RDW

Casa cu Blazoane găzduiește SoNoRo Conac

Casa-cu-Blazoane-Chiojdu-2

Una dintre cele mai reprezentative clădiri din patrimoniul românesc, Casa cu Blazoane, din Chiojdu, va găzdui cel de-al doilea concert SoNoRo Conac al lunii iulie. Evenimentul va avea loc duminică, 24 iulie, de la ora 19.00.

Stilul arhitectonic al Casei cu Blazoane este reprezentativ pentru stilul românesc, clădirea fiind construită acum mai bine de două secole de moșnenii izbași, tărani liberi ce stăpâneau domenii întinse, un lucru nemaîntâlnit în Europa acelor timpuri. Casa este un simbol al stilului arhitectonic românesc și în această postură a fost reprezentată pe bancnota de 10 lei.

După o istorie zbuciumată, similară cu a multor construcții din patrimoniul românesc, clădirea a fost preluată în anul 2008 de Uniunea Arhitecților din România și restaurată complet, respectându-se elementele arhitectonice originale în cel mai mic detaliu.

Valea Chiojdului este renumită pentru casele muntenești de epocă, în special numeroase așezări moșnenești în Evul Mediu. Însă Casa cu Blazoane se remarcă prin câteva elemente constructive inedite, cum ar fi cele trei blazoane de deasupra intrării principale, care îi dau numele. Unul dintre ele reprezintă vulturul bicefal, simbol al împăraţilor bizantini, care a aparţinut familiei Cantacuzinilor.  Alte elemente arhitectonice reprezentative sunt : aşa-numita „decoraţie în stucatură“,  respectiv un amestec de pastă de var, nisip şi fibre vegetale, unică în Europa, şi elementele de lemn ale foişorului, executate după modele străvechi, folosindu-se simboluri ce amintesc de civilizaţia neolitică, unul dintre acestea fiind motivul coarnelor de berbec.

 

Acest cadru spectaculos arhitectonic și încărcat de istorie, auditoriul este invitat să-l descopere în acorduri de Ludwig van Beethoven, Zoltán Kodály, Jean Sibelius și Edward Elgar, în interpretarea lui de Răzvan Popovici (violă) și Erik Schumann (vioară) și Jan-Erik Gustafsson (violoncel).

Concertul va fi urmat de un cocktail.

Până la finalul verii, vor mai avea loc concerte SoNoRo Conac în următoarele clădiri de patrimoniu:

 

– Conacul Domniței Ralu, Chițorani, județul Prahova (25 iulie 2016)
– Biserica Fortificată, Ilieni, județul Covasna (29 iulie 2016)
– Casa de Oaspeți a Prințului de Wales, Valea Zălanului, județul Covasna (6 august 2016)

 

Accesul la concertele SoNoRo Conac se face doar pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: mariaclara@sonoro.ro sau 0741.190.470.

Programul seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac sunt disponibile pe: conac.sonoro.ro

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog