RDW

Centru de recuperare și agrement în stațiunea Fântânele

diplome-cluj_AM_01

Proiect de diplomă:

Centru de recuperare și agrement în stațiunea Fântânele

Stud.-arh.:

Adina Ioana Merloi

Îndrumător:

Mihaela Maria Ioana

Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul

Facultății Tehnice Cluj-Napoca

 

Proiectul de diplomă „Centru de recuperare şi agrement în stațiunea Fântânele” urmăreşte o strategie de dezvoltare turistică, atât ca propunere  personală, cât şi ca un punct de pornire al planului de dezvoltare local încă în fază de început. Stațiunea este încă în stadiu de funcționare, omologată şi cu perspective de dezvoltare, de revitalizare. În zonă au fost amenajate câteva pârtii, urmând ca în curând să fie inaugurată şi instalația de urcare şi coborâre, astfel că avem deja un punct de atracție al turiştilor.

Relansarea ar presupune o restructurare a conceptului de „stațiune de odihnă” la care i-am adăugat şi o componentă recuperatorie, în special pentru că este frecventată de loturi naționale de sportivi, care şi-ar dori să dispună de condiții mai bune decât cele existente. Astfel că proiectul doreşte o configurare şi o dezvoltare la nivelul unui complex modern, capabil să reunească trei aspecte principale: odihnă, relaxare şi activitate fizică, satisfăcând noi cerințe şi exigențe la un nivel  înalt. Pe lângă acestea, se propun o serie  de trasee montane, locuri de joacă/tabără pentru copii, activități nautice nepoluante, ajungând astfel să completăm un areal cât mai larg de populație şi cât mai vast ca vârstă.

Tendința actuală este de fuziune de servicii turistice destinate unui segment de clienți care solicită astfel de stațiuni pentru depăşirea stării de oboseală, stres şi care îşi doreşte o recuperare fizică şi psihică pentru deconectare, recreere, într-un mediu propice, beneficiind simultan şi de tratament, de recuperare medicală.

Contextul actual nu este unul tocmai favorabil, ci din contră, este unul devalorizat, multe din corpurile existente fiind în paragină. Vecinătățile sunt fie proprietăți private – cabane, fie pensiuni de capacitate mică – 10-20 de persoane. Terenul este într-o pantă mare, diferența de nivel de la şosea şi până la nivelul inundabil al lacului este de 35 de metri.

Proiectul propune o relansare a zonei printr-un centru capabil să redea şi să satisfacă o gamă largă de cerințe aferente funcțiunilor şi dotărilor dintr-o stațiune montană. Desfăşurat pe o suprafață de peste 10.000 de metri pătrați, cu o volumetrie specifică pantei şi sitului, noul centru de recuperare sportivă şi relaxare va putea să reprezinte o adevărată atracție în scopul recuperării, relaxării și odihnei.

 

diplome-cluj_AM_02

 

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog