RDW

Prima zi Romanian Design Week – Conținutul Romanian Design Week este disponibil și pe smartphone-uri

invitatie-digitala-vernisaj

Programul Romanian Design Week începe astăzi. Acesta este compus din expoziția centrală ce este găzduită de Hanul Gabroveni, plus alte 40 de locații colaterale din București care susțin peste 60 de evenimente satelit. Numărul mare de evenimente, conferințe, workshop-uri și expoziții îi dau statutul de a fi cel mai mare eveniment din țară dedicat designului românesc.

Pentru a putea fi cât mai ușor de urmărit acest program amplu, organizatorii Romanian Design Week alături de partenerii săi de la Mind Treat Studios pun la dispoziția vizitatorilor o aplicație de mobil, în care se regăsește lista întreagă a evenimentelor.

„Ediția 2015 are Olanda Țară Invitată, peste 130 de designeri români în Expoziția Centrală, 7 expoziții internaționale și peste 70 de evenimente ce cuprind Bucureștiul timp de 10 zile. De aceea am continuat să lucrăm la aplicația de mobil, dezvoltată încă de anul trecut, care organizează totul după dată, eveniment sau categorie – pentru orice strategie de vizitare. Poți să:

  • Răsfoiești tot programul festivalului
  • Adaugi un eveniment în agendă
  • Vezi ce alte evenimente se întîmplă în apropiere
  • MyRDW adună toate evenimentele la care vrei să ajungi
  • Cauți după organizator, eveniment sau locație
  • Te inspiri din toate imaginile reunite sub hashtagul #RDW15

Fie că este vorba despre un eveniment din Expoziția Centrală sau despre o lansare undeva în oraș, în aplicație găsești toate informațiile necesare ca să nu ratezi nimic”, declară Diana Dragomir, Co-founder/ Business Development Officer Mind Treat Studios.

În plus, aplicația prezintă un nou feature față de anul trecut. Este vorba de Insider Guide – „Am rugat câțiva apropiați RDW să ne împărtășească evenimentele la care vor neapărat să ajungă în cadrul ediției 2015. Puteți să vă inspirați descoperind traseele prietenilor noștri Ileana Sebe, Andreea Macri, Viki Nicola, Noemi Meilman, Adrian Soare, Ovidiu Hrin și alții. Aplicația Romanian Design Week este un must have pentru orice vizitator RDW” declară Mara Coman, Communication manager The Institute.

Aplicația a fost deja premiată în cadrul celei de-a doua ediții Mobifest, cel mai mare eveniment de profil din România, care a reunit mai mult de 250 de profesioniști din industria Mobile & Web. Romanian Design Week a primit bronzul la categoria BRAND MOBILE APPLICATIONS.

De asemenea, vizitatorii expoziției centrale au posibilitatea de a accesa ghidul audio Romanian Design Week din cadrul aplicației izi.TRAVEL. Utilizarea acestei platforme este gratuită atât pentru muzee, cât şi pentru vizitatorii lor și reunește ghiduri turistice multimedia din întreaga lume. Scopul izi.TRAVEL este de a conecta orașe, muzee și poveștile lor, cu acei călători care vor să exploreze lumea într-un mod nou, inovator: prin intermediul unei platforme globale, deschise și gratuite. Aceasta poate fi descărcată din App Store, Google play sau Windows Phone Store.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog