RDW

Lansare de carte: „Știrbey: reședințe, moșii, ctitorii”

stirbey_afis

Miercuri, 28 ianuarie, ora 18.30, la Casa Mincu (str. Arhur Verona 19) va fi lansată cartea „Știrbey: reședințe, moșii, ctitorii”, autor Oana Marinache, Editura ACS, Colecția Monografii, prefața: Ioana Beldiman, cuvânt înainte: Ruxandra Nemțeanu, grafică: Cristian Gache

La evenimentul de lansare sunt invitate să prezinte conf. univ. dr. arh. Ruxandra Nemțeanu și istoric de artă Monica Lotreanu.

„Știrbey: reședințe, moșii, ctitorii” este cel de al doilea volum dedicat de istoricul de artă Oana Marinache familiei, proprietăților și ctitoriilor Ştirbey, după cel lansat în 2013 – „Reședințele Știrbey din București și Buftea. Arhitectura și decorația interioară”. De această dată autoarea ia în studiu un număr impresionant de monumente din țară și străinătate: Școala de fete „Doamna Elisabeta Știrbey”, Biserica „Sf. Treime” din Craiova, Teatrul Național, Pensionatul de Fete, Școala de Arte și Meserii de la Mavrogheni, Așezămintele Brâncovenești și Brătianu; Grădinile din București, Craiova și Râmnicu Vâlcea; Palatul de ceremonie (din fostele Case Golescu), Proiectul Palatului domnesc de vară din Grădina Kiseleff, Reședința de vară de la Cotroceni, Vila Orestis din Nisa, Castelul Bécon din Courbevoie; Moșiile Știrbeiu, Pătule, Dânceu și Gruia, Băilești, Voila, Câmpina și Șotrile, Pietroșani, Oprișoru-Drincea, Dălbanu-Crețu, Dărmănești, Brusturoasa și Mândrești; podgoriile de la Drăgășani; casele Elizei, Alinei, Adinei, Mariei, Ioanei Știrbey; vilele familiei lui Barbu Știrbey de la Brașov și Mamaia.

Stirbey2_mookup_HARDCOVER010_forWeb

În prefața cărții conf. univ. dr. Ioana Beldiman apreciază lucrarea ca fiind „o secţiune autentică prin secolul al XIX-lea românesc, plină de concret, emoţionantă prin surprinderea atâtor fragmente de viaţă pe care le cunoaştem abia acum”.

Această carte, care „readuce în actualitate o epocă lăsată în uitare, dar care a marcat schimbarea peisajului arhitectural și cultural românesc în prima jumătate a secolului al XIX-lea […]; oferă, pe lângă o inedită istorie în date a ramurii princiare Știrbey, o imagine a prezenței în societatea românească a unei mari familii aristocrate, împlicată în importantele evenimente politice și administrative ale spațiului românesc premodern și modern, prezentată de-a lungul a mai multor generații, prin intermediul caselor, inventarelor obiectelor de artă, a interioarelor proprietăților deținute, prin preferințele stilistice și constructive, împletite cu obiceiurile vieții cotidiene de familie, și, nu în ultimul rând, prin legătura lor cu arhitecții care au proiectat pentru ei.”, precizează conf. univ. dr. arh. Ruxandra Nemțeanu în „Cuvânt înainte”.

Volumul, care este publicat în cadrul unui proiect editorial finanţat atât de către Uniunea Arhitecţilor din România, cât şi de Ordinul Arhitecţilor din România, din fondul ”Timbrul Arhitecturii” beneficiază și de sprijinul financiar al Asociației Istoria Artei și al doamnei Mihaela Stoica.

Partenerii proiectului sunt: Arhivele Naţionale ale României, Ordinul Arhitecţilor din România, Uniunea Arhitecților din România, Institutul Naţional al Patrimoniului, Universitatea Naţională de Arte, Asociaţia Istoria Artei. Partener media: Revista Arhitectura

 

Volumul ”Știrbey: reședințe, moșii, ctitorii” are 496 pagini – color și dual tone, format 21 / 28 cm, tipărit la Masterprint Super Offset, este copertat și va fi disponibil în librării din luna februarie.

invitatie_stirbey-2

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog