RDW

GRAND OPENING RDW2016

RDW 2016 are loc în Piața Amzei între 20 mai și 5 iunie, iar expoziția centrală va fi deschisă publicului larg începând cu 21 mai, între orele 10:00 și 22:00.

Anul acesta expoziția centrală prezintă 150 de designeri și arhitecți. Proiectele fac parte din următoarele domenii: Arhitectură, Arhitectură de interior, Urbanism, Design de obiect, Design Hibrid, Design grafic şi ilustraţie, Design Vestimentar şi Design de produs.

Vernisajul expoziției centrale Romanian Design Week are loc vineri, 20 mai, de la ora 19.00, la Piața Amzei, iar accesul se va face pe bază de invitație.

Curatorii RDW 2016

 

DIPLOMA SELECTED @RDW 2016

rdw1

Diploma Selected este o expoziție capsulă care aduce în prim plan dialogul artistic între 11 profesioniști din industriile creative și 13 proaspeți absolvenți ai facultăților vocaționale. Pornind de la premisa că lucrarea de diplomă este cel mai elaborat proiect al unui student din toată perioada facultății, The Institute, cu sprijinul UniCredit Bank, aduce în atenția unui public cât mai larg proiectele absolvenților, punând accent pe „împreună” și pe dialogul artistic.

Expoziția va fi găzduită de Casa Filipescu-Cesianu (Sala Lapidarium), parte a Muzeului Municipiului Bucureşti.

Calea Victoriei 151
Vernisaj // 21 mai //18:00

22-29 mai
12:00-20:00

Mai multe informații despre curatorii și proiectele DIPLOMA Selected

DESIGN FOR CHANGE CENTER @RDW

rdw2

Anul acesta, Romanian Design Week organizează o serie de conferințe ce vor explora limitele designului și se vor focusa pe puterea creativității.
Conferințele vor aborda teme diverse, de la urban planning la social design, de la metode de producție și distribuție în designul de produs la insrtumentele necesare dezvoltării unui brand.

Programul scurt al conferințelor:
22 mai // 12.00 //  A turn for the better
22 mai  // 14.00 // Routes to market
24 mai // 11.00 // Mapping the change
29 mai // 12.00 // The designer’s new skin
29 mai // 13.30 // Why is design so popular?
1 iunie // 19.00 // How game design is changing your life

Toate conferințele vor avea loc la Institute, the Cafe (Știrbei Vodă 104-106), iar participarea la oricare dintre ele trebuie confirmată printr-un e-mail la hello@romaniandesignweek.com.

Agenda detaliată a conferințelor și vorbitorii invitați

 

CONNECTED EVENTS @RDW

Timp de 17 zile, Bucureştiul va fi inundat de creativitate, fie că vorbim despre arhitectură, design de interior, modă, design de obiect sau de grafică și ilustrație. Pe lângă expoziţiile centrale, dedicate artiștilor și designerilor consacrați, o serie de spații convenționale și neconvenționale, galerii de artă, studiouri de design, ateliere sau showroom-uri vor găzdui conferinţe, expoziții, proiecţii, ateliere.

Consultă harta evenimentelor conexe de anul acesta și descoperă expozițiile, performance-urile și petrecerile care fac parte din programul oficial RDW 2016.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog