sites give the opportunity for creating a “new modernity”. I think that is what is all about, always creating a new modernity and therefore advance.

S.S.: Can you develop on your analogy between Site Under Construction project and Tarkovsky s movie Stalker?

A.T.: After undertaking a journey through the decayed, leaking and obscure industrial building, in the middle of littered fields, bare of any human inhabitation, the three tarkovskian characters reach their destination, finding the “Zone”. It is said that here, the deepest, most hidden wishes are fulfilled.

For us the passage through the exhibition is in fact the story of forced Romanian industrialization and its consequences. It is its glorious beginnings juxtaposed to its desolating present condition. We are asking the visitors that reach the “Zone”, to fill it with their wishes and ideas, as it is a clearing in which the new can become manifest.

R.S.: The movie has a certain background and certain similarities that made us relate to it and we created the spatial experience of the exhibition around the idea of an initiatory path, similar to the movie. There is a quote in the movie that we used to describe the whole feeling while being inside the white room, the post-industrial space: “It is so quiet out here, it is the quietest place in the world.” The Stalker analogies are not new and were actually used a lot in the past, together with the idea of wasteland, brownfields or terrain vague. In the ‘90s there was an interdisciplinary group, founded in Rome, more like an experiment, called Stalker that made urban exploration of the undefined areas of the city. If we look at our cities, today we are surrounded by this kind of undefined urban areas, post-industrial spaces or other kind of spaces. We should start exploring the possibilities.

S.S.: Your project is interactive. How does the Biennale public respond to your approach?

A.T.: Starting in the UK, industrialization quickly spread through the entire Europe, it is a phenomenon that left behind not only in Romania, unused, empty relics. Therefore, we have visitors that exchange opinions of other similar situation and tell us how they were solved. For this year’s edition of the Biennale the exhibitions adopted, as expected, a more theoretical approach, thus the number of responses is not so great.

S.T.: I think the public really appreciates the fact that we have an interactive exhibition and that we managed to create such a project given the general theme, a very theoretical one that does not give you too much liberty. The visitors are attracted by the noise, the music, the special atmosphere and the dark and then the surprise of discovering these spaces in the towers that are so contrasting. It is amazing to notice people’s reactions to these stimuli, to see that they have these mixed feelings and reactions and, that, at the end of the journey, they change maybe, even a little bit their mood, their ideas.

S.S.: Have you prepared other events in the following months?

A.T.: One of the confirmed events at the end of September is the Post-Industrial Stories project. They will showcase a collection of photos that are documenting the neighbors of industrial centers in West and Centre of Romania. The photographs are taken by Ioana Cîrlig and Marin Raica.

R.S.: We have discussed about having certain events with people related to the main idea of this exhibition. At the moment, the discussions remain in the phase of future projects and possible ideas, mainly because of limited financial resources.

S.T.: Another event is an exhibition disseminating the Petrila workshops on the post-industrial urban regeneration, organized by Cristina Sucală, Ilinca Păun-Constantinescu, and Dragoş Dascălu.

S.S.: What other national pavilions would you recommend as a must visit at BAV 2014?

M.S.: I would recommend Chile because the pavilion fits very well within the main theme of the Biennale. Moreover, the whole design of the exhibition is well executed and I like how you enter in a anteroom that introduces you in a certain kind of space, which you could not quite get until you enter the main room where the prefabricated element is standing like a monument of architecture. After you walk around you can find a lot of information and statistics, thus, they did extensive research on their subject. I would recommend the Romanian pavilion as well. You should not miss it.

R.S.: My favourite exhibition is Albania. It’s a small space exhibition with a very powerful message. They invited two interesting Albanian artists to present their work in relation with the theme, even though they are artists and not architects. In the same note is Denmark. They both have very sensitive concepts, which I enjoyed. I would recommend also Chile, because it is architecturally strong and well documented and, of course, Monditalia.

S.T.: I would recommend Canada’s pavilion, which presents the process of urbanization and development of Nunavut.

A.T.: This year, the information presented by most of the pavilions is very condensed, so I recommend Brazilian pavilion for the ones that have a bit more time to spend in Giardini. It is a straightforward review of the modern architectural masterworks, presented in a chronological order. Even though they are missing a bit of “spice” in their presentation, they have a lot of valuable architecture to exhibit.

*interviu acordat în exclusivitate revistei Arhitectura în august 2014

Foto: echipa Site Under Construction

Proiectul Site Under Construction este localizat în Pavilionul României aflat în Giardini di Castello, din Veneția. Spațiul generos și bine amplasat a fost construit în 1938, după planurile arhitectului italian Brenno del Giudice, care a proiectat Pavilionul Greciei în 1934, Pavilionul Iugoslaviei în 1938 și Pavilionul Poloniei tot în 1938. Inițiativa îi aparține lui Nicolae Iorga, care a dorit ca România să se alăture ţărilor care aveau un pavilion naţional în cadrul Giardini di Castello, unde, începând din 1895, se desfăşura Bienala de Artă de la Veneţia.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog