RDW

România 100+ „Arhitectura, patrimoniul şi peisajul cultural”

 21-mare

Marți, 21 octombrie, începând cu ora 17:00, are loc conferința România 100+ „Arhitectura, patrimoniul şi peisajul cultural” organizată în cadrul Bienalei Naționale de Arhitectură – BNA în parteneriat cu Observatorul Urban București. Aceasta se va desfăşura în Sala Elvira Popescu a Institutului Francez din Bucureşti (B‐dul Dacia 77).

Într-o primă parte a evenimenului, prof.dr.arh. Sergiu Nistor, Comisar al BNA 2014, va lansa temele şi provocarile dezbaterii urmat fiind de prezentări susținute de Csilla Hegedüs (Secretar de Stat Ministerul Culturii), prof.dr.arh. Alexandru Beldiman, ist. Adrian Majuru (Director General Muzeul Municipiului București), arh. Şerban Țigănaş (Președinte Ordinul Arhitecților din România) și arh. Anca Ginavar (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice).

Acestora, în a doua parte a conferinței, cea a dezbaterilor, li se adaugă arh. Teodor Frolu, arh. Adrian Crăciunescu, arh. Dan Sabău (Președinte Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice), conf. dr. ist. artă Paulina Popoiu (Director General Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”), arh. Irina Iamandescu (ICOMOS România).

Accesul este liber.

 *

Bienala Naţională de Arhitectură 2014 și partenerii acesteia, revistele Arhitectura, Arhitext, Observatorul Urban București și Urbanismul organizează o serie de conferințe profesionale. Conferințele România 100+ vor explora, retrospectiv şi prospectiv, fizionomia arhitecturală şi urbanistică a țării în pragul unui moment ce suprapune împlinirea a 100 de ani de la făurirea României moderne şi preluarea, la 1 ianuarie 2019, a preşedinției Uniunii Europene.

Bienala Națională de Arhitectură este cel mai important eveniment profesional al „breslei” arhitecţilor, organizat neîntrerupt din 1994. Acesta se concentrează prin intermediul atât al expoziţiei – concurs de proiecte, principala componentă a Bienalei, cât și al unor manifestări conexe, asupra valorilor creaţiei arhitecturale recente, a celor patrimoniale ale spaţiului arhitectural şi asupra posibilităţilor de ameliorare a calităţii vieţii prin urbanism, urban design şi arhitectură.

Ediția 2014 a Bienalei Naționale de Arhitectură, având ca temă „Dilemele și provocările spațiului arhitectural”, este organizată de Uniunea Arhitecților din România în colaborare cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti în perioada 15‐30 Octombrie. Preşedintele BNA este arh. Dan Sergiu Hanganu, prof.dr.h.c. al Universității de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, premiat cu Medalia de Aur a Uniunii Internaționale a Arhitecților.

Informaţii, calendarul şi regulamentul Bienalei se găsesc pe pagina www.uar-bna.ro.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog