RDW

Paşi mărunţi pentru o miză regional-politică. Forumul Moldova Reper 2030, Bacău, 10-12 iunie 2016

IMG_1698

Corespondenţă de Monica Lotreanu, redactor-şef al revistei “Arhitectura”

Anul 2030 a ajuns un termen de referinţă global pentru ambiţioase operațiuni urbanistice şi de amenajare a teritoriului. Iată că arhitecţii şi urbaniştii din Moldova, România, Republica Moldova şi Raionul Cernăuţi din Ucraina s-au reunit în Bacău, la invitaţia Filialei Bacău-Piatra Neamţ a Ordinului Arhitecţilor din România, la a doua ediţie a Forumului Moldova Reper 2030, pentru a pune împreună experienţe, rezultate şi proiecte legate de perspectivele de dezvoltare urbană din spaţiul istoric al Moldovei şi Bucovinei. Reuniunea a fost organizată printr-un parteneriat între filialele teritoriale ale OAR şi ale UAR la Centrul de afaceri şi expoziţii “Mircea Cancicov”, un ansamblu de săli de dată recentă.

Ce mi s-a părut absolut lăudabil în organizare este că lucrările au fost înregistrate şi transmise în direct la TeleMoldova (post local de televiziune) şi promovate de alte posturi de radio şi tv, ca şi de publicaţiile ale căror reprezentanţi au fost invitaţi la eveniment. Este o şansă ca astfel de prezentări şi discuţii profesionale să înceapă a fi accesibile publicului specializat şi instruit profesional – măcar accesibile acestora, fiindcă speranţa de a căpăta interes de audienţă generală este totuşi firavă. Deoarece ambiţia de a publica in extenso comunicările prezentate timp de două zile nu e tocmai fezabilă, aş recomanda organizatorilor să publice integral înregistrările pe youtube sau vimeo, cu scop de arhivare şi documentare.

Titlul ales pentru ediţia a doua a forumului reiterează un adagio la care se face adesea apel: Nu poţi gândi corect la viitor dacă nu cunoşti trecutul – asta au dorit să semnifice DE UNDE VENIM? CINE SUNTEM? ÎNCOTRO MERGEM?, subtitlurile celor trei secţiuni ale reuniunii. În afara perspectivei istorice, am notat cu încântare şi un fir analitic-critic (desigur, modelat încă aspiraţional) în câteva comunicări susţinute în program.

În secțiunea “istorică” o întrebare a fost recurentă: există tipare sau tipologii comune arhitecturale şi mai ales urbanistice ale oraşelor moldave şi bucovinene? Am remarcat această nevoie de problematizare în comunicările acad. prof. dr. Răzvan Theodorescu – Mai vechiul urbanism bucureştean şi statuile sale, a prof. Dr. Cătălin Turliuc de la Institutul de Istorie “A. D. Xenopol” din Iaşi – Oraşul, matricea schimbării, a arh. Oksana Boiko de la Universitatea de Arhitectură din Cernăuţi – Cercetarea cartierelor istorice din Cernăuţi, a arh. Vitalie Iaţiuc de la biroul de proiectare CUB din Chişinău – Fenomenul oraşului Soroca, la frontiere istorice, între vest şi est şi a dr. arh. Daniel Vişan de la Facultatea de Arhitectură “G. M. Cantacuzino” din Iaşi – Centrul istoric al Iaşului în context actual. Subiectul este încă deschis şi e bine că abordarea particularităţilor arhitecturale şi urbanistice se face în legătură cu cercetările de antropologie culturală, istorie şi istoria mentalităţilor. Atunci când proiectarea urbanistică a cunoscut în oraşele moldave şi bucovinene mode orientate excesiv (sau unidirecţional) către compoziţia formelor și relația cu toposul, căutările specificului local s-au instalat în zona aspectelor vizibile şi mai puţin a celor care îşi au sorginte în analitica spaţială, socială şi antropologică. Diferitele etape nu trebuie etichetate dihotomic, pozitiv-negativ, dimpotrivă amestecul şi suprapunerea generează diversitate, tensiune şi noi teme, cu deplina conştientizare a ratărilor survenite din cauza unor intervenţii urbane scăpate din control sau din regula măsurii.

Despre aceste noi căutări a fost vorba în partea a doua a lucrărilor, când s-a vorbit de modele de intervenţie şi strategii în perioada actuală, care, în această zonă a Europei, înseamnă totuşi o perioadă de 25 de ani. Cum spuneam, aici a fost loc pentru expuneri foarte diferite. Am ascultat analize urbanistice ale planificării oraşelor mici şi mijlocii din Moldova (arh.-urb. Alexandru Ţăranu, arhitect-şef al oraşului Orhei), ale noii arhitecturi din Cernăuţi (arh. Iaroslav Boiko), Suceava (arh. Ion Andriu) Bacău (arh. Vitalie Iaţiuc şi arh. Constantin Amâiei), Soroca (arh. Lilian Mămăligă). Referinţa la legătura între efecte urbanistice şi planificarea strategică a produs punctări critice şi “entuziasme” dubitative ale următorilor arhitecţi: conf. dr. arh. Liviu Ianăşi – Ce fel de strategii pentru oraşele moldave?, dr. arh. Sorin Nistor – Zona metropolitană Iaşi, dr. Arh.-urb. Nicolae Ţarălungă – Einstein: Nicio problemă nu poate fi rezolvată de acelaşi nivel de conştiinţă care a creat-o, arh.-ing. Rudolf Graef – Topografia unui proces. Dezvoltare urbană integrată în Cernăuţi.

Participarea arhitecților șefi din Orhei, Republica Moldova (arh. Alexandru Țăranu) sau Cernăuți (arh. Natalia Khilko) și neparticiparea vreunui arhitect șef al unui oraș din Moldova, România (cu toate că organizatorii au trimis invitații) fac posibile interpretări nuanțate ale relațiilor colegiale între profesioniștii din administrație și cei din proiectare.

Dimensiunea construcţiei de “punţi comune” prin utilizarea instrumentelor de proiectare şi planificare strategică şi coezivă a oraşelor şi teritoriului a fost subiectul ultimei secţiuni. Faptul că în planificarea investiţiilor şi a echipării edilitare se pot genera modele şi metodologii comune sau apropiate ca să faciliteze corelarea şi cooperarea transfrontalieră a fost prezentat de arh. Iurie Povar, director al Institutului de cercetare şi proiectare “Urbanproiect” din Chişinău şi preşedintele UAR din Republica Moldova – Colaborarea zonelor de frontieră, cazul raioanelor Edineţ şi Briceni sau ale ing. Dragoş Lucian – Planificarea reţelelor de transport ale României – punţi de comunicare între regiunile româneşti (? N.M.). Nu trebuie trecut cu vederea faptul că Uniunea Europeană a susţinut astfel de proiecte de dezvoltare euroregională chiar în contextul unei diferenţe de statut de ţară membră sau non-membră şi al unor disparităţi economice de natură politică şi istorică. Sensul dezvoltării regionale este exact acela de a aduce zone sau regiuni apropiate geografic/ istoric în situaţia de a coopera la standarde profesionale ridicate pentru interese comune de dezvoltare integrată, în condiţiile pieţei libere şi a descentralizării administrative.

Cunoaşterea reciprocă a profesioniştilor şi a portofoliului strategic al urbanismului şi amenajării teritoriale din cele trei ţări şi regiuni istorice este foarte importantă, chiar dacă aşteptările la o accelerare a cooperării efective într-o dezvoltare integrată nu ar trebui să fie entuziasmant de mari. Să recunoaştem că strategiile de dezvoltare integrată dau mari bătăi de cap şi dezamăgiri chiar într-o ţară membră a UE, adică România.

Foto: arh. Mircea Țibuleac

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog