RDW

Repertoriu patrimoniu rural Bucium, ediţia a V-a

unnamed-40

În perioada 18 iulie – 2 august 2015, Asociația Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie, RPER, organizează la Bucium, jud. Alba, a V-a ediție a „Universității de Vară de restaurare de monumente și situri”- UdV Bucium, sub înaltul patronaj al Academiei Române.

Continuare a ediţiilor 2011, 2012, 2013 și 2014, UdV Bucium 2015 este un stagiu anual de 2 săptămâni care asigură cursanților, în majoritate arhitecți (studenți, masteranzi și doctoranzi), dar și istorici, istorici de artă, sociologi, politologi și antropologi, un program multidisciplinar de pregătire în domeniul cercetării și protejării patrimoniului rural, în contextul decalajului uriaș dintre percepția și tratarea arhitecturii vernaculare în România și cea din țările vest-europene.

Iniţiat în 2011 pe fondul unei crize acute de preocupare privind moştenirea culturală, situaţie oglindită în lipsa unei legislaţii specifice şi a unor programe de stimulare fiscală și financiară pentru prezervarea patrimoniului rural, proiectul îşi propune sensibilizarea societăţii româneşti faţă de valorile tradiţionale încă existente dar extrem de fragile şi încurajarea demersurilor ce ţin de identificarea, inventarierea, reabilitarea in situ şi promovarea acestei moşteniri.

Conceptul proiectului este inspirat de modelul european de prezervare a patrimoniului rural in situ ca motor economic de dezvoltare teritorială, de declaraţia ICOMOS, Salvarea spiritului locului, de la Quebec din 4 octombrie 2008, de Convenţia Europeană a Peisajului de la Florenţa, din 20 octombrie 2000, precum şi de misiunea asociației Fondation du Patrimoine privind salvarea şi valorizarea patrimoniului rural neprotejat și se poate constitui ca model adaptabil în orice comună din țară.

Comuna Bucium este situată în partea central-vestică a judeţului Alba şi se compune din 30 de sate, adunate în văile apelor, răsfirate pe coline şi risipite pe versanții munților Vulcoi-Corabia și Detunatele. Bucium este atestat documentar în 1595, dar vestigiile arheologice dovedesc locuirea unei populații ce practica mineritul aurifer încă din Antichitate.

Unul dintre obiectivele centrale de preocupare și studiu ale UdV este Școala Veche, edificiu etalon al spiritualității locale, construit în 1887 şi sortit, în 2011 demolării, dar care, datorită colaborării dintre RPER și Primăria Bucium, beneficiază în prezent de protecție temporară, de studiu de fezabilitate și de expertiză tehnică, în căutarea fondurilor necesare pentru reabilitare. Se preconizează transformarea sa în Centru de studii de arheologie, arhitectură și agricultură montană, cu ateliere-şcoală de meserii tradiţionale și spaţii de cazare aferente.

Casa Colda, locuinţă tradiţională de ţăran miner aurar, datând din 1851, reabilitată după principiile restaurării, cu finanţare RPER, oferă localnicilor, autorităţilor locale şi cursanților UdV, un exemplu și un element pilot în dezvoltarea patrimoniului rural.

Casa Doicear din cătunul Ferești, premiată în cadrul concursului RPER „Casa cea mai dichisită”, ediția 2013, datorită valorii sale arhitecturale și a voinței proprietarilor de a o locui și întreține în ciuda vechimii ei de 150 de ani va fi, în ediția 2015 a UdV Bucium, eroina santierului-școală de reabilitare a învelitorii de șindrilă, susținut de meșteri locali, cu materiale și tehnici locale tradiționale. Cursanții vor deprinde tehnicile de crăpare, tăiere, mezdreluire și gărdinărit specifice confecționării șindrilei în Țara Moților.

Programul UdV va cuprinde activități practice, în vederea identificării, repertorierii şi inventarierii obiectivelor de arhitectură vernaculară şi de peisaj cultural cu valoare patrimonială: relevee, documentaţie fotografică, localizare GPS, studiu sociologic, studiu peisagistic. Programa UdV 2015 introduce releveul de arhitectură al unei biserici (Biserica „Buna Vestire” din Bucium Sat, sec. XVIII), ce se adaugă continuării proiectului de restaurare pentru o troiţă-monument istoric şi a studiul asupra amplasamentului istoric al şteampurilor (instalaţii de prelucrare a minereului aurifer), în care vor colabora cursanții peisagiști și sociologi.

Activitățile didactice sunt susținute de specialiști și cadre universitare, prin conferinţe, dezbateri şi colocvii, ce au loc zilnic, pe toată perioada universității.

Repertoriului rural Bucium care însumează, după 4 ediţii UdV, mai mult de 150 de obiective de arhitectură vernaculară şi de peisaj identificate ca valori de patrimoniu, este instrumentul propus de RPER comunităţilor din România pentru a-şi cunoaşte şi evalua obiectiv potenţialul patrimoniului vernacular, în stare să încurajeze şi să dezvolte capacităţile locale în menţinerea tradiţiei în construcţii, agricultură, eco-turism şi meşteşugărit.

3 noi case dintre cele cuprinse în Repertoriului rural Bucium se vor alătura celor 9 deja premiate în cadrul ediţiilor precedente ale concursului „Casa cea mai dichisită”, deşteptând mândria identitară a proprietarilor şi îndreptând atenţia comunităţii spre valorile tradiţiei.

6 troiţe şi cruci de drum cuprinse în Repertoriului rural Bucium au fost clasate ca monument istoric, categoria memoriale, împreună cu zonele lor de protecţie, pe baza documentației RPER, prin Ordinele Ministrului Culturii nr. 2034-2039, publicate in Monitorul Oficial nr. 108 din 12.02.2014 şi au fost asimilate în reglementările Planului Urbanistic General al comunei Bucium. Plachetele de semnalizare a monumentelor istorice elaborate de RPER şi avizate în conformitate cu legislaţia în vigoare vor fi montate de către reprezentanţii Consiliului locali, sprijiniți de participanții UdV.

Cu ocazia deschiderii oficiale a UdV 2015, duminică, 19 iulie 2015, ora 16:00, ce va avea loc la sediul UdV (Pensiunea „Carmen”, vis-à-vis de primăria comunei Bucium), va fi prezentată misiunea Universităţii de Vară Bucium, va fi distribuit Caietul de prezentare al UdV Bucium, ediţia a V-a şi vor fi lansate concursurile pentru localnici – Casa cea mai dichisită, ediţia a IV-a și cel de desen, pentru copii.

Invitați de onoare sunt reprezentanţii partenerilor de proiect, ai administraţiei locale şi judeţene şi mai ales locuitorii comunei Bucium.

La festivitatea de închidere, sâmbătă, 1 august 2015, ora 16:00, vor avea loc decernarea certificatelor de participare cursanţilor, decernarea premiilor la concursuri, formularea concluziilor celor cinci ediţii ale UdV Bucium. Festivitatea se va încheia cu o masă câmpenească şi vizita la Casa Doicear, în cinstea noii învelitorii de şindrilă.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog