RDW

Proiectul Extreme Light Infrastructure Nuclear Physics (ELI-NP) – Centrul de Cercetare de la Măgurele

M4b-Simulare-proiect

Totul a început în momentul când am găsit pe site-ul e-licitatie.ro (SEAP) anunțul de participare pentru atribuirea SF-ului construirii unui centru de cercetări nucleare. Nu urma să aibă loc o licitație, era vorba despre o formă de alegere a câștigătorului prin Dialog Competitiv în trei runde. Prima rundă urma să aibă loc în 15 zile…

M-am înscris, am citit caietul de sarcini, foarte „subțire”, pentru mine „neclar”. Soluția a fost să încep să studiez, cât de cât și „în galop”, fizica cuantică. Este extrem de interesant, este science fiction câteodată sau de neînțeles pentru un om care nu consideră timpul a 4-a dimensiune – deformație de arhitect.

Cum, necum, i-am convins. Era o comisie formată din vreo 20 de fizicieni care se chinuiau să înțeleagă limbajul arhitectului, care, la rândul său, încerca să înțeleagă limbajul lor. Se pare că ne-am înțeles.

În timpul acestui „dialog direct” am prezentat o propunere volumetrică pentru construcțiile care trebuiau proiectate; conform contractului, aveam 28 de zile calendaristice pentru predarea proiectului. Surpriză, după confirmarea câștigătorului, se emite o nouă temă, complet diferită de prima… și totuși termenul era de numai 28 de zile.

Un centru de cercetări format dintr-o clădire în care se dezvoltau două lasere de câte 10 PW (1015 W), o altă clădire în care se construia un accelerator de particule gama plus camere de experimente și o clădire destinată unor laboratoare necesare funcționării și pregătirii laserelor și acceleratorului. Ce era cu adevărat o încercare în cadrul acestei teme: protecția a două dintre clădiri la micro-vibrații (tehnic vorbind, cerința era: ≤1 x 10-10 g2/Hz de la 1 la 200 Hz, adică tradus, o amplitudine de maximum 0,1 microni), clădirea acceleratorului și clădirea care conține camera laserelor. De asemenea, camera laserelor, care trebuie să aibă o clasă de curățenie ce se întâlnește numai în producția de microprocesoare, ridica probleme de proiectare și, mai ales, de execuție.

Activitățile descrise trebuiau să se întâmple într-un spațiu prevăzut cu pereți de radioprotecție, unii de 2 m grosime, cu un planșeu din beton de 1,5 m grosime, cu dimensiunea în plan a două terenuri de fotbal și care se sprijinea pe două clădiri cu mase inegale, deci cu tasări diferite. Și, cum am spus mai sus, tot ansamblul trebuia să nu vibreze cu o amplitudine mai mare de 0,1 microni, să nu existe zgomot, temperatura să fie de 20 ± 0,5 oC etc.

Rezolvarea a venit din documentare. Pentru radioprotecție am fost și am pus întrebări la Centrul G.S.I. de cercetări nucleare de lângă Darmstadt, Germania, și la Rutherford, în Marea Britanie, la Centrul de Cercetări Nucleare din apropiere de Oxford. În acest moment al documentării, de mare ajutor mi-au fost oamenii din conducerea beneficiarului – Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, din Măgurele.

Problema vibrațiilor am rezolvat-o prin cercetarea furnizorilor cunoscuți. Am întrebat la o mare societate în S.U.A. și răspunsul a fost: poftiți catalogul nostru și alegeți-vă produsul care corespunde necesităților dvs. – imposibil fără un fizician specializat în micro-vibrații, iar în România nu l-am găsit; din Franța a venit răspunsul că ei ne pot executa orice după un proiect pe care noi să-l producem, iar din Germania a venit răspunsul că ei pot proiecta și produce un sistem care să se înscrie în parametrii ceruți prin temă.Evident că am ales firma din Germania.

Pentru camerele curate am consultat un tehnolog din România, cu care mai lucrasem înainte, și așa am stabilit condițiile care trebuiau îndeplinite și materialele care trebuiau utilizate la camera laserelor și la unele dintre laboratoare.

Am elaborat proiectul și, după aceea, s-a organizat o licitație de execuție, lansată la data de 1 iulie 2012, cu finalizare în două luni. S-a pus o sumedenie de întrebări, unele la obiect și altele ciudate sau puerile, din care am dedus că mulți constructori nu înțelegeau ce au de făcut, de fapt, nu înțelegeau cât de complex este proiectul. O luau prea ușor. Licitația s-a tot amânat, astfel ca ofertanții să poată întocmi o ofertă conformă (coerentă), ajungând-se să treacă 6 luni până la depunerea ofertelor.

A câștigat o societate de construcție europeană, cu reprezentanță în România, în asociere cu alte două, una din Polonia și alta din Germania. Și de atunci a început „aventura”…

Citiți textul integral în numărul 1 / 2015 al Revistei Arhitectura

foto: Costel TUDORUȚ

M5b-Simulare-proiect-

 

 

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog