RDW

Locuința, un subiect vechi, cunoscut, dar imposibil de abandonat

Număr de locuințe terminate în perioada 2000-2011 / Number of completed dwellings in the period between 2000 and 2011

Număr de locuințe terminate în perioada 2000-2011 / Number of completed dwellings in the period between 2000 and 2011

The Housing Unit:
a Well-known Old Topic
Impossible to Abandon

Locuința, în contextul articolului, este adusă sub ochii cititorului drept contemplație a unui produs material integrat temporal, spațial, funcțional, structural, cultural și estetic. În ciuda complexității sale, locuința are și azi același rol social pe care l-a avut de-a lungul istoriei, înregistrând în timp schimbări determinate de evoluțiile tehnologice, materialele folosite și de relațiile stabilite între consumatorul locuinței, producătorul acesteia, finanțatorul și mecanismul administrației publice.Locuința reprezintă condiția necesară dezvoltării umane, fiind un subiect larg dezbătut datorită modului de implicare a statului, modului în care sunt cheltuiți banii contribuabililor, eficienței producției și justiției sociale. Mai mult, studiile făcute asupra temei locuinței conduc, de fapt, către înțelegerea societății1.

Locuința a cunoscut în cele trei etape după cel de-al Doilea Război Mondial, respectiv 1950-1970, 1970-1990 și 1990-prezent, schimbări semnificative din punct de vedere al standardelor de locuire, al finanțării, al ponderii stabilite între locuința socială și cea privată și al ponderii între locuința aflată în proprietate și cea în chirie. În ciuda acestor schimbări, locuința rămâne în continuare legătura principală dintre bunăstare economică și structură socială.

Cantitativ, peste 70% din spațiile urbane au funcțiunea de locuință – colectivă sau individuală. Calitativ, dacă urmăm traseul turiștilor, zonele istorice par mai atractive datorită valențelor patrimoniale – istorice, culturale și estetice. Acest indicator nu este suficient însă. Dacă analizăm gradul de utilitate a unor cartiere în care locuința are atribute complexe, precum acces convenabil la trafic, servicii și utilități sigure și de bună de calitate, forme de recreere, atunci calitatea se referă și la dinamica și bunăstarea rezidenților, în general, și pe grupe de vârstă, în special.

Forța economică și culturală a unor epoci, manifestate diferențiat teritorial, au îmbogățit, prin evoluția tehnologiilor și a materialelor de construcție, capacitatea locuinței de a răspunde mai bine cererii de locuințe și unor constrângeri spațiale urbane, dar și de a se conforma pentru a rezista riscurilor naturale, în principal seismice.

Locuința, ca de altfel orice producție arhitecturală, este analizată și poate fi apreciată prin calitatea spațiului interior, privat, și a celui exterior, public, urban. Spațiul este, din acest punct de vedere, reflecția educației proiectantului, iar prin valorile geometrice și stilistice care îi sunt atribuite, acesta contribuie la constituirea unei moșteniri culturale vizibile locuitorilor și vizitatorilor orașului.

Locuința, dinamica demografică și dezvoltarea economică

În anul 2014, 54% din populația lumii locuiește în zone urbane, iar tendința este în creștere către 66% în 20502. În România, procentul populației urbane este de 54% din totalul numărului de locuitori, din care 16,1%3 au peste 65 de ani. Tendințele migratorii către zone urbane nu sunt uniform distribuite în teritoriul național, ridicând probleme administrațiilor locale, în special ale centrelor administrative și universitare, în asigurarea condițiilor de acces la o locuință (de exemplu Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Pitești, Craiova, București).

Locuința este parte integrantă a economiei și culturii fiecărei națiuni. Locuința este conectată cu alte componente ale economiei strâns legate de nevoile oamenilor, cu cererea și procesele sociale, prin oferta de terenuri, infrastructură, materiale de construcție, tehnologie, forță de muncă și finanțare4.

Locuința reprezintă o componentă-cheie în cadrul economiei urbane, în special, în zonele centrale urbane. Prin investițiile directe și cheltuielile cu servicii conexe, sectorul locuințe contribuie cu 12-18% la PIB. Considerarea rolului locuinței în economie solicită și o proiectare a politicii fiscale pentru realizarea programelor de construcție și de reabilitare a fondului existent de locuințe. Integrarea politicilor fiscale în conținutul unei politici de locuințe și terenuri facilitează dezvoltarea economică, în general, și dezvoltarea urbană, în special.

Dinamica sectorului locuințelor în România și contribuția acestuia la dezvoltarea economică, comparativ cu alte state europene, este modestă. Cauzele sunt reducerea cererii pentru locuințe, generată de migrație, și incapacitatea de a plăti costul achiziționării sau al chiriei pentru o locuință. Statistica teritorială INS 2011 ilustrează numărul de locuințe terminate în perioada 2000-2011 din fonduri publice și private.

Fig. 1 – Număr de locuințe terminate în perioada 2000-2011

Locuința, adăpost, domiciliu sau locul în care ești acasă

Articolul 25 al Declarației Universale a Drepturilor Omului recunoaște locuința ca parte a dreptului fiecăruia de a trăi la un standard de viață adecvat. Carta Socială Europeană menționează în art. 16 dreptul individului și al familiei sale de a avea o locuință.

Paragraful 61 al Agendei de Locuire Istanbul 1996 și ulterior al întâlnirii Istanbul+5, în 2001, identifică pașii necesari pe care guvernele trebuie să îi facă pentru promovarea, protejarea și asigurarea dreptului de acces la o locuință adecvată. Convenția Drepturilor Economice, Sociale și Culturale (ICSR) prin art. 11 include, pe lângă dreptul de a avea o locuință, și câteva aspecte esențiale precum: siguranța dreptului posesiei locuinței în toate formele legale existente, asigurarea condițiilor de locuire prin existența serviciilor, facilităților și a infrastructurii și posibilitatea de a avea acces la o locuință.

Tratatele internaționale menționate se referă la oameni, punând accent pe capacitatea acestora de a cumpăra sau închiria o locuință, de a avea posibilitatea să locuiască în continuare în ea și pe identificarea rolului statului în asigurarea de locuințe pentru grupurile defavorizate. Oamenii pot avea o situație financiară stabilă, pot fi șomeri, săraci, tineri la început de carieră, persoane în vârstă sau pot fi afectați de un handicap.

De aici rezultă implicit două aspecte fundamentale:

1. Cercetarea mecanismelor pieței pentru a analiza capacitatea de acces a persoanelor la o locuință și la un loc de muncă și durata păstrării acestora;

2. Nevoia elaborării unei politici privind locuința socială și a serviciilor conexe pentru grupurile ce nu-și pot permite cumpărarea sau închirierea unei locuințe.

Rolul administrației centrale și locale este important în succesul cercetării celor două aspecte anterior menționate. În timp ce administrația centrală are ca obiectiv intervenții ce ajută piața imobiliară să fie completă și perfectă – acordarea de subvenții pentru persoanele ce nu-și pot asigura o locuință, standarde de locuire ce asigură calitatea mediului, sănătatea și siguranța construcțiilor, administrația locală prin planurile de urbanism identifică amplasamente ușor accesibile, echipate edilitar, cu servicii de interes general și forme de recreere.

Un element important în sectorul de locuințe îl reprezintă instituțiile financiare. Împrumutul, creditul ipotecar pot contribui la creșterea investițiilor directe în locuințe, sau în servicii adiacente locuinței, atât timp cât pot asigura finanțare în condiții de asigurare a ratei dobânzii pentru creditor și în condiții de siguranță și profit satisfăcător pentru debitor. În acest context este important de urmărit performanțele firmelor cu competențe în protejarea instituțiilor financiare împotriva riscurilor excesive în acordarea creditelor.

Locuința, educația și profesia de arhitect

Cumpărarea unei locuințe reprezintă una din investiți- ile importante realizate de-a lungul vieții unei persoane. Confortul fizic, siguranța, cadrul de socializare, contribuția la dezvoltarea economică a orașelor sunt câteva elemente semnificative pentru care locuința trebuie să ocupe un rol important în procesul de educare universitară și de formare profesională.

Curricula de predare capătă o formă integrată, atât din punct de vedere al cunoștințelor, dar și al practicii lucrului în echipă, condusă către identificarea nevoii de locuire, structura nevoilor în funcție de vârstă, locuința în contextul mobilității familiei, identificarea capacității de plată a cumpărătorului, eficiența producătorului, formele de finanțare a locuinței și relația cu planul de utilizare a terenului și cu regulamentele de urbanism.

Dosarul tematic prezintă locuința din diverse unghiuri de interes și cunoaștere, autorii articolelor pe care le propunem spre lectură contribuind, în deschiderea unor discuții viitoare despre locuință, cu un subiect vechi, cunoscut, dar imposibil de abandonat.

Politica de locuințe

Locuința este un drept fundamental și un cost public substanțial. Cum se poate negocia politic pe termen lung acest aspect? Un răspuns trebuie căutat în cultura și managementul administrației publice centrale și locale, în modul în care politicul înțelege problema locuinței și rolul social și economic al acesteia.

Locuința și dezvoltarea urbană

Articolul și studiile de caz semnalează locul locuinței în canevasul dezvoltării zonelor urbane și importanța înțelegerii spațiului fizic și mental – în același concept. Interviurile realizate și cele două studii de caz accentuează că nu există rețete în definirea unui oraș, dar oferă cititorului două direcții extreme pe care le poate aprofunda.

Locuința în clădiri cu valoare de patrimoniu

Moștenirea arhitecturală a diverselor epoci este astăzi reabilitată și locuită de oameni cu înțelegeri și aprecieri diverse față de cultură, în general, și de arhitectură, în special. Cum se poate asigura transferul valorilor trecutului în condițiile asigurări confortului prezent și care este rolul arhitectului reprezintă teritoriul încercat pe care articolul îl investighează.

Locuința de la învăţământ la realitate

Locuința a fost o căutare permanentă între funcție și formă. Istoria arhitecturii prezintă o sumă de clădiri, arhitecți și școli de arhitectură care au contribuit la permanentizarea înțelegerii jocului dintre material și spiritual. Rolul pe care îl are astăzi locuința în școala de arhitectură românească este devoalat prin prezentarea aspiraţiilor arhitecturale contemporane în cadrul curriculei universitare.

NOTE:

1 Jim Kemeny, Housing and Social Theory, 1992.

2 United Nations, Department of Economic and Social Affaires, World Urbanization Prospects, 2014, Revision.

3 INS, Recensământul populației și al locuinței, 2011.

4 UN-HABITAT, 2010.

In the context of this article, the housing unit is presented to the reader as a material product integrated temporally, spatially, functionally, structurally, culturally and aesthetically. Despite its complexity, the housing unit still evinces the same social role it has possessed throughout history, namely to record the changes caused by technological developments, materials used and the relations established between the consumer of the housing unit, its manufacturer, its finan- cer and the public administration system.The housing unit is a pre-requisite of human development and is being widely debated from the perspective of state involvement, modality of spending taxpayers’ money, efficiency of production and social justice. Moreover, the studies conducted on this topic have actually led to an understanding of society at large1.

During its three stages after the Second World War – 1950-1970, 1970-1990 and 1990-present – the housing unit has witnessed significant changes in terms of housing standards, financing, established ratio between the social and the private dwelling, and ratio between the owned and the rented dwelling. Despite such changes, the dwelling still remains the main link between economic well-being and social structure.

In terms of quantity, more than 70 % of all urban spaces are designed to function as housing units, whether collective or individual. In terms of quality, if we observe the tourist routes, historical areas appear to be more attractive because of their historical, cultural and aesthetic value. This indicator, however, does not suffice. If we analyse the degree of usefulness of certain districts in which the housing unit has complex features, such as convenient access to traffic, safe and good quality services and utilities, forms of recreation, then quality is also concerned with the dynamics and well-being of residents in general, as well as of the residents classified according to age groups.

The economic and cultural force of certain eras, expressed differently according to the territory, has enriched, through the evolution of technologies and construction materials, the capacity of the housing unit to better address the demand for dwellings and certain urban spatial constraints, as well as its capacity to conform in order to withstand natural disasters, in particular earthquakes.

The housing unit, like any other architectural production, can be analysed and appreciated through the perspective of the interior private space and of the exterior public urban space. From this standpoint, space is the reflection of the designer’s education, and the geometrical and stylistic values ascribed to the space contribute to the establishment of a cultural inheritance visible to the city dwellers and visitors.

The Housing Unit, Demographic Dynamics and Economic Development

In 2014, 54% of the world population is living in urban areas, and this trend is on the increase towards 66% in 20502. In Romania, the percentage of the urban population is 54% of the total number of inhabitants, 16.1%3 of which are more than 65 years old. Migratory trends towards the urban areas are not uniformly distributed on the national territory and raise issues for the local administrations, especially for administrative and university centres, when it comes to ensuring the proper conditions for access to housing (e.g. Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Pitești, Craiova, București).

The housing unit is an integral part of the economy and culture of every nation. It is connected with other components of the economy closely related to people’s needs, to social demand and processes, through the offer of land, infrastructure, construction materials, technology, labour force and funding.4

The housing unit is a key component within the urban economy, especially in the central urban areas. Through its direct investments and its expenditure with related services, the housing sector’s contribution to the GDP ranges between 12% and 18%. An analysis of the role of the housing unit in the economy also requires a certain type of fiscal policy, focused on the delivery of building programs and on the rehabilitation of the existing housing stock. The integration of the fiscal policies in the content of a specific housing and land policy facilitates economic development in general and urban development in particular.

The dynamics of the housing sector in Romania and its contribution to the economic development, compared with other European states, is modest. The causes are the decrease in the demand for dwellings, generated by migration, and the incapacity to pay the purchase or rental cost for a dwelling. The territorial statistics of INS 2011 illustrate the number of dwellings completed in the period between 2000 and 2011 from public and private funds.

Fig. 1 – Number of completed dwellings in the period between 2000 and 2011

The dwelling as a shelter, as domicile or as the place where you are at home

Article 25 of the Universal Declaration of Human Rights recognizes the dwelling as a part of each and every human being’s right to an adequate standard of living. Article 16 of the European Social Charter provides for the right of the individual and of his/her family to a dwelling.

Paragraph 61 of the Istanbul 1996 Housing Agenda and subsequently the 2001 Istanbul+5 meeting identified the steps that governments must take in order to promote, protect and ensure the right of access to proper housing. Article 11 of the International Covenant on Economic, Social and Cultural Rights (ICESR) includes, in addition to the right of having a dwelling, several essential aspects such as: the safety of the right to possess a dwelling in all its current legal forms, providing the housing conditions by supplying the necessary services, equipment and infrastructure and the possibility to have access to a dwelling.

International treatises focus on people, and on their capacity to purchase or rent a dwelling, to go on living in it, and on the role of the state in ensuring housing for disadvantaged groups. People may have a stable financial situation, they may be unemployed, destitute, young persons in the early stages of their career, elderly or disabled people.

This gives rise to two fundamental aspects:

1. The research of the market mechanics to analyse the persons’ capacity of access to housing and to a workplace and the duration of preservation thereof;

2. The need to draft a policy on social housing and the related services for the groups who cannot afford to buy or rent a dwelling.

The role of the central and local administration is key to the success of any inquiry into the two aspects previously mentioned. While the central administration is focused on interventions contributing to a complete and perfect real estate market – granting subsidies to people who cannot afford a dwelling, eco-friendly housing standards, health and safety of construction works – the local administration, via the urban planning documents, identifies easily accessible sites provided with the necessary public infrastructure, general services and recreation facilities.

An important element of the housing sector are financial investments. Loans and mortgage credits can contribute to an increase of direct investments in housing or housing-related services, as long as they can provide funding to ensure the interest rate to the creditor and in conditions of safety and satisfactory profit to the debtor. In this context, it is important to watch the performances of the companies skilled in protecting financial institutions against excessive risks when granting credits.

The housing unit, architectural education and the architect’s profession

The purchase of a dwelling is one of the most important investments a person makes during his or her lifetime. The physical comfort, the safety, the framework of social relations, the contribution to the economic development of cities, all these are semnificative arguments in favour of the dwelling occupying an important place in the university education and vocational training process.

The educational curricula takes on an integrated form, in terms of both knowledge and practice of team work, aiming to identify the housing needs, the structure of needs depending on age, the dwelling in the context of family mobility, the buyer’s payment capacity, the producer’s efficiency, the various forms taken by housing financing, and the relation with the land use plan and the urban planning regulations.

The thematic brief presents the dwelling from various angles of interest and knowledge, the authors of the articles proposed for reading contributing to open future discussions on dwelling as an old, well-known topic which is nevertheless impossible to abandon.

The Housing Policy

The housing unit is a fundamental right and a substantial public cost. How can this be negotiated in the long run? The answer needs to be found in the culture and management of central and local public administrations, in the modality in which the political understands the issue of the dwelling and its social and economic role.

The dwelling and urban development

The article and the case studies underline the importance of the dwelling in the framework of the development of urban areas and the importance of understanding the physical and the mental space in the same concept. The interviews conducted and the two case studies emphasize the fact that there are no recipes in defining a city, and provide the reader with two extreme directions which he can analyse more thoroughly.

Housing units in historically valuable buildings

The architectural legacy of the various eras is nowadays rehabilitated and inhabited by people with diverse understandings of and appreciations for culture in general and architecture in particular. What the article sets out to investigate is how one can ensure the transfer of the values of the past while preserving the comfort of the present and what the architect’s role is.

The dwelling from education to reality

The dwelling has been a permanent quest between function and form. The history of architecture depicts a sum of buildings, architects and architecture schools which have contributed to shaping a permanent understanding of the play between the material and the spiritual. The role currently played by the dwelling in the Romanian architecture school is revealed by presenting contemporary architectural aspirations in the content of the university curriculum.

NOTES:1 Jim Kemeny, Housing and Social Theory, 1992.

2 United Nations, Department of Economic and Social Affairs, World Urbanization Prospects, 2014 Revision.

3 INS, Census of population and housing, 2011.

4 UN-HABITAT, 2010.

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog